MEDICAL

Mărturii CUTREMURATOARE ale pacienților infectați cu COVID-19, înternați în secțiile ATI: ”Eu îi spuneam Gulag”

Ceea ce se întâmplă în spitalele din România reprezintă o realitatea cruntă. Jurnaliștii Antena 3, Andreea Cigolea și Costin Bleotu, au fost în secția ATI COVID de la Spitalul Colentina din Capitală și au ascultat mărturii cutremurătoare ale pacienților care au petrecut săptămâni în șir acolo. „Ce am văzut eu, Doamnă, aoleu…”

”Sunt conștientă că sunt obeză, dar vreau să trăiesc! Cadrele medicale de la ATI, jos pălăria. Niște îngeri, am stat 11 zile la ATI. Am stat acasă până în ultima clipă, trebuia mai din timp, îmi era rău…” povestește o pacientă, cu ochii în lacrimi.

”Nimeni să nu stea acasă dacă se simte rău, se găsește un loc, există un Dumnezeu, e o șansă”, este îndemnul celor care au așteptat până în ultima clipă și, din acest motiv, au ajuns la spital în stare foarte gravă.

Pacient: ”Am făcut 3 săptămâni de ATI, nu doresc nimănui. E greu de suportat, eram într-o fază în care nu eram stăpân pe ceea ce gândeam și eram tentat să fac lucruri nesăbuite. Am fost legat de pat, eram agitat și tentat să am gesturi agresive”.
Reporter: ”Înțelegeți de ce v-au legat medicii?”
Pacient: ”Oarecum. Rațiunea mea era atunci foarte subțire. Cel mai stresant a fost faptul că eu nu am putut avea nicio legătură cu familia mea. Eu primeam în fiecare zi pachețel cu ceai și era atașată o scrisoare din partea fiicei mele și a nepoților. Sunt momente de-a dreptul emoționante”

”Sunt foarte atașați de pacienți, chiar dacă noi, în inconștiența noastră, în nebunia nopții, nu ne dăm seama ce facem”
”De ce ați mers la spital?”
Pacientă: ”În cine puteam să am încredere? E un loc sigur!”
”Ați avut încrede în medici?”
Pacientă: ”E singura soluție! Dacă undeva am greșit și am lăsat garda jos, practic ei mi-au salvat viața. Sunt foarte atașați de pacienți, chiar dacă noi, în inconștiența noastră, în nebunia nopții, nu ne dăm seama ce facem, le mulțumesc din tot sufletul, sunt salvată datorită lor!”

Medic pneumolog Coletina: Un saturometru e foarte important să aibă cei care se tratează acasă. Dacă saturația începe să scadă după primele 7-10 zile, recomandarea e să vină la spital
„E o boală în care undeva, poate 80-85% din cei care se infectează nu ar trebui să ia nimic. Poate vitamine. Vitamine și să bea apă.

Iar dacă se pune problema deja de tratament, cred că cel mai bine e să ajungă undeva la un medic care să îi recomande. Dacă ești confirmat poți să iei simptomatice, adică medicamente care îți rezolva simptomele.

Și un saturometru e foarte important să aibă cei care se tratează acasă. Dacă saturatia începe să scadă după primele 7-10 zile recomandarea e să vină la spital” a explicat la Antena 3, dr. Marius Balea, medic penumolog la Spitalul Colentina.

Sursa: antena3.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.