Masoni în Guvernul României! Listă-bombă cu nume grele. Au ajuns la vârf
Guvernul României, Academia Română şi Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare sunt menţionate în scandalul care implică un nume greu din Marea Lojă Națională din România în ceea ce poate fi un război intern între masoni.
Cotidianul Bună Ziua Iaşi semnalează o „situație jenantă în Marea Lojă Națională din România”, al cărei avocat, Coman Giorgiu, este acuzat de „plagiat grosolan”.
În prim-plan apare teza de doctorat intitulată „Concurența în Dreptul intern și european”, despre care sursa citată susţine că a apărut în 2019, la Editura „Universul Juridic” SRL.
„Conform analizelor făcute cu sistemul recunoscut anti-plagiat intitulat Sistemantiplagiat.ro, creația prezintă grave similitudini care duc la concluzia că «lucrarea ar încălca atât dreptul de reproducere al autorului (fiind preluări mari, nu în scopul criticii, dezbaterii, ci doar al însușirii ideilor/textului/compilării), dar mai ales etic, științific și al rigorilor academice necesare atribuirii titlului de Doctor»”, arată bzi.ro.
Apare numele lui Radu Bălănescu
Practic, din cauza acestei situaţii, șeful MLNR, Radu Bălănescu, a fost întrebat de jurnaliştii ieşeni dacă „impostura, fărădelegea și furtul ghidează forul”.
Cu privire la acuzaţiile ce-l vizează pe Giorgiu, reporterii BZI susţin că lucrarea „Concurența în Dreptul intern și european” e plagiată în proporție de 50%.
Teza de doctorat ar încălca dreptul de reproducere al autorului (fiind preluări mari, nu în scopul criticii, dezbaterii, ci doar al însușirii ideilor/textului/compilării).
Totodată, autorii anchetei semnalează că lucrarea încalcă şi rigorile academice necesare atribuirii titlului de Doctor (citare doar în scop de exemplificare/critică și, automat, arătarea contribuției proprii a autorului).
A plagiat avocatul masonilor?
Pentru a fi acoperiţi din toate punctele de vedere, jurnaliştii menţionaţi au cerut inclusiv opinia unor specialişti care pot recunoaşte uşor un plagiat.
Concluzia acestora a fost că nu există titlul de „Doctor” dacă lucrarea respectivă conține o compilație de lucrări preexistente.
„Dacă se dorește a se arăta stadiul cunoașterii la momentul în care se face lucrarea, se prezintă totul într-un capitol de început, apoi se realizează un capitol cu contribuția proprie”, au transmis specialiştii.
„Având în vedere toate aceste aspecte (și dacă totul se adeverește în urma anchetei pe care instituțiile abilitate trebuie să le deruleze), normal ar fi ca dr. avocat Giorgiu Coman să fie sancționat conform prevederilor legale în vigoare, respectiv să fie analizat și prejudiciul de imagine, academic, financiar și instituțional adus de acesta”, sunt de părere cei de la bzi.ro.
„Sunt pagini întregi preluate”
„Sunt pagini întregi preluate, cantitativ și calitativ. Nu există o contribuție proprie nici pe structura temei, nici pe idei”, arată specialiștii.
De asemenea, aceştia au completat că după ce au analizat lucrarea avocatului masonilor au ajuns la concluzia că „nu există o contribuție proprie nici pe structura temei, nici pe idei”.
„Multe sunt simple preluări, chiar dacă sunt citate sursele (de multe ori), acestea ar încălca atât dreptul de reproducere al autorului (fiind preluări mari, nu în scopul criticii, dezbaterii, ci doar al însușirii ideilor/textului/compilării), dar mai ales etica științifică și rigorile academice necesare atribuirii titlului de doctor (citare doar în scop de exemplificare/critică și automat arătarea și a contribuției proprii a autorului)”, arată aceştia.
Cifre clare pe sistemantiplagiat.ro
Teza de doctorat a fost încărcată pe platfora sistemantiplagiat.ro, care relevat că lucrarea are valori ridicate ale coeficienților pentru similitudine (CS1) – 44,52 la sută și CS2 – 28,68 la sută, Extinderi (564) și Microspații (279).
Sistemantiplagiat.ro este o platformă utilizată de multe instituții de învățământ superior din România.
Printre alte acuzaţii-bombă despre teza de doctorat a lui Giorgiu Coman sunt şi cele referitoare la „alterări ale textului, ale căror scop poate fi evitarea detectării”.
„Aceste alterări nu pot fi sesizate de persoanele care evaluează documentul imprimat sau citit pe calculator, dar ele influențează analiza făcută de sistem și coeficienții de similitudine”, arată bzi.ro.
Se solicită analizarea tezei
Având în vedere că părţile care au lansat acuzaţiile consideră că suspiciunea de plagiat pentru lucrarea lui Giorgiu este „mai mult decât întemeiată”, se „solicită analizarea tezei în Comisia de specialitate a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare”.
Într-o solicitare oficială, BZI a subliniat că „este necesară analizarea tezei în Comisia de specialitate a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) si posibilitatea retragerii titlului de doctor a numitului Coman Giorgiu”.
Să fie un război între masoni?
Contactat pentru a-şi exprima punctul de vedere cu privire la acuzaţiile ce i s-au adus, avocatul MLNR crede că subiectul este doar o încercare de discreditare a lui, orchestrată probabil de alţi masoni.
„Analiza pe care o aveți dumneavoastră în față, dacă o studiați cu atenție, inclusiv link-urile, arată că nu este vorba de plagiat.
Aveți o lucrare care are la bază teza mea de doctorat, publicată în anul 2011. Ceea ce a apărut în 2019, la Editura Universul Juridic SRL, repet, este preluare din teza mea din 2011.
Nu știu cine v-a pus să faceți asta și cine este în spatele dumneavoastră… Ceea ce a apărut în presa din Iași este neadevărat!
Ați trimis solicitări la un for care nu are competențe în analiza unei teze de doctorat.
Dacă îndrăzniți să afectați cumva cariera și prestigioasa mea activitate, atunci vor fi consecințe grave.
Nu este adevărat că mi-am plagiat teza de doctorat. Aveți mare grijă”, a spus avocatul Coman Giorgiu jurnaliştilor care îl sunaseră pentru a comenta acuzaţiile.
S-a ajuns la Guvernul României
Mai departe, pentru a semnala plagiatul, reporterii BZI au trimis o solicitare la Academia Română, respectiv președintelui acestui for, prof. univ. dr. acad. Ioan Aurel Pop.
Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, Secretariat Tehnic către directorul Ion Ciucă, Universitatea București (UB) a primit o altă solicitare.
N-a fost ocolit nici un nume greu din Guvernul României. Inclusiv Ministerul Educației și Cercetării, respectiv ministrul de resort Monica Anisie, au primit concluziile anchetei jurnalistice. – Sursa: bzi.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: