Majoritatea românilor sunt de acord și susțin afirmația d-lui Andrei Marga
Profesorul Andrei Marga a vorbit despre adevărul istoric, dar adevărul este dureros pentru unii, despre realitate istorico-politică (Ucraina nu a fost din 1991 niciodată un stat democratic) și bunul simț. Aceste lucruri sunt considerate astăzi, de autointitulații democrați, pro occidentali, euroatlantici și ultra UE drept sacrilegiul suprem. Pe lângă ridicolul argument de putinism, pro rusism cu care este anatemat orice persoană care nu gândește ”politic corect” și pune la îndoială ”adevărurile” USA, Uniunea Sovietică Americană sau Ailaltă, alte argumente istorice, democratice nu i-au fost aduse. Bineînțeles, s-a plâns și se plânge pe umărul neonaziștilor de la Kiev ce au interzis drepturile minorităților, în special română, din 1997 încoace, dar au neobrăzarea ca România să-i ajute, eventual să și intre în război alături de ei.
În oprobiul politichienilor de carton al statului nostru eșuat, nu s-a observat că un cetățean român respectabil a fost jignit și amenințat cu condamnarea de către un stat străin, Ucraina, eșuat și mafiot iar statul român nu a reacționat.
Ce vedem în reacțiile ”intelighenției” și ”pulimii” de rând, ce se trezesc și adorm cu Slava U, împotriva unuia dintre intelectualii noștri de marcă respectat mai ales în străinătate, precum și mizeria (niciodată dovedită) de colaborator al securității dovedește slugărnicia și nemernicia unor compatrioți din eșuata noastră țară.
Nu le putem spune acestor slugoi nici măcar VAE ASINUS VICTIS ! ( Vai de curu’ celor învinși) pentru simplu fapt că ei nu sunt învinși, ei sunt slugi, iobagi, unii poate bine plătiți, alții ca să apară bine pe Facebook ori la TV, alții pentru că atât îi duce tărtăcuță. Romanilor învinși de gali, trebuind să accepte umilința plății tributului, au suportat cu greu ocara VAE ASINUS VICTIS! Astfel, au spălat în timp rușinea ocupând mai toată lumea civilizată antică. Asta pentru că erau mândri că sunt oameni liberi, nu sclavi, nu șerbi ori servitori. Acesta este și motivul pentru care majoritatea românilor sunt de acord și susțin afirmația d-lui Marga pentru că, spre deosebire de politicienii noștri, lacheii lor din presă, toți slujbași nemernici ai stăpânilor vremelnici ai Marelui Licurici, sunt (încă) oameni liberi.
Un stat străin amenință un cetățean român respectabil pentru simplu fapt că a spus un adevăr istoric, câteva realități privind drepturile minorității române de acolo iar statul român nu reacționează. Păi, autointitulații democrați, euro atlantici și …. nu realizează că democrația înseamnă respectarea legii, a libertății de exprimare și mai ales apărarea cetățeanului român amenințat fără motiv?
În realitate acești noi fanarioți nu sunt altceva decât niște neobolșevici cosmetizați, obedienți față de Uniunea Sovietică Americană dornici să sară la gâtul oricărui compatriot. Asta e epoca neo fanariotă pe care, din păcate, UE și NATO au adus-o României. O belea americănească în Țara Românească.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
Un intelectual de exceptie si un om care reprezinta o valoare culturala si intelectuala. Datoria noastra, a tuturor romanilor este sa ne aparam valorile indiferent de ce ni se impune de catre popoare care au distrus si lasat in urma doar saracie, dezbinare si ura. Un popor ca Ucraina in razboi, au fost din 1990 foarte multe, dar nimeni nu a empatizat la comanda si sa le ofere casa, masa, drepturi mai mari ca si ale cetatenilor respectivei tari. Am impresia ca se dreste o uniformizare a gandirii si suntem impiedicati prin orice mijloace sa ne exprimam liber si pe baza documentelor istorice care reprezinta istoria adevarata, nu cea interpretata in functie de cerintele perioadei si ale stapanirii. Suntem ROMANI, niciodata nu am invadat, nu am cucerit si nu am distrus vieti si civilizatii. De ce ne lasam distrusi si calcati in picioare de non valori? Aia din tara ‘iubita’ la nivel mondial au multe de invatat incepand de la a pretui viata fiecarui catatean, pana la respectul fata de opiniile altor cetateni. Li se ofera pe tava tot, iar ceilalti care vor respect si integritate sunt pusi la zid si etichetati in cel mai josnic mod. A fost printre altele si Ministru de Externe, ce face aceasta institutie care , banuiesc ca are si elite?
Cu cât îl atacă pe Domnul Profesor cu atât îl transformă în candidat la Președinție