Mihai Eminescu – „Xenofobul”

Mihai Eminescu e impotriva a tot ce putea denatura viata noastra nationala

Eminescu critica frantuzismul clasei superioare, pricina in buna parte a introducerii formelor apusene, ataca greco-bulgarimea infiltrata in sanul tarii, e dusmanos fata de strainii care invadau tara si ne-o saraceau.

Eminescu nu e numai impotriva a ceea ce-i francez, el in general nu are simpatii pentru Occident. El e unul din cei ce sustin ca ochii nostri nu trebuie sa fie atintiti numai asupra Apusului, ci indreptati spre tot ce se petrece in Rasarit, in preajma noastra.

Dupa Eminescu, Occidentul are ca tinta cucerirea economica a Rasaritului, robirea lui sub capital strain, proletarizarea raselor orientale prin industria straina

Romanii n-ar trebui sa uite ce-s o muchie de despartire intre doua lumi cu totul deosebite si ca viata rasariteana e condusa de idealuri istorice si religioase demnde de atentie.

In afara de neincrederea in Apus, in sufletul lui Eminescu e si indignarea din pricina feluluicum formele de viata apuseana erau introduse la noi, in dispretul a tot ce era nationala ca institutii si obiceiuri. Apusul e pentru Eminescu Franta, unde cei mai multi din tinerii nostri studiau si unde, dupa parerea lui Eminescu, se intorceau instrainati si cu aplecarea de-a schimba felul nostru de viata.

Ceea ce trebuie sa observam insa, este ca Eminescu, desi critica influenta franceza, nu se face un propagator al influentei germane, nu-i nicidecum „puisor de neamt”, cum il numeste Aron Densusianu.

In ce priveste ideile asupra primejdiei influentei franceze, Eminescu nu-i un izolat. Cu mult inainte de el aceasta influenta e criticata. Asemenea atitudine a avut Ion Maiorescu, care intr-o scriusoare din 1838, critica starea de lucruri de la noi, spune ca gustul si judecata sunt stricate, luxul darapaneaza totul si ca acestea ne vin din „materialismul frantuzesc”. Insasi usurinta si nestatornicia ne vin din „beletristica franceza:. Si Kogalniceanu e impotriva galomaniei societatii noastre de pe la 1840.

Alecu Russo si Vasile Alecsandri se opun si ei curentului general de imitare si introducere a ceea ce-i francez.

Mai aproape de epoca lui Eminescu, Odobescu infiereaza in 1867 obiceiul nostru de-a pretui numai ce vine din strainatate si de-a dispretui tot ceea ce avem in tara.

Si cercul junimist are atitudine critica fatade influenta franceza. Iacob Negruzzi arata abuzul ce se face de expresii franceze stricatoare ale limbii nationale. T. Rosetti, in „Despre directiunea progresului nostru”, reluand ideea dezvoltata de Maimorescu inca din 1868 in articolul „In contra directiei de astazi in cultura romaneasca”, critica tinerimea care-si facea educatie straina in Apus si voia apoi sa introduca in tara aceea ce cunoscuse in strainatate.

– VA URMA –