Metode prin care poți fi ,,păcălit” la casa de marcat, dacă nu citești bonul imediat după ce ai plătit

Nu m-am hotărât ușor să scriu despre acest subiect, pentru că nu aș dori să se interpreteze că generalizez sau că jignesc o categorie de angajați. De aceea, încep prin a sublinia că nu toți casierii fac ceea ce voi povesti în continuare și că merită respect și încredere, până la proba contrarie.

Povestesc pentru că tot ce voi înșira mai jos mi s-a întâmplat mie personal, în ultimul an de zile. Nu cred că sunt eu mai ghinionistă. Cu siguranță mulți dintre voi, cei care citiți acum aceste rânduri, ați trecut prin așa ceva și nu știți. Eu m-am prins doar pentru că am fost foarte atentă la bon.

Una dintre preocupările legate de educație a fost să le recomand elevilor de câte ori am avut ocazia să citească etichete produselor și la final bonul fiscal, atunci când merg la cumpărături. Așa m-am obișnuit și eu. E bine să nu te înfigi niciodată să iei un produs de pe raft pentru că are un slogan tare scris pe ambalaj sau pentru că desenul este apetisant. Ci mai întâi să citești scrisul acela mic și ascuns, despre ce conține și cât de bun sau nepotrivit este pentru o alimentație sănătoasă. La final, o privire atentă pe bon contribuie la a conștientiza pe ce dai de fapt banii și poți face o comparație cu lista inițială, pentru care ai venit la magazin. Aceasta ar fi logica.

Revenind, iată pe scurt modalitățile prin care era să fiu ,,păcălită” în ultimele 12 luni, la casa de marcat:

• La un supermarket care-mi spune că dacă fac cumpărăturile acolo, fac bine. E perfect, dar să am și eu habar. Am cumpărat produse în jur de 150 de lei (m-am obișnuit să fac în minte un calcul estimativ pentru ce pun în coș). Primesc bonul fiscal și observ că suma se apropie de 200 de lei. Citesc cu atenție și pe undeva pe la mijlocul bonului apărea o reîncărcare cu credit pentru telefonia mobilă. M-am întors, casiera și-a cerut scuze și în două minute a îndreptat ,,eroarea”. Dar dacă nu mă întorceam…

• La un supermarket în care găsești un regat al ofertelor. Sunt așa de bune, încât nici casierii nu se pot abține să nu beneficieze de cât mai multe. Plătesc cumpărăturile și fără a bănui că ceva ar fi în neregulă, citesc bonul, ca de obicei. Numai că în loc de o bucată de cașcaval, apăreau două. 15 lei în plus, trec ușor neobservați. Mai ales că bonul nu se încarcă cu vreun produs nou, pe care să-l sesizezi ușor, după denumire. În astfel de situații, clientul achită produsul în plus iar angajatul (dacă totul este cu intenție) și-l ia la final liniștit. Similar am pățit cu șampon, pâine și altele. M-am întors de fiecare dată și situația a fost reglată fără comentarii. Dar dacă te gândești, chiar poate fi o modalitate prin care cineva ,,își face cumpărăturile”… Imaginați-vă că se întâmplă la 10 clienți, cu tot atâtea produse diferite.

Tot în acest lanț mi s-a întâmplat să apară pe bon și să plătesc un produs nou, pe care nu l-am cumpărat niciodată.

Și altă dată, să cumpăr printre altele 450 de grame de broccoli, cântărit la casă. Nu înțelegeam de ce am plătit mai mult decât mă așteptam, totul părea în regulă. Până am realizat că pe bon apărea de fapt o cantitate de 1,5 kg de broccoli. M-am întors și mi-a explicat foarte amabil vânzătorul că din greșeală a apăsat ceva pe cântar (podul palmei lui probabil).

• La un supermarket care te surprinde. M-a surprins de mai multe ori, cu o metodă nouă. Iată un exemplu: am avut la un moment dat printre cumpărături un baton cu cocos, care ar fi urmat să fie mâncat de cineva nerăbdător pe drum. Am achitat cumpărăturile, am verificat bonul, totul în regulă. Numai că până la mașina parcată afară nu am reușit să găsim batonul. Dacă l-am fi căutat acasă, cu siguranță am fi crezut că a fost pierdut pe drum, a căzut când am cărat bagajele sau prin mașină. M-am întors și l-am zărit imediat la pupitrul casierei într-o parte mai ferită. Nu am apucat să explic prea multe, mi l-a dat imediat cu scuzele de rigoare, explicând că s-a blocat la marginea benzii. Bineînțeles că prima dată chiar am crezut că este o întâmplare, dar apoi situația s-a repetat, mereu cu produse mici: o ciocolată, un săpun etc.

Când credeam că m-am prins de toate ,,ghidușiile”, pățesc, de curând, una nouă:

• În magazinul dedicat planurilor mele și ale voastre, cu produse de construcții și amenajări, am intrat să cumpăr o piesă de 32 de lei. Ajung la casa de marcat și recunosc că eram într-o discuție cu două persoane care mă însoțeau, destul de amuzantă. Ceea ce ar fi putut să lase să se înțeleagă că nu sunt atentă. Plătesc, casiera foarte amabilă îmi dă bonul și restul, îmi zâmbește, îmi dorește o zi bună și după trei pași realizez că primisem rest doar 18 lei, în loc de 68 lei. Știam sigur că îi plătisem cu o bancnotă de 100 lei pentru că aveam în portofel 3-4 bancnote de 100 și atât. Verific bonul, iar pe bon apărea doar produsul cumpărat, cu prețul corect, de 32 de lei. Dar, la o privire mai atentă, scria că aș fi plătit cu o bancnotă de 50 lei. Era imposibil, din moment ce nu aveam de la început în portofel o asemenea bancnotă.

M-am întors după doar 10 secunde la aceeași persoană de la casa de marcat pentru a-i explica că mai trebuie să-mi dea 50 de lei din rest și am dat de o cu totul altă atitudine. Femeia, care parcă mă vedea pentru prima oară, foarte arțăgoasă de data aceasta, a chemat direct paza spunând: ,,Nu știu ce vrea doamna de la mine și am treabă.”.

Sunt momente în care e greu să-ți păstrezi calmul, noroc că am antrenament. Din fericire, de la pază a venit un om normal la cap, căruia am putut să-i explic exact ce s-a întâmplat. Am fost informată că singura soluție e să verifice pe camere, dar că o să dureze. Am acceptat să aștept. Am rămas în apropierea casierei care se uita urât și își dorea probabil să plec. A durat 15 minute până cei de la pază s-au întors să-i arate casierei capturile de ecran din imaginile surprinse de camere. A fost chemată și șefa casierei. Se vedea că plătisem cu 100 lei. Numai că cele două m-au informat că este necesar să numere toți banii din casă, ca să fie sigure că ceea ce spun eu și paza este adevărat. Pixelul albastru…

Așa că a trebuit să mai stau încă 15 minute până au numărat toți banii din casă. După o jumătate de oră am primit cei 50 de lei pe care doamna casieră urma probabil să-i bage în buzunar. Să nu credeți că și-a cerut scuze, nici vorbă! Doar șefa ei a spus la final că-și cere scuze în numele magazinului.

Această tactică se bazează pe faptul că omul nu este atent, se grăbește oricum și dacă a apucat să plece, se decide mai greu să revină la magazin de acasă, cu un bon ce pare perfect în regulă, doar pentru că are impresia că-i lipsesc ceva bani din portofel și nu mai știe pe ce anume i-a cheltuit.

Închei cu aceeași recomandare de care am amintit la început: citiți bonul fiscal, imediat ce ați plătit cumpărăturile!

Este posibil să descoperiți lucruri neașteptate :).

sursa – educatie prin lectura