Membru marcant al Legiunii Secuieşti, fost mercenar în Legiunea Străină „După Catalonia vine rândul Transilvaniei”
Un membru marcant al Legiunii Secuieşti, fost mercenar în Legiunea Străină, specializat în strategii, diversiuni şi folosirea armelor de asalt, a anunţat, ieri, că după Catalonia vine rândul Transilvaniei să îşi declare independenţa.
În urmă cu doi ani şi jumătate, Consiliul Europei a respins cererea maghiarilor din județele Covasna, Harghita și Mureș de proclamare a autonomiei „Ţinutului secuiesc”.
În aceeaşi zi, extremiştii s-au declarat indignaţi, iar mai mulţi membri ai „Legiunii Secuieşti” – considerată grupare paramilitară extrem de violentă – au ameninţat în spaţiul virtual că „lucrurile nu vor rămâne aşa” şi că „se va face dreptate”, indiferent de mijoacele la care vor apela.
La momentul respectiv, ca să demonstreze că sunt pregătiţi pentru orice, unii dintre membrii „Legiunii Secuieşti” au postat imagini cu proteste ale „maghiarior umiliţi în ţara lor”, precum şi cu efectele militare pe care le deţin, ”ca orice om, prin casă”: măşti de gaze, pelerine contra atacurilor chimice şi arme de foc.
Sursa: ExtraNews
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
Interesantă că poliția nu se sesizează, să-l ia la întrebări dacă are autorizație pentru acel arsenal.
Interesantă că poliția nu se sesizează, să-l ia la întrebări dacă are autorizație pentru acel arsenal.