MASACRUL tinut la secret. Cum au fost omorâţi românii din Lunca într-o singură noapte de către sovietici?

Românii din Nordul Bucovinei, aflat acum în Ucraina, au înălţat în valea satului Lunca un monument de piatră în memoria martirilor români măcelăriţi de sovietici în noaptea de 6-7 februarie 1941.
Monumentul a fost inaugurat în 7 februarie 2016, la iniţiativa Elenei Nandriş, primarul comunei Mahala, localitate în care populaţia este alcătuită în proporţie de 98% din români.

Singurul reprezentant oficial al României a fost consulul general al României la Cernăuţi, Eleonora Moldovan.

În urma pactului Ribbentropp-Molotov (1939), Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţei au fost anexate de către URSS în 28 iunie 1940. Imediat după anexare, regimul sovietic a declanşat represiunea, din dorinţa de epurare etnică şi de înlăturare a valorilor societăţii româneşti.

În acest context, numeroşi români, mai ales din nordul Bucovinei şi ţinutul Herţei, au început să fugă peste graniţă, în România. Mulţi dintre ei au fost omorâţi de gloanţele grănicerilor sovietici.

Cel mai cunoscut masacru de acest fel a avut loc la Fântâna Albă, în Bucovina, pe 1 aprilie 1941. În urma zvonurilor lansate de NKVD, conform cărora sovieticii ar fi permis trecerea graniţei în România, circa 3.000 de români din mai multe sate de pe valea Siretului (Pătrăuţii-de-Sus, Pătrăuţii-de-Jos, Cupca, Corceşti, Suceveni) au plecat pe 1 aprilie 1941 spre noua graniţă sovieto-română. În poiana Varniţa, la circa 3 km de graniţa română, grănicerii sovietici i-au somat să se oprească. După ce au ignorat somaţia, sovieticii au tras în plin cu mitraliere. Cei care au reuşit să scape au fugit, însă au fost urmăriţi de cavalerişti şi spintecaţi cu sabia. Toţi, bărbaţi, femei, copii sau bătrâni, au fost îngropaţi în cinci gropi comune săpate dinainte. Nu toţi cei care au fost îngropaţi erau morţi, au fost acoperiţi cu pământ inclusiv răniţii.

Un alt masacru despre care se vorbeşte puţin s-a produs cu circa două luni mai înainte, la Lunca, în raionul Herţa.

În noaptea de 6 spre 7 februarie 1941, circa 600 de ţărani, bărbaţi tineri şi adulţi, între care şi două femei şi doi copii, din mai multe sate din raioanele Herţa şi Noua Suliţă (Coteni, Buda, Boian, Ostriţa Herţei, Horecea Mănăstirii, Horecea Urbană, Plaiul Cosminului, Ceahor, Corovia, Mahala – toate parte acum din comuna Mahala) au încercat să treacă Prutul îngheţat, prin nămeţi şi pe un viscol năprasnic, pentru a ajunge în România.

La câteva sute de metri de graniţă, pe malul Prutului, au dat de o sârmă. Au crezut că au ajuns în România şi au strigat ”ura!”, de bucurie. În scurt timp, sovieticii au pornit mitralierele care i-au omorât pe majoritatea dintre ei. Masacrul a durat câteva ore bune. Pentru toţi cei morţi au fost săpate gropi comune, cu localnici din zonele învecinate. În iulie 1941 a fost descoperită numai una dintre cele trei gropi comune cu 107 cadavre, celelalte două fiind luate de viiturile Prutului.

Un număr de 57 de români au reuşit totuşi să scape de gloanţele sovieticilor, din noaptea de 6 spre 7 februarie 1941, şi au ajuns în România. Alţi 44 au fost arestaţi şi acuzaţi că ar fi fost membri ai unei organizaţii contrarevoluţionare. 12 dintre ei au fost condamnaţi la moarte, în 14 aprilie 1941. Restul de 32 au fost condamnaţi la 10 ani de muncă forţată şi pierderea drepturilor civile pentru 5 ani. Precum în cazurile precedente, toate rudele lor au fost considerate trădători de ţară, arestate şi deportate în Siberia. În acest context, un număr de circa 602 de români din Mahala luau drumul Siberiei în noaptea de 12 – 13 iunie 1941.

Sursa: descopera.ro