GENERAL

MARTURII din China. Cum arata viata de COSMAR

Locuitorii orașului Wuhan, din China, locul din care s-a răspândit coronavirusul (nCoV), dar, mai ales, rudele celor decedați sau bolnavi sunt într-o situație foarte grea, după isteria creată la nivel mondial. Un român aflat în Shanghai a povestit că lumea este panicată mai mult din cauza efectele mediatizării excesive, iar virusul ucide doar dacă ai un sistem imunitar slăbit.

Isteria creată la nivel mondial și măsurile stricte luate de autoritățile din China au schimbat, radical, viața multora dintre locuitorii orașului Wuhan, din care s-a răspândit coronavirusul (nCoV).

„Dacă ești locuitor al Wuhan-ului sau, mai rău, unul din cei 2000 de oameni infestați sau rudă cu unul din cei 56 de morți, viață ta este complet dată peste cap, viitorul este incert, ești într-o situație foarte rea” a transmis Alin Harbuz, reprezentant al Camerei de Comerț și Industrie Romania-China, la Shanghai.

Reprezentantul Camerei de Comerț susține că peste 80% dintre cei afectați aveau peste 60 de ani și sufereau de alte boli cum ar fi diabet, cancer etc.

„Virusul în sine nu ucide, dar dacă ai un sistem imunitar slăbit, dacă ești în vârstă sigur că sunt șanse destul de mari să mori”, a adăugat Alin Harbuz.

Noul coronavirus (nCoV), pentru care nu există, încă, vaccin a fost răspândit dintr-o piață en-gross de animale și fructe de mare, din orașul Wuhan, capitală a provinciei Hubei, iar printre cei afectați se numără lucrători sau clienți.
Un studiu publicat de patru cercetători chinezi în revista Journal of Medical Virology susține că noul virus ar fi fost luat de la șerpi. Mai exact, de la cele două specii des întâlnite în sud-estul Chinei (unde a apărut focarul): Bungarus multicinctus și Naja atra, sau cobra chineză, scriu autorii studiului. Aceștia au menționat, de asemenea, că cele două specii de șerpi se numărau printre animalele vândute la piața de animale.

Batranii și bolnavii, primele victime

Până duminică, 26 ianuarie 2020, s-au raportat 56 decese cauzate de virus iar numărul persoanelor infectate se ridică la 2057. Virusul s-a răspândit în mai multe țări din Asia, Australia și Europa, dar și pe continentul american în SUA.

„Desigur că nu ne aflăm în față unei situații de dorit, multă lume este panicată, sunt ceva probleme cu stocul de măști și săpunuri, poate chiar și alimente dacă vorbim despre orașul Wuhan, nu și în celelalte orașe. Dar, în același timp, trebuie să înțelegem faptul că vorbim despre 56 de decese și 2000 de oameni care au fost infestați raportat la o populație de 1.4 miliarde”, a precizat Alin Harbuz.

„De asemenea, susține acesta, nimeni nu vorbește despre faptul că din cei 56 de decedați, peste 80% aveau peste 60 de ani și sufereau de alte boli cum ar fi diabet, cancer etc. Virusul în sine nu ucide, dar dacă ai un sistem imunitar slăbit, dacă ești în vârstă sigur că sunt șanse destul de mari să mori. E același lucru cu o gripă. O persoană de 70 de ani (de exemplu) cu anumite probleme de sănătate dacă se îmbolnăvește de gripă are șanse destul de mari să decedeze” a adăugat reprezentantul Camerei de Comerț și Industrie Romania-China.

Apoi, Alin Harbuz a adăugat:

„Aș dori să va atrag atenția asupra unui tip de gripă care apare în fiecare an (!!!) din 2011 încoace în SUA. CDC (Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor n.a.)estimează că gripa a avut ca rezultat între 9 milioane – 45 milioane de îmbolnăviri, între 140.000 – 810.000 spitalizări și între 12.000 – 61.000 de decese anual, din 2010.
Nimeni nu vorbește despre acest lucru, vorbim doar despre China, s-a creat o adevărat isterie la nivel mondial.
Pe de altă parte, dacă ești locuitor al Wuhan-ului sau, mai rău, este unul din cei 2000 de oameni infestați sau rudă cu unul din cei 56 de morți, tot ce am scris mai devreme nu mai are nicio valoare, viață ta este complet dată peste cap, viitorul este incert, ești într-o situație foarte rea”.

Măsuri drastice

În ciuda faptului că anul nou chinezesc este o perioada în care familiile petrec împreună, la indicațiile autorităților, mulți dintre ei au preferat să rămână fiecare la casa lui.

„Nu ies din casă decât pentru necesități urgențe cum ar fi cumpărarea de alimente, medicamente…Foarte mulți și-au anulat călătoriile, iar statul chinez a ordonat tuturor agențiilor de turism, hotelurilor etc. să returneze toți banii pe care i-au încasat dacă vacanță/zborul etc. este programat în această perioada sau în următoarele săptămâni”

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.