GENERAL

MĂCEL în SUA: Doi agenți FBI au fost EXECUTAȚI, alții trei sunt răniți

Biroul Federal de Investigaţii (FBI) din SUA a anunţat că doi agenţi ai săi au fost ucişi şi alţi trei au fost răniţi marţi în timpul unui raid la o locuinţă din oraşul Sunrise, în statul Florida, relatează Reuters.

Ofiţerii FBI au fost împuşcaţi în jurul orei locale 06.00, în timp ce încercau să pună în executare un mandat de percheziţie emis de un tribunal în legătură cu fapte violente împotriva unor copii, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Persoana vizată de mandatul de percheziţie a murit de asemenea în schimbul de focuri, a precizat FBI.

Identitatea victimelor nu a fost făcută publică, scrie agerpres.ro.

Potrivit FBI, doi dintre agenţii răniţi se află în stare stabilă la spital, iar în acest caz a fost deschisă o anchetă.

Este primul incident major căruia îi cad victime agenţi ai FBI în timpul misiunii în ultimii ani.

Sursa: stiripesurse.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.