Ludovic Orban anunță măsuri RADICALE. Sunt vizați mii de români. ALERTA
Premierul Ludovic Orban a anunțat marți, după ședința de la Ministerul Sănătății, că s-a luat decizia unor măsuri imediate. Potrivit acestuia, peste 4.000 de români care au ieșit din spital îniante de vindecare, vor fi izolați la domiciliu.
„Am decis luarea unor măsuri imediate. De asemenea, s-a discutat despre actele normative care trebuie emise în aplicarea legii. Vă dau numai câteva elemente din cadrul discuției. Prima și cea mai importantă este cea legată de cei peste 4.000 de cetățeni români, care fie au ieșit la cerere din spital înainte de a fi vindecați, fie au fost diagnosticați pozitiv, dar nu s-au internat.
Pentru aceste cazuri DSP-urile, în baza unei decizii a ministrului, vor emite decizii care să cuprindă pe de o parte obligativitatea izolării la domiciliu, pe de altă parte reevaluarea stării de sănătate prin diagnoticare, urmând ca dacă s-au vindecat să iasă din izolare, iar dacă sunt diagnosticați pozitiv, dacă sunt asimptomatici, să rămână 14 zile în izolare la domiciliu sub tratament și supraveghere medicală, iar dacă au simptome și necesită internare să se dispună internarea în spital”, a spus Orban.
Noi reguli pentru cei care vor să călătorească
Totodată, premierul a mai anunțat o serie de reguli pentru cei care vor să călătorească în străinătate.
„O să avem o anumită prioritizare în ceea ce privește testarea. Prioritate la testare trebuie să se acorde celor care e necesară testarea în baza protocolului. Abia apoi pentru cei care vor să călătorească.
De asemenea, am discutat despre un aspect extrem de important și anume derularea ancheelor epidemiolgice: va di emis un ordin în care să se scrie f. clar cum să se coducă ancheta, măsurile care se impun și măsurile care se impun pentru persoanele”, a precizat Ludovic Orban.
Sursa: capital.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: