LUATI SI MANCATI! Carnea de porc, vândută pe jos într-o piaţă. Pofta buna!
Este nebunie în pieţe, cu patru zile înainte de Ajunul Crăciun. Iar cel mai căutat aliment este carnea de porc. Mare atenţie însă pe ce daţi banii, de graba clienţilor profită comercianţii. În hala uneia dintre cele mai mari pieţe din Capitală, puţini mai ţin cont de igienă. Carnea se vinde direct de pe jos. Nu se ştie de unde provine, nici cât e de proaspătă. Reporterii Observator au filmat nereguli grave. Şi au declanşat controale ample din partea autorităţilor.
Într-una dintre cele mai mari hale de carne din Bucureşti, produsele care vor ajunge pe mesele clienţilor sunt ţinute pe jos, fără folie de protecţie, la îndemâna oricui vrea să pună mâna pe ele. De altfel, clienţii sunt liberi să atingă carnea fără mănuşi.
În zarva cumpărăturilor de sărbători, unii comericanţi nu respectă nicio regulă. Nici de igienă, nici de etichetare, dar nici de depozitare. iar unii clienţi cumpără orice. Neregulile pe care le-am sesizat noi le-au sesizat chiar şi Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului.
Într-o singură razie, inspectorii ANPC au dat amenzi în valoare de 40 de mii de lei şi au retras de la comercializare peste 120 de kilograme de carne.
„Dacă vorbim de produsele comercializate în vrac, pe eticheta produsului avem nevoie de denumirea produsului, de originea produsului, preţul şi cam astea sunt elementele de identificare. Dacă vorbim de produsele preambalate, începând de la producător, de la lista ingredientelor, de la lista de păstrare”, spune un reprezentant de la Protecția Consumatorului București.
Controalele vor continua până la sfârşitul anului.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: