MEDICAL

Mărturia cutremurătoare a unui pacient infectat cu COVID-19: „Așa boală perversă nu am crezut că există”

România numără astăzi peste 1.450 de pacienți la Terapie Intensivă din cauza infectiei cu Covid-19. La Institutul Matei Balş pacientii sunt conectaţi la tuburile de oxigen şi aşteaptă pe holuri să se elibereze un pat salvator: pe tărgi, conectati la oxigen, pe scaune sau în picioare, oamenii își așteaptă vindecarea.

În așteptarea unui pat salvator
Camera de Gardă de la Matei Balş a fost transformată în secţie de aşteptare, la fel ca în Lombardia, acolo unde anul trecut era epicentrul epidemiei de coronavirus. Medicii sunt într-un du-te-vino continuu. Înainte de pandemie, aici erau cabinete de consultaţie. Acum, au fost transformate în saloane. „E greu de găsit un loc liber. Suferința este mare. Nu ne-am fi așteptat vreodată ca locul ăsta, camera de gardă, să arate așa, cu tuburi de oxigen. E practic o așteptare pentru viață”, spune una dintre asistentele medicale.

Marius, un pacient în vârstă de 66 ani, a ajuns cu o formă severă de COVID-19 la camera de gardă. Acum este dependent de oxigen și spune că niciodată nu a trăit o durere atât de mare:

Nu credeam că poate exista în secolul XXI o boală să te pună așa, cu mai multe chestii, nu numai una. Așa dintr-o dată m-a doborât. Mi-a schimbat un tratament, l-am luat pe al doilea cu antibiotic și am avut transpirații insuportabile. Cine nu crede o va vedea pe pielea lui. Eu m-am protejat și degeaba”, spune acesta.

Pacient infectat cu Covid-19: „Așa boală perversă nu am văzut”
Acum așteptă să i se facă investigații și să i se găsească un pat liber într-un salon: „Respirația este grea, cu auzul și sunt momente când mă lasă și ochii. Așa boală perversă nu am văzut. Aveai ceva, luai un medicament și te refăceai. Eu sunt sportiv, nu duc o viață sedentară, mă mișc”, spune pacientul în vârstă de 66 de ani.

Adrian Marinescu: „Este greu să găsim locuri de internare”
Aproximativ 250 de pacienți infectați cu COVID-19 ajung zilnic la Matei Balș. O mare parte dintre ei necesită internare.

„Ajungi să ai și spre 2.000 de pacienți infectați cu COVID-19 în Capitală și în jurul ei, și de aici se selectează foarte multe prezentări și în camera de gardă. Avem aproximativ 250 de pacienți în fiecare zi cu infecție SARS-COV-2. Dintre aceștia un anumit procent au nevoie de internare. Și este greu să găsim locuri de internare, și nu doar la terapie intensivă. Procentul tinerilor care au și forme severe este mai mare în valul al treilea. Este o variantă virală care se transmite mai ușor, tinerii sunt cei care interacționează și mai mulți din rândul lor ajung să facă infecția în valul al treilea. Sunt și tineri și mai ales cei de vârstă medie care ajung să se interneze cu forme medii și severe”, spune medicul Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului ”Matei Balș”.

Sursa: gandul.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.