GENERAL

Lovitură URIASA pentru oamenii din MApN, MAI și SRI: Comisia Europeană cere reforma pensiilor militare

Comisia Europeană a cerut oficial României să includă și pensiile militare în reforma sistemului de pensii, care se va baza pe principiul contributivității, potrivit unor surse guvernamentale citate de Economedia.

Statul român lucrează, în prezent, la o nouă lege a pensiilor, împreună cu Banca Mondială și cu Comisia Europeană, ca parte a reformelor asumate în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Noua lege va merge strict pe criteriul contributivității.

În cadrul reformei, statul a introdus toate pensiile bazate pe contributivitate, dar și toate pensiile speciale în afară de cele ale militarilor. Pensiile militare nu au fost incluse, deoarece statul român consideră în prezent că acestea nu sunt pensii speciale, ci sunt pensii „de serviciu” sau pensii „ocupaționale”. Asta deși mare parte dintre acestea nu sunt plătite pe principiul contributivității, ci sunt completate de la bugetul de stat.

Potrivit sursei ctiate, Comisia Europeană a cerut oficial României să includă în reforma sistemului de pensii și pensiile militarilor.

Economedia notează că Guvernul reface acum componența comitetului interministerial pentru reforma sistemului de pensii din România, astfel încât la negocieri să ia parte și Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naționale și Serviciul Român de Infomații, instituții care au case sectoriale de pensii.

Intrarea în vigoare a noii legi privind sistemul de pensii, care înlocuiește dispozițiile Legii nr. 127/2019 are termen în PNRR în primul trimestru din 2023, în timp ce intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale are termen în PNRR în ultimul trimestru din acest an.

Sursa: stiripesurse.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.