Martirul JAN PALACH, o torta aprinsa in intuneric

Cred că foarte puțină lume din România știe cine a fost Jan Palach. Într-un fel e de înțeles, având în vedere că zilnic suntem intoxicați cu întâmpări din viața unor lăutari cu patru clase, fotbaliști submediocri din campionatul intern, păpuși gonflabile care ni se recomandă drept dive sau mahalagii și cocalari în toată regula care au invadat spațiul public, transformându-l într-un bâlci ordinar. Prin „sacrificiu” am ajuns să înţelegem curajul unei pupeze de a-şi implanta silicoane, a unui designer vestimentar de a-şi vopsi părul în verde sau a unei cotoroanţe de a divorţa de boşorogul care nu-i mai satisface nevoile şi capriciile. Dar „sacrificiu” înseamnă altceva, iar noi ne-am îndepărtat prea mult de esenţa sentimentelor şi trăirilor profunde pentru a le mai putea înţelege şi aprecia.

Prin urmare, cine a fost Jan Palach, ce a făcut el şi de ce mi-am adus aminte de el tocmai astăzi?

În data de 16 ianuarie 1969, un student ceh s-a autoincendiat în piaţa Wenceslas din Praga, în semn de protest faţă de ocupaţia sovietică a Cehoslovaciei. Bolşevicii, nemulţumiţi de reformele „liberale” ale gubernului Dubcek, au intrat pur şi simplu cu tancurile în Cehoslovacia în august 1968, zădărnicind şi călcând în picioare tot ceea ce s-a realizat în urma celebrei „Primăveri de la Praga”. Evident, ca în orice situaţie de acest gen, s-au găsit o sumedenie de lingăi locali, oportunişti şi comunişti de conjunctură, care s-au pus în slujba ocupanţilor. Orice opoziţie era anihilată din start, orice potenţial opozant era arestat iar orice încercare de protest era suprimată brutal.

Nemaiputând să suporte umilinţa, un grup de tineri a hotărât să recurgă la gesturi extreme, cu scopul de a dezmorţi poporul ceh şi a-l îndemna la rezistenţă împotriva intruşilor interni şi externi. Jan Palach şi-a dat foc într-o piaţă publică în semn de protest, lăsând o scrisoare în urma sa. Poliţia şi autorităţile au făcut totul pentru a muşamaliza cazul, dar impactul gestului a fost uriaş. La propriu şi la figurat, acest student a aprins flacăra rezistenţei în inimile întregului popor.

Un demnitar comunist, Vilem Novy, l-a numit pe Palach într-un discurs „agent străin” şi „extremist de dreapta” (vă sună cunoscut?), încercând să ridiculizeze şi să minimalizeze gestul său disperat. Familia victimei l-a dat în judecată pentru defăimare, însă asupra avocatei Dagmar Buresova, care a preluat cazul, s-au făcut presiuni uriaşe, specifice acelor vremuri obscure. În ciuda tuturor evidenţelor care îl incriminau pe Novy, acesta a fost găsit nevinovat. Mai mult decât atât, autorităţile au distrus mormântul lui Palach pentru a şterge orice urmă şi amintire despre el.

Totuşi, după 20 de ani, în 1989, studenţii cehi au început să împartă din nou manifeste anticomuniste, pe fiecare dintre ele fiind imprimat chipul martirului Jan. Chibritul pe care îl aruncase asupra sa a provocat după două decenii un adevărat incendiu naţional. Cehia, asemenea altor state ex-comuniste, nu a scăpat în totalitate de foştii demnitari, turnători şi slugoi si sistemului, dar măcar s-a debarasat de un regim care nu reprezenta un popor harnic şi iubitor de libertate.

La 45 de ani de la martiriul acestui student ar trebui să ne punem multe întrebări. Am scăpat oarecum de comuniştii care dădeau cu bâta, dar ne-am ales cu nişte structuri mafiote care se autointitulează partide „democratice”. Majoritatea ţărilor se confruntă cu probleme trase la indigo şi e imposibil să nu remarcăm aceleaşi deprinderi ale tuturor şarlatanilor cu ştaif, mulţi dintre ei şcoliţi în vremea celor care ar fi scuipat pe mormântul „trădătorului” Palach.

Suntem oare capabili să conştientizăm pericolele care ne pasc în urma nepăsării şi delăsării generale? Suntem oare în stare să purtăm cu demnitate torţa cu care s-a autoincendiat Palach?

PS – Pentru o mai bună înţelegere a acestui subiect vă recomand filmul „Burning Bush” (în cehă: Hořící keř). De Goran Mrakic