GENERAL

Marocul întoarce spatele Franței după cutremur

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a denunţat marţi „polemicile care nu au niciun motiv să existe” legate de relaţia bilaterală dintre Franţa şi Maroc, în contextul în care Rabatul nu a acceptat până în prezent ajutorul propus de Paris, după cutremurul devastatordin regiunea Marrakech, notează AFP conform Agerpres.

„În mod evident, este la latitudinea Majestăţii Sale Regele şi a guvernului Marocului, într-o manieră pe deplin suverană, să organizeze ajutorul internaţional şi, prin urmare, suntem la dispoziţia alegerii lor suverane”, a declarat Emmanuel Macron într-un videoclip la adresa poporul marocan postat pe reţeaua X (fostă Twitter).

Rabatul a anunţat duminică că a acceptat sprijinul a patru ţări (Spania, Marea Britanie, Qatar şi Emiratele Arabe Unite), dar nu a solicitat ajutorul francez, stârnind imediat multe întrebări.

Relaţiile dintre Maroc şi Franţa, fostă putere colonială unde trăieşte o importantă diasporă marocană, sunt tensionate de când Emmanuel Macron încearcă să se apropie de Algeria, care a rupt relaţiile diplomatice cu Rabatul în 2021, acuzat de „acte ostile”.

Maroc reproşează, de asemenea, Franţa pentru că nu s-a aliniat politicii Statelor Unite şi Israelului care au recunoscut „caracterul marocan” al Saharei Occidentale, controlată aproape 80% de Maroc.

„Suntem alături de voi, şi azi, şi mâine”, a declarat preşedintele francez în mesajul său adresata marocanilor.

Parisul a anunţat un ajutor de cinci milioane de euro pentru ONG-urile prezente în ţară şi care contribuie la operaţiunile de ajutorare.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.