Mărturiile tulburătoare ale FETEI VIOLATE de sapte bestii din Vaslui: M-a trântit în genunchi şi m-a obligat să-i facă sex oral. Apoi, cu forţa, am întreţinut relaţii sexuale normale şi anale, până mi-am pierdut cunoştinţa
Eleva este dintr-o localitate din Vaslui şi făcea naveta zilnic pentru a merge la liceu, în oraş. Anul trecut, pe 10 noiembrie, adolescenta terminase cursurile cu o oră mai devreme, în jurul orei 17.
Fata le-a dezvăluit anchetatorilor că s-a oprit pe o bancă în parc, deoarece nu avea autobuz la acea oră. Atunci şi-a făcut apariţia unul dintre violatori, pe care îl cunoştea. Acesta s-a oferit să o ducă acasă, iar ea a acceptat. În maşină nu era singur, ci mai era cu un prieten. Când a observat că trece de localitatea ei, eleva i-a cerut şoferului să oprească pentru a putea coborî. Tânărul, în schimb, a dus-o pe fată pe un câmp, unde a lăsat-o în pielea goală, în frig şi a obligat-o să întreţină relaţii sexuale. Cel care i-a promis că o conduce acasă a fost şi primul care a violat-o, după care a venit rândul însoţitorului său. Dar umilinţele nu se opresc aici. Cei doi şi-au mai chemat încă 4 prieteni.
CITESTE SI: C**va de Judecătoare care i-a eliberat pe VIOLATORII din Vaslui a demisionat! Lua şpagă!
Eleva batjocorită a mărturisit:
„Am început să plâng, iar el a început să ţipe la mine. L-am rugat să mă ducă acasă, însă a spus că nu voi pleca de acolo până nu voi întreţine relaţii sexuale cu toţi”, a povestit tânăra.
Apoi victima a fost plasată celui de -al doilea violator care aştepta la rând.
„Avadanei Silviu m-a trântit în genunchi şi m-a obligat să-i facă sex oral. Apoi, cu forţa, am întreţinut relaţii sexuale normale şi anale, până mi-am pierdut cunoştinţa”, a mai spus tânăra.
CITESTE SI: Pușcăriașii din toată România s-au unit! ” Îi așteptăm pe cei 7 băieți care au violat-o pe fata din Vaslui sa-i f*tem in cur” !
Indivizii au stropit-o pe urmă cu alcool ca să-şi revină. În ciuda faptului că fata plângea şi îi ruga să se oprească, aceştia au continuat să o abuzeze. La un moment dat, adolescenta a fost dusă pe un alt câmp, unde a fost chemat şi cel de-al şaptelea violator, care a profitat şi el de victimă.
„Am leşinat din nou, iar Burada, bruscându-mă, mi-a spus că, dacă voi mai juca teatru, mă va bate”, a povestit eleva în faţa anchetatorilor.”, a continuat eleva.
CITESTE SI: Violatorii fetei din Vaslui au pagini de Facebook. Iata unde-i gasesti si ce posteaza
De fiecare dată, când era preluată de un alt agresor, tânăra îl ruga plângând să o salveze şi să o ducă acasă, însă niciunul nu s-a îndurat de ea. Disperaţi, părinţii fetei au sunat la 112. Abia la ora 22 şi 30 de minute, violatorii au dus-o pe fată acasă şi i-au spus să nu povestească despre cele întâmplate.
Eleva le-a povestit însă totul părinţilor, care au sesizat poliţia. În prezent, cei şapte violatori sunt cercetaţi în stare de libertate, deşi aceştia şi-au recunoscut faptele.
CITESTE SI: Cei 7 violatori din Vaslui ar putea fi incarcerati la Penitenciarul Jilava! Vezi cine ii asteapta ACOLO!
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: