NOUTATIOPINII

Maria Diana Popescu: „România e grav bolnavă, ţintuită la pat cu forţa de vicioşii şi perverşii puterii de la Bucureşti”

România e grav bolnavă, ţintuită la pat cu forţa de vicioşii şi perverşii puterii de la Bucureşti, tîrîtă în mlaştina exagerărilor mondiale de către vîrfurile bolnave ale planetei, cei care, de fapt, reglează monedele, controlează pacea, războiul, sănătatea, viaţa şi moartea cetăţenilor planetari, comerţul mondial, masa de rezerve planetare. Ne mai întrebăm odată, încă o dată şi de cîte ori va fi nevoie! Unde e „România educată” şi prosperă a lui Iohannis?, preşedintele ororilor, erorilor, minciunilor, preşedintele feisbuc, pentru că din această vizuină şi viziune decadentă „guvernează” ţara, călărind bicicleta şi schiurile. Nutreţ pentru rumegătoare! Dincolo de entuziasmul parşiv-propagandistic, românii nu s-au ales cu nimic bun din mandatul său, cum nu s-au ales cu nimic din dictatura băsesciană.

România a fost aruncată în subdezvoltare, iar românilor, mîţa moartă în curte. „România educată” e o minciună gogonată, festivistă, lansată cu surle şi trîmbiţe în campania electorală de către primul schior-biciclist al coloniei, împreună cu celebrul Club al Mafioţilor P.N.L., „parfumat” cu usere! Aceşti dezaxaţi promiteau că vor veni miliardele peste România, ca ploile de vară, că vor mări salarii şi pensii, că vor pune economia, sănătatea şi învăţămîntul pe picioare! Iată, povestea s-a sfîrşit epic pentru români: salarii şi pensii îngheţate, sute de morţi în experimentul Covid şi un proiect de ţară transformat în hîrtie igienică pentru Iohannis, Cîţu, Orban, Turcan şi guvernarea haştagistă-mafiotă de dreapta strâmbă, P.N.L.-U.S.R.-P.L.U.S.

Cîţi cetăţeni români au murit în teatrele Covid din ţară în timpul dictaturii Iohanniste, mulţi legaţi de paturi şi arşi de vii! Nu cumva vorbim de un genocid? Lucrurile pot fi văzute în cifre, nu în antipatia mea faţă de aceste lipitori oportuniste! Iohannis şi argaţii trebuie să dea socoteală pentru miile de români azvîrliţi goi în saci de plastic, cu falsa ştampilă Covid pusă pe sac, şi îngropaţi păgîneşte! Dacă Ceauşescu – patriotul, care nu voia să vîndă străinilor, cu niciun chip, România, a fost pe nedrept acuzat de subminarea economiei, de genocid, şi împuşcat, ce trebuie să facem cu aceşti criminali, care au generat şi întreţin un genocid fără seamăn în România experimentului Covid, dar şi un genocid al sărăcirii, o reală şi drastică subminare a economiei naţionale! Aştept un Nürnberg în România, unde, vă amintiţi, „colaboraţioniştii”, colaboratorii şi executanţii la crimele fasciste n-au fost exoneraţi…, indiferent de vîrsta înaintată!

Iohannis şi guvernele sale, aserviţi clanurilor mafiote internaţionale, sînt o criminală plagă naţională! Interlopii şi sergenţii lui Iohannis au făcut România praf! Fără gloanţe, fără trupe, prin război economic şi dictatură medicală! Nu există în Istoria Planetară vreun exod al vreunui popor pe timp de pace, aşa cum s-a întîmplat în România. Doar Siria, bombardată ilegal de S.U.A. şi U.E. etc. Tonul exodului românesc fiind dat de securistul Petrov la un post naţional de televiziune: „sunt liberi să plece unde doresc în Europa şi în lume, dacă nu le convine salariul din România”. În ciuda măştilor care nu reuşesc să le ascundă hidoşenia de pe chip şi interesele obscure, mai observă cineva vreo intenţie naţională la aceste lipitori oportuniste, care ţin trena mafioţilor mondiali, şi de care aceştia se vor lipsi la un moment dat, ca de un lepros? În acest veac nebun, dragostea de Dumnezeu, Creatorul nostru Suprem, a fost înlocuită de frica de oamenii pe care puterea i-a transformat în fiare, precum a glăsuit poetul latin, Plaut, în versul 405 din comedia Asinaria: „Homo homini lupus”.

Lipsa unei strategii coerente de ţară, ne aruncă încet, dar sigur, spre o situaţie dramatică la orizontul anilor 2025-2030, cu o clasă politică al cărei nivel de demagogie l-am gustat cu adevărat, din anul 1990, cu regimurile postdecembriste Iliescu și Constantinescu, și dictaturile Băsescu, Iohannis, Koveşi; cu o reducere drastică a natalităţii, cu sărăcirea populaţiei, cu o stare economică catastrofică, adăugînd acesteia şi gradul uriaş de îndatorare, avînd în vedere că o parte din banii împrumutaţi în numele României se scurg în băncile străine, în consultanţă politică şi economică pentru vîrfurile politicii, împrumuturi care pot fi catalogate drept infracţiuni.

Hoţii aceştia burtoşi la cravată şi costum din Guvern ar trebui să plătească din banii lor obţinuţi ilegal toate împrumuturile luate pe spinarea românilor. Aici vorbim şi de serviciile de informaţii şi contraspionaj! Dar ăştia sînt ocupaţi cu teroriştii, care întîrzie să apară! Îndatorarea excesivă nu se face pe gratis. Vedem cu toţii ce fac aceşti mafioţi cu ştate vechi la acest moment! Se străduiesc şi vor reuşi să pună la pământ ceea ce a mai rămas din economia românească: Energie, C.F.R.-Marfă, C.F.R.-Călători. Doar nu credeţi că sînt întîmplătoare recentele accidente, deraieri şi întîrzieri ale trenurilor pe rutele noastre! Cum întîmplătoare nu sînt nici focurile care au mistuit Grecia. Tocmai am vizionat un filmuleţ, unde se vede cum dronele aruncă foc peste păduri. Nu știu cît o fi de real, dar e posibil orice.

Autor: Maria Diana Popescu

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.