Mesajul devastator din inima „raiului comunist”. Regretele profunde ale profesorului clujean
Marius Balo, profesorul din Cluj care și-a petrecut ultimii 6 ani într-o închisoare din China, a transmis un mesaj de-a dreptul tist și teribil despre chinurile și persecuțiile pe care le-a îndurat cât a fost întemnițat în închisoarea comunistă.
Mesajul audio a fost înregistrat inițial pe data de 8 septembrie 2019, în „iadul” din China.
„De 5 ani și jumătate sunt întemnițat în Republica Populară Chineză la Shanghai, în inima raiului comunist. Am fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru acuzația de complicitate la fraudă contractuală, o infracțiune economică inițiată și pusă în executare de către 3 cetățeni chinezi, care, în cunoștință de cauză, au fugit din țară în exact ziua în care eu am fost arestat, fiind scăpați basma curată de către autorități”, susține profesorul.
„Am fost lacom, pe lângă faptul că am fost un prost”, spune Marius Balo.
Profesorul relatează chinurile greu de imaginat la care sunt supuși cei ce își ispășesc pedepsele în acel loc.
„Din cunoștințele mele, Codul Penal al fiecărei țări din lume prevede ca un condamnat care a ispășit două treimi din pedeapsă să devină eligibili pentru a fi eliberați. Fiecare țară din lume, cu excepția Chinei, unde se face tot posibilul ca pedepsele uriașe să fie ispășite în totalitate pentru ca ritmul infernal de muncă silnică la care sunt supuși întemnițații, 7 zile din 7, minim 12 ore pe zi, să fie menținut cu rigurozitate. Trendul uriaș de creștere economică a Chinei este menținut prin eforturile supraomenești a milioane și milioane de întemnițați, dezindividualizați, dezbrăcați de orice drept, sclavii roboți trudesc zi-lumină în întunericul închisorilor comuniste (…)
De-a dreptul înspăimântător este faptul că în cazul anumitor infracțiuni nu ești automat eliberat la sfârșitul pedepsei și cu câteva zile înainte de expirarea termenului de încarcerare ești dus din nou în fața judecătorului care, la recomandarea procurorilor trebuie să decidă dacă mai ai nevoie de timp să te reformezi. Bineînțeles că decizia este arbitrară, însă judecătorul are libertatea de a-ți oferi ani suplimentari de pedeapsă, maximul admis fiind egalul pedepsei inițiale dintr-o simplă lovitură de ciocan judecătorul poate oferi încă un maxim unei persoane, iar legea îi permite să facă acest lucru de trei ori la rând”, mai spune Balo.
„Nu am ascuns niciodată că sunt creștin, iar ei au încercat să mă facă să slujesc la Dumnezeul Comunist, să las Dumnezeul iubirii și să mă rog la Dumnezeul terorii”, mai povestește Marius Balo.
Joi, ministerul Justiției anunța că autoritățile chineze au aprobat transferarea lui Marius Balo, pentru a își ispăși restul pedepsei în România.
„Acordul autorităților chineze privind transferarea persoanei condamnate a fost dat în urma demersurilor juridice și diplomatice ale Ministerului Justiției din România alături de Ministerul Afacerilor Externe. Astfel, Ministerul Justiției a corespondat cu omologii chinezi pentru obținerea documentației de transfer și a sesizat autoritățile judiciare române în vederea recunoașterii pedepsei aplicate de instanțele chineze. La data de 1 octombrie 2019, Curtea de Apel Cluj a dispus recunoașterea și transferarea lui Marius Balo în România, în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani închisoare. Hotărârea Curții de Apel Cluj a reprezentat acordul autorităților române privind transferarea acestuia”, anunță Ministerul Justiției.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: