GENERAL

Mare atenție la acești cozonaci. Sunt extrem de toxici!

Toată lumea consumă aceste produse, deși medicii spun că pot fi extrem de toxice.

Cozonacul este una dintre atracţiile principale de sărbători. Iar dacă cei din brutăriile tradiţionale sau de acasă ştim cum sunt făcuţi, problema apare atunci când vorbim de cozonacii din comerţ.

Un cozonac proaspăt, frumos colorat în galben. Îl luaţi de la supermarket. Galbenul se numeşte tratrazina sau E 102. E cel mai toxic dintre toţi aditivii de piaţă. Pe cei mici în special e recomandat să îi feriţi de expuneri. În copilărie, acest agresor perturbă sistemul imun, deoarece cei mici nu au sistemele enzimatice suficient dezvoltate, astfel că este şi mai toxic, notează Exquis.ro.

Cel mai important rol al ouălelor este acela de a fi fi sursă de lecitină. Lecitina leagă toate ingredientele. Pentru cozonacii din comerţ, aceasta e fabricată sisntetic şi o numeşte emulgator. Alături de ea, găsim încă 7 clase de emulgatori. Toate se găsesc în cozonac. Ei prelungesc durata la raft a produsului.

Mizam şi zaharuri. Zaharul atrage apa şi cristalizează, aşa că prăjiturile industriale vin cu un amestec de siropuri din fructoză, glucoză, amidon. Efectul lor asupra pancreasului e acelaşi. Îl forţează. Totuşi, sunt zaharuri naturale. În umplutură însă puteţi găsi îndulcitori: zaharină, acesulfam, aspartam, ciclamat, sucraloza. Creierul simte dulce, pancreasul nu. E stimulat degeaba şi astel se inflamează. Zaharul e deci mai puţin periculos decat îndulcitorii.

Mulţi dintre aceşti aditivi au potenţial toxic ridicat. Cu toate acestea, într-un produs, fiecare aditiv e în doze de 100 de ori mai mici decât doza toxică. Dar nu vă calculează nimeni câţi aditivi luaţi într-o zi de sărbătoare. Din tot ce mîncaţi.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.