Lucian Blaga despre “RASA ca STIL” si comentariul lui Mircea Eliade

„Dacă mi s-ar pune întrebarea ce atitudine aș lua faţă de problema amestecului între rase, aș răspunde: nici în această chestiune nu mă îndrumă pretinse descoperiri sau principii știinţifice, ci mai curând sensibilitatea mea stilistică. Mă voi declara cu alte cuvinte împotriva amestecului, dar nu din considerente biologice de puritate a plasmei ereditare, ci fiind ca mi se pare că amestecul duce în cele mai multe cazuri la lipsă de stil și într-un anume sens la lipsă de caracter. E în joc un elementar simţ al stilului și un respect cvasi-religios faţă de formele substanţei vitale, simţăminte pe care nu pot şi nu înţeleg să le înving.

Simţământul că te găseşti în prezenţa unei rase, care a fost favorizată de împrejurări prielnice de a se realiza consecvent cu ea însăsi şi de a-şi traduce în fapte creatoare toate virtualităţile, este una din rarele bucurii şi generoase satisfacţii, la care mi s-ar părea monstruos să renunţi cu uşurinţă.

Să nu stricăm, să nu nivelăm, să nu spălăcim, noi oamenii, ceea ce a răsărit din sânul naturii şi al sorţii cu irezistibila şi convingătoarea putere a unor fenomene originare plastic delimitate prin graţie de sus.

Nu mai puţin condamnabil ar fi însă şi drumul celălalt, al exaltării rasiste. Atitudinea, pretenţioasă în formă, primejdioasă pe cât de naivă în esenţă, a mesianismului rasist, care în ultimele sale consecinţe teoretice şi practice propagă în ascuns sau pe faţă imperialismul spiritual, fizic şi economic al unei singure rase — nu e prin nimic justificabilă.

Simţământul, singurul, care deschide poarta spre un cadru ecumenic, simţământul de evlavie în faţa fenomenului raselor — ne dictează să fim noi înşine, sub stelele noastre, şi să îngăduim celorlalţi să fie şi ei — tot ei înşişi, sub stelele lor.” (fragment de Lucian Blaga din „Rasa ca stil”, revista „Gândirea”, februarie 1935).

Mircea Eliade: Rasă și religie. Comentarii la eseul lui Lucian Blaga, „Despre rasa ca stil”:

„D. Lucian Blaga nu concepe rasa ca specie biologică – rigidă și intolerantă – ci ca stil de viață și sufletesc ‘alcatuit din latente, din posibilități sau din fragmente pe cale de a se schița’. Aceasta nu e numai o pozitie de estet. Este singura pozitie firească și fertilă care se poate lua în fața fenomenului rasă.

[…] Iubitor al stilurilor, al acestor fenomene originare care dau sens existenței și justifică orice fel de creație, d. Lucian Blaga afirmă necesitatea unei ‘purități’ etnice. Dar cât de frumos justifică d- sa aceasta ‘puritate’ pe care au șantajat-o cu atâta brio șefii politici și spirituali ai Germaniei moderne.” (Vremea, an VIII, 21 Februarie 1935, nr. 377) via Remus Tanasa