NATIONAL

MANEVRA SUPREMĂ IN JUSTITIE, în desfăşurare. Totuşi, există un PERICOL MARE pentru liderul PSD


Informații de ultimă oră despre subiectul care deține prim-planul în România. Fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean, a explicat care este miza ultimei decizii pe care magistraţii Curţii Constituţionale a României au luat-o cu privire la completurile de 3 judecători.

În opinia lui Augustin Zegrean, decizia CCR, camuflează anularea tuturor sentințelor date de completurile de trei judecători și o amnistie mascată prin prescrierea răspunderii penale, printre care și faptele din dosarul în care este judecat Liviu Dragnea.

„Păi asta se vrea, să se aplice retroactiv, cum au făcut și în situația completurilor de 5 care au fost declarate ilegale și s-au reluat procesele. Ei asta vor!”, a declarat Augustin Zegrean întrebat dacă se va aplica retroactiv decizia CCR în cazul în care luni s-ar da o sentință în dosarul angajărilor fictive, iar vineri, CCR va admite contestația depusă de Florin Iordache împotriva completurilor de 3 judecători de la ICCJ, scrie Digi24.

„Judecătorul care judecă luni procesul pe fond nu este obligat să aștepte decizia CCR de vineri, deci, în situația ipotetică în care ar fi pronunțată o condamnare, persoana respectivă ar merge în arest. Și chiar dacă CCR dă o decizie favorabilă pe 19, ea intră în vigoare doar după publicarea în Monitorul Oficial, după ce va exista o motivare publicată în Monitorul Oficial, mai durează o perioadă”, a explicat fostul președinte al CCR.

„Problema este că dacă CCR va da sentința favorabilă, toate dosarele judecate din 2003 încoace, am auzit că sunt 170, vor fi redeschise și faptele sunt prescrise deja. În cele mai multe dosare, faptele sunt prescrise deja. Și în dosarul angajărilor de la Teleorman se vor prescrie. Dosarele trebuie rejudecate, se constată că răspunderea penală s-a prescris, și gata! Și după aceea vor cere și despăgubiri pentru că au fost încarcerați abuziv”, a spus Zegrean, care a subliniat că CCR ar fi trebuit să respingă sesizarea lui Florin Iordache „de pe scaun”, adică din capul locului: „Nu e în regulă să se admită această contestație, ar fi trebuit să o declare inadmisibilă pe procedură, pentru că legea spune clar că poate fi depusă doar de președintele Camerei Deputaților și ea a fost făcută de vicepreședintele Camerei Deputaților”.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.