Micul dictator austriac: Engelbert Dollfuss

Engelbert Dollfuss, un catolic de dreapta care și-a învins toți rivalii, a luptat din răsputeri pentru a apăra independența micii republici austriece. Acest patriot cu origini umile nu a cedat în fața lui Hitler și ar fi putut schimba cursul istoriei dacă nu ar fi fost asasinat la începutul epocii naziste. Asasinat în iulie 1934, Dolfuss este unul dintre cei mai puțin cunoscuți dictatori din Europa secolului XX, deși reprezintă un caz foarte interesant.

Engelbert Dollfuss devine Cancelar al Austriei în mai 1932, la aproape 40 de ani, după ce ocuapse funcția de ministru al agriculturii doar un an de zile. Interesat mai degrabă de reforme sociale decât de democrație, în octombrie 1932 Dollfuss a repus în vigoare legea de război ce-i dădea dreptul să guverneze prin decrete. În martie 1933, în sânul Parlamentului au apărut neînțelegeri cu privire la neregulile privind procedurile de vot. Cei trei președinți ai parlamentului austriac și-au dat demisia pentru a-și putea exercita dreptul de vot ca simpli membri ai parlamentului, însă fără președinte, Parlamentul nu putea încheia sesiunea. Dollfuss a anunțat imediat că avea să guverneze fără Parlament și a interzis meetingurile publice. În mai 1933, a creat partidul Vaterländische Front (Frontul Patriotic) prin unirea Partidului Social-Creștin cu alte grupări politice naționaliste, și a scos în afara legii Partidul Comunist. În luna iunie, a interzis și Partidul Nazist.

Scopul principal al politicii sale a fost permanent păstrarea independenței Republicii în contextul în care naziștii germani conduși de Hitler cereau unirea Austriei cu Germania. Poate pentru a rivaliza pe plan simbolic cu svastica nazistă, Dollfuss a început să promoveze folosirea așa-zisei Krückenkreuz, cunoscută ca și Crucea Ierusalimului, ca simbol național.

În februarie 1934, Dollfuss s-a confruntat cu o creștere a mișcărilor milițiilor socialiste în Linz, Steyr și Vienna. Guvernul a ales să reprime violent mișcările de stradă: blocurile muncitorilor au fost bombardate, șase oameni au fost uciși, și apoi 8 au fost judecați și executați pentru rebeliune armată. Spectacolul politicianului de dreapta care a folosit artileria împotriva muncitorilor a creat o mare vâlvă în capitalele Europei, generând atât critici cât și aprecieri. Următorul pas al lui Dolfuss a fost interzicerea tuturor partidelor politice cu excepția Frontului Patriotic.

Cariera politică

În ciuda portretului său politic, Dollfuss nu avea prea multe puncte în comun cu Mussolini sau Htiler. A reușit să se diferențieze de aceștia prin originile sale sociale mult mai obscure și impresionanta traiectorie în carierea politică.O parte a legendei lui Hitler și Mussolini a fost dată și de modestia trecutului lor, respectabil, dar destul de umil din punct de vedere social. Dollfuss era fiul unui țăran. Mai degrabă muncitor decât talentat ca student, a fost educat la seminar și apoi a plecat la Viena pentru a studia teologia, intenționând să devină preot. Ulterior, a descoperit că era mai interesat de studiile sociale, astfel că în 1914 a început să studieze dreptul. A început însă războiul. Dollfuss, fiind prea scund, fusese scutit de serviciu militar, dar a devenit atunci ofițer în Landwehr și s-a dovedit a fi un militar excepțional. A fost decorat de opt ori și a fost promovat la rangul de Oberleutnant.

După război, Dollfuss și-a terminat studiile, apoi a plecat câteva luni la Berlin. Acolo avea să-și cunoască viitoarea soție, cu care s-a întors în Austria. Și-a găsit de lucru în administrație, în Austria Inferioară, devenind directorul Camerei de Agricultură în 1927. În 1928 și 1929, a reprezentat Austria la congresele internaționale de agricultură ținute la Roma, respectiv la București. Reputația sa de bun administrator i-a adus postul de președinte al Consiliului Căilor Ferate Federale în octombrie 1930. Cinci luni mai târziu, a fost numit Ministru al Agriculturii.

Austria a fost una din cele mai traumatizate țări după sfârșitul războiului. Dacă în 1914 ea reprezenta baza unui mare imperiu, în 1919, în urma destrămării Imperiului Austro-Ungar, s-a născut republica austriacă, lipsită însă de Boemia, principala regiune industrială a fostului imperiu, și de Ungaria, o sursă importantă de alimente. Viena, marea capitală cu peste 2 milioane de locuitori, a devenit dintr-o dată o metropolă fără hinterland, fără un rol politic important și incapabilă să ofere locuri de muncă. Inițial, austriecii credeau că unirea cu Germania era iminentă, dar aceasta a fost însă exclusă de către țările învingătoare. În urma unui plebiscit neoficial organizat în provincia vestică Vorarlberg, populația s-a pronunțat pentru unirea cu Elveția, dar guvernul elvețian a refuzat orice acțiune în acest sens. Unite doar prin limbă, provinciilor austriece le lipseau o identitate comună. Orașul și provincia Salzburg nici măcar nu fuseseră babsburgice până la începutul secolului al XIX-lea, fiind un principat ecleziastic în cadrul Imperiului Romano-German. Noua națiune s-a conformat contextului economic și constituțional al lumii postbelice, iar Dollfuss a fost unul din oamenii care au luptat pentru construirea țării. Datorită administrației sale foarte eficiente, Austria Inferioară nu a cunoscut polarizarea politică specifică Vienei.

Ernst Starhemberg, liderul Heimwehr, ce avea să devină în curând un aliat-cheie al Cancelarului, a declarat că înainte de 1932 nu se întâlnise decât de 2 ori cu Dollfuss. Relația acestuia cu Starhemberg poate fi văzută ca fiind tipică sau chiar definitorie naturii dictaturii sale. Deși titlurile aristocratice fuseseră abolite de primul val de republicanism de după război, Starhemberg rămânea un prinț, provenind din familia Mareșalului Ernst Starhemberg care comandase apărarea Vienei împotriva turcilor în 1683. Născut în 1899, Starhemberg a luptat doar în ultima parte a războiului, pe frontul italian. În 1930 a fost pentru scurt timp Ministru de Interne, dar și-a dat demisia după ce Heimwehr a obținut doar 6% din voturi la alegeri. Cu excepția antisocialismului și autoritarismului, Starhemberg avea puține convingeri politice fixe. Dollfuss și Starhemberg au fost în relații extrem de bune și apropiate. Cu siguranță, Dollfuss a văzut în Heimwehr un aliat extrem de util regimului, de care s-a folosit în reprimarea revoltelor din 1934. În semn de apreciere a loialității, Dolfuss l-a numit pe Starhemberg vice-cancelar al republicii în mai 1934.

Un alt tip de lider…

Contemporanii nu îl vedeau pe Dollfuss ca fiind un om cinic, manipulator sau dependent de putere. Nu era o personalitate carismatică, cu o imagine de tip mesianică, precum Mussolini sau Hitler. Era un alt tip de lider: cei care îl cunoșteau vedeau Dollfuss cu un temperament bun, generos, afectuos, rezonabil, iertător, sincer și conștiincios, un om care reușise în viață nu pentru că era carismatic sau extrem de inteligent, ci datorită transparenței loialității sale față de propria țară. În aproape toate privințele, Dollfuss părea a fi opus celorlalți dictatori contemporani. Hitler și Mussolini fuseseră caporali în război, dar rangul lor nu reflecta gradul de responsabilitate. În timp ce Hitler și Mussolini îi apreciau doar pe cei pe care puteau să-i domine, Dollfuss nu-i desconsidera pe egalii săi și nu avea nicio problemă cu cei care, precum Starhemberg, îi erau, teoretic, superiori prin naștere. Spre deosebire de Hitler, era căsătorit, și spre deosebire de Mussolini, a rămas fidel soției sale. Dacă Hitler era nefumător, Dollfuss fuma până la 40 de țigări pe zi.

În funcția de Cancelar, Dollfuss a fost un om hotărât să-și facă datoria. A vorbit sincer atașatului britanic la Viena despre ”lupta pentru independența Austriei în care era angajat împotriva Germaniei lui Hitler”, iar în 1934 părea că va putea să controleze situația și să reziste organizațiilor naziste ce încercau să forțeze unirea celor două țări, căci la momentul respectiv, Hitler era încă destul de slab.

În Austria, exista un val de antisemitism destul de puternic. Dollfuss cunoscuse câțiva evrei la Seminar, iar în rândul liderilor locali din Austria Inferioară întâlnise mulți antisemiți prost informați. Era probabil conștient că eliminarea oficialilor guvernamentali care erau cunoscuți ca fiind socialiști era folosită doar ca pretext pentru a-i înlătura și pe evreii ce nu aveau nicio legătură cu grupările socialiste. Dollfuss nu era însă interesat să copieze programul antisemit al lui Hitler și deși violențele împotriva evreilor din Austria nu s-au ridicat la nivelul celor din Germania, ar fi greșit să presupunem că regimul său nu ar fi devenit mai dur vis-a-vis de evrei dacă acesta ar fi considerat necesar acest pas.

Ce l-a determinat pe Dollfuss să se opună cu vehemență lui Hitler a fost loialitatea sa față de catolicism și dorința fermă de a nu vedea o Austrie dominată politic de germanii protestanți. Însă catolicismul lui Dollfuss, religie a ordinii, obligațiilor și discipline, era la fel de autoritar ca național-socialismul lui Hitler; totuși, datorită acestul catolicism, Dollfuss nu ar fi putut niciodată accepta eugenia rasială promovată de Reich-ul nazist. Strategia sa principală pentru păstrarea independenței Austriei era încheierea unei alianțe cu alte regimuri autoritare ce nu apreciau evoluția politică a Germaniei naziste, anume Italia și Germania. La acel moment, asemănările superficiale dintre regimul lui Hitler și cel al lui Mussolini nu puteau atrage apropierea celor două state, iar Austria era singurul vecin al Ungariei împotriva căruia guvernul de la Budapesta nu emitea pretenții teritoriale exagerate.

Miklós Horthy fusese comandantul flotei austro-ungare în Primul Război Mondial și apărea adeseori în uniforma sa de Amiral al Imperiului. Horthy era atașat emoțional de Austria, sentiment ce nu era însă împărtășit de mulți dintre compatrioții săi, și prefera chiar să vorbească limba germană în locul celei maghiare. Ungaria, Austria și Italia aveau o populație majoritar catolică (deși Mussolini era ateu și detesta Papalitatea), însă Horthy și premierul său antisemit Gyula Gömbös erau, în tradiția eroilor național maghiari, protestanți, nu catolici. Nu putem vorbi de o alianță a regimurilor catolice autoritare împotriva nazismului, ci mai degrabă de alianța unor vecini slabi care a fost oficializată la Roma în martie 1934.

Nu vom ști niciodată dacă această coaliție antihitleristă ar fi funcționat dacă Dollfuss nu ar fi fost asasinat patru luni mai târziu. Poziția Ligii Națiunilor față de invazia italiană în Etiopia și sprijinul militar acordat de Hitler și Mussolini lui Franco au dus la apropierea celor doi. Antisemitismul lui Gömbös a făcut ca acesta să cocheteze cu ideea cooperării cu naziștii; când Gömbös a murit în octombrie 1936 într-o clinică din Munchen, Hitler s-a alăturat cortegiului funerar până la gară și l-a trimis pe Goring să-l reprezinte la ceremonia organizată la Budapesta.

Dollfussar fi făcut orice să evite Anschlussul, dar Austria avea doar 1/10 din populația Germaniei și cea mai slabă bază industrială din toate țările central-europene. Țara sa nu ar fi putut deveni niciodată suficient de puternică pe plan militar pentru a putea rezista unei invazii germane. Succesorul lui Dolfuss, Kurt Schuschnigg. s-a străduit de asemenea să apare independența țării, însă fără succes. De Andreea Lupşor – Historia