METEO – BREAKING NEWS: Fenomene EXTREME de scurtă durată. Ce ne asteapta in perioada 30 aprilie – 13 mai
Meteorologii au anunţat fenomene meteo extreme de scurtă durată, în următoarele două săptămâni. Prognoza pentru intervalul 30 aprilie- 13 mai. Meteorologii anunţă, pentru următoarele două săptămâni (30 aprilie – 13 mai), o vreme în general caldă, cu valori termice mult mai ridicate decât normalul perioadei până pe 6 mai, în timp ce probabilitatea de apariţie a ploilor de scurtă durată, dar intense, este estimată începând din data de 9 mai, relevă prognoza de specialitate, publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
În Banat, până în data de 6 mai, vremea va fi cu mult mai caldă decât normalul acestei perioade din an, cu temperaturi maxime medii de 28 – 29 de grade. După un proces de răcire ce va aduce temperaturile diurne la valori apropiate de cele obişnuite, se estimează că între 9 şi 13 mai temperatura maximă medie a acestei regiuni va oscila între 21 şi 23 de grade. Regimul termic nocturn se va caracteriza prin valori destul de ridicate pentru această lună, cu minime, în medie, de 13 – 15 grade în prima săptămână şi de 9 – 12 grade, între 7 şi 13 mai. Probabilitatea pentru ploi (de scurtă durată, asociate în general instabilităţii atmosferice) va fi mai mare începând cu sfârşitul primei săptămâni şi mai ales în intervalul 6 – 9 mai, când vor fi posibile perioade cu cantităţi de apă mai însemnate la nivel local.
În Crişana, pe parcursul primei săptămâni, vremea va fi cu mult mai caldă decât în mod normal în această perioadă din an, cu temperaturi maxime medii de 28 – 29 de grade. În intervalul 7 – 9 mai, procesul de răcire va determina apropierea valorilor termice diurne de cele specifice perioadei, iar până pe 13 mai temperatura maximă, mediată la nivelul întregii regiuni, va fi de 21 – 23 de grade. Regimul termic nocturn va avea în prima săptămână valori minime, în medie, de 13 – 15 grade, cu mult peste cele specifice perioadei, iar apoi această medie nocturnă va fi de 9 – 12 grade. Probabilitatea pentru ploi de scurtă durată, asociate în general instabilităţii atmosferice, va fi mai mare cu precădere în unele zile ale intervalul 6 – 13 mai, când izolat vor fi posibile şi cantităţi de apă mai însemnate.
În Transilvania, media temperaturilor maxime se va situa, în timpul primei săptămâni, cu mult peste cea climatologic specifică începutului lunii mai, cu valori de 25 – 28 de grade. În intervalul 7 – 9 mai, răcirea vremii va determina temperaturi diurne apropiate de cele normale în această perioadă, iar până pe 13 mai temperatura maximă medie a acestei regiuni va oscila între 20 şi 22 de grade. Regimul termic nocturn va avea în prima săptămână valori minime, în medie, de 8 – 12 grade, iar între 7 şi 13 mai această medie nocturnă va fi de 4 – 8 grade. Începând cu data de 5 mai, probabilitatea pentru averse de ploaie şi descărcări electrice va fi relativ ridicată şi nu sunt excluse zilele în care izolat cantităţile de apă să fie mai însemnate.
În Maramureş, până în data de 5 mai, vremea se va menţine deosebit de caldă, cu o medie a temperaturilor maxime ce va creşte uşor, de la 27 de grade spre 28 – 29 de grade. Ulterior, se va produce o răcorire a vremii ce va determina temperaturi diurne în jurul celor specifice perioadei. Astfel, media regionala va coborî la 21 de grade, pe 8 mai, urmând ca, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, să fie mici variaţii în jurul acestei valori. Regimul termic nocturn va fi în prima săptămână peste cel normal, cu medii ale valorilor minime de 11 – 12 grade, iar din data de 7 mai, media minimelor va marca o scădere, spre 7 – 8 grade, pe 9 mai şi se va menţine la aceste valori până la sfârşitul intervalului de prognoză. Probabilitatea pentru ploi, mai ales averse însoţite de descărcări electrice, va fi mai ridicată îndeosebi în intervalul 9 – 13 mai, când vor fi posibile şi cantităţi de apă, local mai însemnate.
În Moldova, în intervalul 30 aprilie – 5 mai, va predomina o vreme deosebit de caldă, astfel că media temperaturilor maxime va creşte uşor şi treptat de la 26 de grade până spre 28 – 29 de grade. Ulterior, se va produce o răcorire a vremii ce va determina înregistrarea unor temperaturi diurne în jurul celor specifice perioadei. Astfel, media regională va coborî spre 22 de grade, pe 8 mai, iar până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni să fie mici variaţii în jurul acestei valori. Regimul termic nocturn va fi în prima săptămână peste cel normal, cu medii ale valorilor minime de 10 – 12 grade, apoi din data de 7 mai, media minimelor va marca o scădere, de la 12 grade spre 8 – 9 grade, pe 9 mai şi până la sfârşitul intervalului de prognoză. Probabilitatea de apariţie a ploilor, mai ales averse însoţite de descărcări electrice, va fi relativ ridicată cu precădere începând din 6 mai şi până pe 13 mai.
În Dobrogea, în intervalul 30 aprilie – 5 mai, valorile diurne se vor situa peste normele perioadei, înregistrându-se valori medii de 21 – 25 de grade, chiar 26 de grade în 5 mai. După această dată, tendinţa maximelor va fi de scădere până spre o medie regională de 20 de grade în data de 8 mai, apoi nu vor fi variaţii notabile de la o zi la alta media situându-se în jurul a 19 grade. Aceeaşi tendinţă este estimată şi pentru regimul termic nocturn, astfel că până în 7 mai mediile minimelor vor fi în creştere, de la 10 – 11 grade la începutul primei săptămâni până spre 14 – 15 grade, în zilele de 5 şi 6 mai. În a doua săptămână, valorile medii vor scădea până spre 11 grade, în data de 9 mai, apoi nu vor varia semnificativ până la sfârşitul intervalului, menţinându-se în jurul a 11 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va creşte pe parcursul celei de-a doua săptămâni.
În Muntenia, în prima săptămână, va predomina o vreme deosebit de caldă, valorile diurne urmând a avea medii în creştere de la 25 de grade în 30 aprilie spre 28 de grade pe 5 mai. Ulterior, vremea se va răcori şi se vor înregistra temperaturi medii maxime în jurul celor normale, în medie regională de 24 de grade, în jurul datei de 8 mai, iar până spre sfârşitul intervalului nu se estimează variaţii semnificative, media maximelor urmând a fi de 22 – 23 de grade. Minimele nocturne, cu mult mai ridicate comparativ cu normele perioadei, vor fi în creştere de la 8 grade, în prima zi a intervalului, spre media de 13 grade, în 6 mai. Ulterior, se vor înregistra valori minime medii apropiate de normalul perioadei, în marea lor majoritate situate între 10 şi 13 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor însoţite de descărcări electrice va fi mai ridicată îndeosebi în unele zile din intervalul 7 – 13 mai.
În Oltenia, în prima săptămână, vremea va fi deosebit de caldă, media temperaturilor maxime va creşte de la 25 de grade – în 30 aprilie, spre 29 de grade – pe 5 mai, apoi o răcorire a vremii va conduce la înregistrarea unor temperaturi în jurul celor normale perioadei până spre sfârşitul intervalului. Vor fi medii ale temperaturilor maxime în jurul a 23 de grade începând cu data de 9 mai şi până pe 13 mai. La început, minimele nocturne vor creşte treptat spre 14 grade, fiind cu mult peste cele specifice perioadei. Ulterior datei de 6 mai, procesul de răcire a vremii va determina o scădere a mediilor temperaturilor nocturne spre 10 grade, în 9 mai, iar până spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni vor fi mici variaţii ale acestor medii în jurul a 10 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor însoţite de descărcări electrice va fi relativ ridicată îndeosebi în unele zile din intervalul 6 – 13 mai.
La munte, valorile de temperatură, în timpul primei săptămâni, se vor menţine mai ridicate decât cele normale în această perioadă din an, cu variaţii nesemnificative de o zi la alta, astfel încât maximele diurne vor fi, în medie, de 18 – 20 de grade, iar minimele de 7 – 9 grade. Între 7 şi 9 mai se va produce o răcire a vremii ce va determina scăderea temperaturii medii diurne spre 12 grade, urmând ca până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni să se producă mici variaţii în jurul acestei valori. Regimul termic nocturn va deveni treptat, în a doua săptămână, apropiat de cel normal pentru această perioadă din luna mai, cu medii ale valorilor minime de 3 – 6 grade. Probabilitatea de apariţie a averselor, local mai însemnate cantitativ şi însoţite de descărcări electrice, va fi relativ ridicată în perioada 6 – 13 mai.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: