POLITICA

Marcel Ciolacu, anunt SOC: ”DEMISIONEZ!” Cum motivează decizia

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a făcut un anunț important luni, 23 noiembrie.

„Cât contribui, atât primești – este singurul principiu corect care trebuie să stea la baza pensiei. Voi demisiona din Parlament în ultima zi de mandat pentru a nu beneficia de pensie specială!”, a transmis, luni, Marcel Ciolacu, adăugând ulterior: „La fel am făcut și acum patru ani, la fel voi face și acum.”

„Legea spune că pensiile speciale se acordă doar pentru cei care au cel puțin un mandat întreg de parlamentar. În mandatul meu, PSD a asumat o direcție clară în ceea ce privește această nedreptate crasă la adresa milioanelor de pensionari care au pensii pe baza contributivității. Am inițiat și am votat legea prin care toate pensiile speciale care depășesc 7 mii de lei sunt impozitate cu 85%. Nu este suficient, dar este singura varianta constituțională în acest moment”, a subliniat Marcel Ciolacu.

„Îmi doresc să reușim ca împreună să îi dăm jos pe toți cei care s-au cocoțat pe Everestul financiar al pensiilor speciale. O bună ocazie a fost ratată din nou de Guvernul Orban în acest an, când a refuzat să dea o ordonanță de urgență pentru eliminarea pensiilor speciale, act normativ care s-ar fi aplicat imediat”, a explicat liderul PSD.

Nu vreau pensie specială – a subliniat Marcel Ciolacu.

Sursa: dcnews.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.