Mărturia cutremurătoare a chirurgului care și-a ucis soția în avion: „Am vrut să nu mai țipe la mine”
Medicul Robert Bierenbaum, un fost chirurg plastician din New York, condamnat pentru uciderea soției sale în 2000, a mărturisit că a ucis-o și apoi i-a aruncat cadavrul dintr-un avion, deasupra oceanului Atlantic, după mai bine de două decenii în care și-a menținut nevinovăția.
În vârstă de 66 de ani, Bierenbaum a fost condamnat pentru crimă în 2000 sub dovezi circumstanțiale, însă a negat tot timpul orice implicare în moartea acesteia. În decembrie 2020, la o audiere condiționată, el a mărturisit că și-a ucis soția în 1985, pe Gail Katz. Fostul chirug a menționat că a făcut acest lucru pentru că era „imatur” și nu a putut face față ”furiei sale”.
„Am vrut să nu mai țipe la mine și am atacat-o”, a spus Bierenbaum într-o transcriere a audierii obținută de jurnaliștii ABC News.
Medicul chirurg, care este și un pilot cu experiență, a recunoscut că și-a „sugrumat” soția și apoi „a plecat să zboare”. ”Am deschis ușa și i-am aruncat cadavrul din avion în ocean”, a mai spus acesta.
Cum s-au cunoscut cei doi
Cei doi s-au cunoscut la începutul anilor ’80. Gail era încă studentă, iar Robert un tânăr rezident la chirurgie care era pasionat de gătit și ski, iar în timpul liber pilota avioane.
Sora lui Gail Katz, Alayne Katz, a declarat pentru ABC 2020 că la început, relația cuplului părea „magică”, dar cu timpul Bierenbaum a devenit controlant și violent.
Alayne a spus că într-o zi a primit un apel de la sora ei, după ce Bierenbaum a încercat să-i înece pisica în toaleta apartamentului lor din Upper East Side. Într-o noapte, Alayne Katz a spus că Bierenbaum a sufocat-o pe Gail după ce a surprins-o fumând pe balconul lor. Gail Katz a raportat incidentul poliției, dar Bierenbaum nu a fost niciodată acuzat.
La 15 ani de la dispariție, Robert judecat pentru crimă
În 2000, marele juriu l-a acuzat pe Bierenbaum pentru crimă de gradul doi. „Știam că va fi cel mai dur proces pe care l-am avut vreodată. Fără criminalistică, fără martori oculari”, a spus chirurgul.
Unul dintre cele mai mari obstacole la proces pentru procurori a fost să convingă un juriu că Bierenbaum ar putea pilota un avion și, în același timp, să arunce un cadavru în aer. Aceștia au filmat o recreare a acestui scenariu exact pentru a arăta că este posibil.
„Am crezut că demonstrația cu avionul a fost extrem de eficientă”, a spus Leslie Crocker Snyder, judecătorul care a prezidat cazul.
„Își iubea copilul, iubea câinii”
După ce a ucis-o pe Katz în 1985, Bierenbaum le-a spus familiei ei și poliției că s-au certat în apartamentul lor, iar Katz a plecat și nu s-a mai întors niciodată.
Robert a continuat să-și trăiască viața într-o relativă normalitate, participând la petreceri în Hamptons și întâlnindu-se cu alte femei.
În 1996, s-a căsătorit cu un ginecolog din Las Vegas, Janet Challot. Cuplul s-a mutat în Minot, Dakota de Nord, pentru a începe o nouă viață împreună cu fiica lor.
Nimeni din Dakota de Nord nu știa însă trecutul lui Bierenbaum. Acesta devenise un erou local pentru că salvase viața unui băiat care a fost mușcat de tigru.
Robert Bierenbaum rămâne în închisoare. Potrivit ABC News, următoarea sa audiere de eliberare condiționată este programată pentru noiembrie.
Sursa:gandul.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: