Mărturiile unui asasin plătit care a curmat 30 de vieți, dar nu are niciun regret
Mărturiile unui asasin plătit care a omorât 30 de oameni face înconjurul lumii. Acesta povestește că avea doar 20 de ani când a ucis pentru prima dată un bărbat, iar după nouă ani a strâns 30 de crime, dintre acestea doar trei din greșeală.
El spune că nu are niciun regret, deși rareori i se întâmplă să aibă remușcări.
„De multe ori, cartierul sau oraşul tău este invadat de oameni care au de gând să-ţi rănească familia, societatea“, începe tânărul de 29 de ani, care lucrează ca asasin plătit. „Ei bine, atunci trebuie să intervii, deoarece guvernul nu intenţionează să te ajute“, spune acesta într-un interviu acordat agenţiei americane de presă Associated Press, informează Adevărul.
Tânărul acționează în împrejurimile oraşului Acapulco, situat în statul mexican Guerrero.
Conform unor date oficiale, din 2007, în Mexic 26.000 de persoane au fost date dispărute.
„Problema (dispăruţilor) este mai gravă decât cred oamenii“, spune şi asasinul plătit intervievat de AP sub protecţia anonimatului.
Acesta nu se consideră asasin profesionist, în condițiile în care ia bani pentru ceea ce face. Asasinul plătit este conștient că nu este legal și cinstit locul său de muncă, dar este de părere că astfel își apără poporul de violență. În plus, are anumite standarde, nu ucide copii și femei.
Asasinul povestește că fiecare dispariție începe prin a localiza obiectivul, iar momentul oportun este dimineața, când lumea încă doarme. Acțiunea este lansată de o aplicație mobilă prin comenzile „Muevanse“ înseamnă să acţionezi, „Esperance Ahi“ să stai pe loc.
În cazul în care ținta nu este înmarmată, doi bărbați sunt suficienți pentru efectuarea operațiunii.
Asasinul relatează apoi locul și modul în care sunt omorâte victimele. Fie că sunt duse într-o casă pustie, fie că în pădure, pentru a le curma viața există trei metode, bătăi, simularea înecului și șocuri electrice aplicate pe testicule, limbă și tălpi.
Pentru a primi informațiile de care are nevoie, în cele mai multe din cazuri, acestea sunt obținute într-o singură noapte.
„Nouăzeci şi nouă la sută (dintre cei răpiţi) le oferă“ într-o singură noapte, după care sunt ucişi, dezvăluie asasinul plătit.
Corpurile victimelor sunt aruncate apoi în ocean sau sunt îngropate în locuri bine ascunse. Victima este aruncată într-un loc public doar dacă se vrea trimiterea unui mesaj.
Tânărul mexican are doar patru clase și afirmă că el ar fi vrut să mai meargă la școală, dar în localitatea sa nu exista și școală gimnazială.
„Mi-ar fi plăcut să învăţ limbi străine, să călătoresc în alte locuri sau în alte ţări“, a spus băiatul.
Acesta a spus că familia nu știe cu ce se ocupă, dar că bănuiește că nu face ceva normal pentru că poartă mereu la el un pistol de calibrul .38 şi o puşcă de asalt AK-47.
Întrebat dacă are de gând să-și întemeieze o familie, acesta a este speriat de viitorul nesigur.
„Nu cred că îmi pot face planuri de viitor, deoarece nu ştiu ce se va întâmpla mâine“, a explicat acesta.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: