GENERAL

Macel de o violență incredibila în România. Care a fost motivul incaierarii

Scene ca în Vestul Sălbatic în nordul României. Opt tineri s-au bătut şi s-au tăiat cu cuţitele, noaptea trecută, într-un scandal monstru pe străzile din Baia Mare, totul din cauza a două fete.

Totul ar fi pornit spun unii de la două fete care s-ar fi certat. Prietenii acestora au intervenit pentru aplanarea scandalului. Pe una dintre fete ar fi urcat-o într-o mașină doar că în acel moment alte persoane au spart geamurile autoturismului.

Trei tineri au sfârșit spintecați în bătaia din Baia Mare
Din acel moment s-ar fi dezlănțuit haosul. Tinerii au fi scos cuțitele și au început să se lovească între ei. Conform unor surse, trei tineri au fost tăiați (unul în zona spatelui, unul în zona abdomenului, iar celălalt în zona mâinilor).

Imediat la fața locului au intervenit mai multe echipaje ale Poliției din cadrul Biroului de Ordine Publică Baia Mare, precum și echipaje ale Jandarmeriei. Aceștia au ridicat toate persoanele și le-au dus la audieri.

Pe de altă parte, două echipaje ale Ambulanței au acordat îngrijiri medicale, iar apoi au transportat persoanele rănite la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare. Toate cele trei persoane au rămas internate.

Ancheta polițiștilor este în plină desfășurare. Toate persoanele implicate sunt la sediul poliției la audieri. Polițiștii au deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de loviri și alte violențe, pentru tulburarea liniștii și ordinii publice precum și pentru comiterea infracțiunii de distrugere.

„Aseară, la ora 23.35, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați prin apel S.N.U.A.U 112 despre faptul că pe bulevardul Republicii a avut loc o altercație între mai mulți tineri, care s-a soldat cu rănirea a trei persoane.

La fața locului polițiștii au constatat că, pe fondul unor neînțelegeri opt tineri cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani s-ar fi agresat reciproc.

În urma încăierării trei dintre tinerii implicați au fost răniți, le-au fost acordate îngrijiri medicale de către un echipaj S.A.J. aflat la fața locului, și, ulterior, au fost transportați la Spitalul Județean Baia Mare pentru investigații. Doi dintre aceștia au rămas internați în spital.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de încăierare, tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și lovire sau alte violențe”, se arată într-o informare a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş.

Sursa: evz.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.