Fabulos! Marian Drăgulescu câştigă un nou titlu european după 10 ani şi depăşeşte recordul Nadiei Comăneci
Marian Drăgulescu a obţinut medalia de aur în finală la sol, la Campionatele Europene individuale de la Cluj-Napoca. El are acum 10 titluri continentale în palmares şi a doborât astfel recordul deţinut de Nadia Comăneci, chiar în prezenţa multiplei campioane.
Marian Drăgulescu a fost notat cu 14.500 în finala de la sol, cu care a câştigat medalia de aur, iar pe podium au mai urcat Dmitri Lankin (Rusia, 14.466) şi Alexander Shatilov (Israel, 14.400). Medalia lui Marian Drăgulescu este prima pentru România la Cluj, relatează News.ro.
„Am avut o dorinţă, să mi se cânte imnul în faţa a 7.000 de români“
”E un vis împlinit. Am avut o dorinţă: să mi se cânte imnul la aceste Campionate Europene şi mă bucur că s-a împlinit. E cea mai importantă medalie pentru mine, e acasă, în faţa a 7.000 de români. E a 10-a pentru mine. A fost super, m-am simţit extraordinar şi am prins o zi bună. Am avut emoţii, mă gândeam că asta va fi cea mai importantă medalie a mea şi îmi doream atât de mult să o câştig acasă. Atât timp cât sunt sănătos, găsesc plăcerea de a face gimnastică şi motivaţie, iar atunci voi continua să fac gimnastică”, a declarat Marian Drăgulescu, după ceremonia de premiere.
El spune că va continua cu marea performanţă, următorul pas fiind Campionatele Mondiale din Canada.
”Mă gândesc la următorul campionat important de anul ăsta, Mondialale din Canada. Am avut ceva probleme cu spatele în ultima perioadă şi de câte ori încercam să sar noua săritură Drăgulescu, îmi trebuiau vreo 4-5 zile să nu mai fac antrenament, voi găsi o soluţie. Acum, am ales ca strategie să merg pe execuţie, cât mai corect, şi a ieşit. Sunt foarte fericit pentru ce a ieşit astăzi, iar mâine voi lupta din nou pentru medalie la sărituri”, a mai spus gimnastul român.
Drăgulescu, sportivul care va împlini 37 de ani în 18 decembrie, şi-a trecut până acum în palmares nouă titluri europene – trei la sol (CE din 2000, 2004 şi 2005), trei la sărituri (2002, 2004, 2006), două cu echipa (2002, 2004) şi unul la individual-compus (2004).
El se afla astfel la egalitate cu multipla campioană Nadia Comăneci, care şi-a trecut şi ea în palmares nouă medalii de aur continentale – trei la individual-compus (1975, 1977, 1979), două la paralele (1975, 1977), două la sărituri (1975, 1979), unul la bârnă (1975) şi unul la sol (1979). Multiplul campion va mai evolua la sărituri, duminică, el intrând în această finală de pe primul loc al calificărilor (14.666).
Tot duminică, România va mai fi reprezentată în finala de la bârnă de Larisa Iordache şi Cătălina Ponor. (sursa)
VEZI SI: Veste TRAGICĂ despre Michael Schumacher! Informatiile TRISTE facute publice de familie
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: