Mărturii ZGUDUITOARE! În apartament se mai aflau trei persoane în momentul crimei!
Conform mărturiei unuia dintre tinerii care i-au dus benzină lui Cosmin Dan, în apartament mai erau trei persoane în momentul în care criminalul a incendiat-o pe Valentina.
Mărturia lui N.A. este șocantă. Tânărul, care pare să nu aibă nicio legătură cu actul în sine, povestește zdruncinat detaliile oribilei fapte. Vineri noapte, după ce l-a lăsat cu mașina pe Cosmin la blocul Valentinei, băiatul a plecat spre casă alături de un alt prieten, R.G, pe care trebuia să îl lase la locuința sa. Numai că, la scurt timp, a primit un telefon de la Cosmin, care îl ruga să îi cumpere un litru de benzină sau de motorină.
Deși rugămintea prietenului lor li s-a părut puțin deplasată, cei doi au decis să nu își lase prietenul la nevoie, bănuind că benzina ar fi pentru vreo mașină. Ajuns în fața blocului, Cosmin le-a spus celor doi să intre prin spatele blocului și să urce direct în apartament, deoarece el nu poate coborî.
Pe măsură ce urcau scările, cei doi au auzit zgomote suspecte venind din interiorul apartamentului. Din ușă, ei au putut înțelege că ceva nu este în regulă.
A bătut-o până a rămas inconștientă.
N.A. mărturisește că, speriindu-se, a fugit pe scări și a sunat la poliție, în timp ce R.G. ar fi intrat în apartament. Acolo se mai aflau încă două persoane, în afară de Cosmin și de Valentina, care zăcea inconștientă pe podea. Este vorba despre un minor de 14 ani și despre actuala iubită a lui Cosmin.
VEZI SI: Tragediile din viata CRIMINALULUI-PIROMAN care a INCENDIAT o fata de VIE
Multe dintre persoanele implicate au fost deja audiate, iar acum urmează a se lua măsurile legale. Deocamdată, doar Cosmin a fost arestat, urmând să își petreacă 30 de zile în arestul IPJ Buzău.
Totodată, este posibil ca nicio altă persoană să nu mai fie acuzată sau cercetată în acest caz, dat fiind faptul că unii tineri ar fi mărturisit deja anchetatorilor tot ce au știut. Cazul este unul deosebit, iar informațiile din dosar nu pot fi făcute publice, cel puțin nu la acest moment. Sursa informatii: Reporter Buzoian.
VEZI SI: Valentina, fata INCENDIATA la Buzau de prietenul ei, A MURIT IN CHINURI GROAZNICE! Ce spune autopsia
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: