Maria Tănase sărutându-i mâna lui George Enescu și Mircea Diaconu despre Angela Gheorghiu: O incultă muzical dominată de propriile frustrări și mofturi mondene

„Între oamenii mari care au venit să mă asculte la New York, a fost și George Enescu. Mi-a mulțumit frumos, iar eu i-am sărutat sfioasă mâna, așa cum i-o sărutasem lui Nicolae Iorga la Văleni. I-aș fi sărutat-o și lui Constantin Brâncuși, oltean de-al meu, sculptor vestit în toată lumea. Numai că el mi-a luat-o înainte, sărutând-o dânsul pe a mea. Venise, chiar în ajunul întoarcerii mele în țară, să mă mai audă o dată. În timp ce-i cântam „Lung e drumul Gorjului”, Brâncuși s-a ascuns cu fața la perete, să nu-i văd lacrimile ce-l podidiseră.” – Maria Tănase

Mircea Diaconu: „Este dezamăgitor să vezi cum una dintre cele mai mari soprane europene este incultă muzical și dominată de propriile frustrări și mofturi mondene. Vorbesc de interviul dat de Angela Gheorghiu la hotnews. Adevărul e că nu e destul să cânți sau să joci pe scenă ca să ai discernământ riguros în legătură cu istoria muzicii și a teatrului. Virtuozitatea poate implica doar un acces formal exterior la muzică și nu presupune neapărat asimilarea temeinică a conținutului artistic. Pe de altă parte, când cânți operă italiană, care este un capitol mediocru în istoria muzicii culte moderne și te lași dus de valul snob al ceremonialului bombastic care însoțește și înconjoară întotdeauna mediul specific al acestui tip de operă poți avea impresia că valoarea muzicii stă în special în acest ceremonial mediatic. Carierismul este alt criteriu adus în discuție. Cultura este redusă la celebritatea mediatică și instituțională dată de o carieră bine pusă la punct. După acest criteriu virtuoșii kitschului simfonic (Nigel Kennedy, André Rieu și Richard Kleiderman) ar fi cei mai mari cântăreți ai lumii, nu-i așa că doar sunt celebri și respectați peste tot de toți snobii pasionați de opera italiană. Carierismul și snobismul pedant al marilor evenimente simfonice occidentale este o poleială strălucitoare care ocultează adevărata istorie a muzicii. Celebritatea mediatică și prestigiul instituțional sunt astăzi criteriile cele mai importante ale aprecierii. Noroc că marii simfoniști germani au ajuns celebri înainte ca mass-media capitalistă să facă legea în cultură (și să o dizolve în subcultură), că altfel Count Basie, Bennie Goodman, George Gershwin sau Bing Crosby ar fi fost marile genii ale omenirii și nu Bach, Mozart, Beethoven sau Wagner.

Când nu ești în stare să faci diferența valorică între o banală operă de Verdi (care e mai mult o butaforie muzicală pedant elaborată) și simfoniile lui Enescu e clar că nu ai discernământ serios și poate ar trebui să te rezumi la cântat și să nu mai faci pe criticul sau istoricul muzical. Cică ”lucrările cu adevărat ale lui Enescu sunt doar acelea care sunt foarte moderne și foarte speciale în stilul muzicii franțuzești al epocii sale.” Când nu ai cultură muzicală serioasă (adică germană) e greu să observi că Enescu a fost puternic influențat de marii simfoniști germani și de Wagner. Spiritul lui Wagner este prezent în simfoniile lui Enescu, dar și în opera Oedip. Dar nu-i așa, mai bine cânți Verdi decât Wagner, câștigi mai bine și te aplaudă mai mulți. Și ajungi să ai o carieră ”prodigioasă”. Spune mai departe că Enescu a cântat doar de două ori la New York, prima oară a înlocuit un dirijor, iar a doua oară într-un muzeu (vai ce ratat!). Deci, nu este la fel de ”bazat” ca Count Basie.

Apoi, Angela Gheorghiu o întoarce vorbind de marii compozitori necunoscuți de la noi, care ar fi mai mari ca Enescu, adică Pascal Bentoiu, Nicolae Bretan și Paul Constantinescu. Cine știe, Bretan o fi la fel de mare ca Beethoven, însă propagandiștii ceaușiști l-au promovat pe Enescu în schimb. Apoi promovează inexactități cum e cea că Dinu Lipatti nu ar fi cunoscut publicului românesc (care e medieval, nu-i așa?). Despre Enescu spune că nu a cântat la nici o mare sală din occident ca și cum un compozitor ar trebui să se valideze ca instrumentist. Amestecă instrumentiști cu compozitori ca și cum ar fi același lucru.

Dincolo de aceste intrigi ridicole, adevărul este că în ultimii ani Enescu a devenit important în occident, este descoperită opera lui de maturitate și apreciată la adevărata valoare, pentru detalii vedeți interviuri cu Lucian Ban pe această temă.

Să asculți Simfonia 3-a a lui Enescu și să nu înțelegi nimic. Nu credeam că cineva cu o carieră muzicală serioasă în spate se poate face de rușine în așa hal arătând că are un discernământ atât de limitat.”, a scris Mircea Diaconu, semnalat de EVZ.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal: