Mihai Rapcea: Dreptul de a fi doar nițel extremist

Trăim într-o societate plină de ”fire roșii”, teme și subiecte sensibile, de care nu trebuie să te atingi pentru a nu risca să fi calificat drept extremist, rasist, xenofob, misogin, antisemit, misandru, homofob, geno-fob, adept al teoriilor conspirației.

Toate acestea și alte asemenea păcate capitale sunt interzise deoarece te pot condamna la o stigmatizare rapidă, linșaj mediatic, pierderea statutului social și tot felul de alte ”privilegii” – cum este cel de a exista liber pe rețelele de socializare.

Plutind astfel printre icebergurile interdicțiilor de tot felul, în plin proces de reeducare prin pedepsele și jailurile virtuale și uneori fizice (vezi perioada plandemiei), drumul nostru prin viață și lume devine tot mai sinuos și mai complicat, fapt ce ne dezorientează și ne face să ne pierdem busola.

În acest univers concentraționar, cu o lume intrată în totalitate în fenomenul Pitești, orizonturile alegerilor ni se îngustează tot mai mult. Avem dreptul doar la alb sau negru, ambele la fel de dăunătoare și supărătoare pentru ochii libertății.

De aceea îmi place să incit și să provoc, postând pe rețelele  sociale îndeosebi subiecte delicate, situate pe liniile roșii ale societății noastre.

Dacă iei la puricat conturile mele de facebook, youtube, twitter, tiktok și ce naiba a mai supraviețuit cenzurii generalizate din ultimii ani, s-ar putea să-ți formezi despre mine imaginea unui extremist rasist, xenofob, homofob și toate celelalte înșirate mai sus, amestecate copios cu un soi de nebunie veselă.

Majoritatea cititorilor mei se amuză chiar și atunci când depășesc limita cu postări grobiene, unele chiar scabroase, fiindu-le jenă să amintească de postările mele când discutăm, de teamă să nu mă supere dacă îmi atrag atenția că sar calul de cele mai multe ori cu aceste postări.

Ceea ce nu înțeleg ei este însă sursa intențiilor mele, motivul pentru care sunt scandalos în postări, nepotrivit cu poziția mea de intelectual sobru, de avocat care ar trebui să manifeste mai multă moderație și decență.

O să mă explic în cele ce urmează.

Astăzi, la o postare duios dubioasă, constând într-un colaj primit de pe net din surse anonime, în care cel mai iubit fiu al huilei gângurea tandru electoral alături de prima Mare doamnă a țării, în cel mai dulce stil caragialesc, cineva mă curentează cu un fir roșu al societății noastre, care te forțează să alegi din categoria alegerilor ”luptă sau fugi”.

Persoana respectivă m-a întrebat direct și lăbărțat:

SUNTEȚI RASIST, DOMNULE RAPCEA !?

Și iată răspunsul meu, care explică și comportamentul meu pe rețelele media:

Florența Guțu tu mă întrebi ca in bancul ăla: dacă ai dormi între doi gay, cu spatele la care dintre cei doi ai dormi ?!
La fel și cu mine. Dacă zic că nu-s rasist ar însemna să mint, dar la fel dacă zic că sunt rasist, nu este nici asta adevărat
Aceste două extreme forțează oamenii să aleagă între extremismul rasismului și extremismul conformismului. În exemplul dat cu rasismul, extremiștii rasiști sunt fie reeducați (convertiți în extremiști conformiști) fie distruși (dacă refuză reeducarea), deoarece Sistemul vrea să rămână doar cetățeni ”responsabili”, adică doar extremiștii conformiști, materialul favorit pe care se construiesc dictaturile.

Unde mai e loc în ”minunata lume nouă” pentru omul de mijloc cu păreri nuanțate și diverse ?

ÎN CONCLUZIE, acesta este motivul pentru care tind să depășesc mereu pătrățica în care mă limitează grijuliu societatea prin controlorii ei. Să arăt că SE POATE și că o libertate neexercitată îți va fi, mai devreme sau mai târziu, luată.

PS: și DA, dacă mă veți întreba de ce am abordat acest subiect taman azi (8 aprilie), de ziua Holocaustului și de conștientizare a prezenței rromilor în lume, o să vă răspund că nu e întâmplător scris și publicat articolul în această zi. E de vină eclipsa !

*

Nota lui Sterie Ciumetti: În același spirit ca textul de mai sus putem afirma sfântul DREPT LA URĂ, care este o emoție firească, naturală, înzestrată omului pentru a se auto-apăra atunci când tot ce este mai sfânt și mai frumos este asediat. Ura nu poate fi cuantificată juridic, nici nu poate fi stârpită prin cenzură, ba din contră, cu cât este mai suprimată în mod artificial, cu atât va crește mai tare, până într-o zi va răbufni ca o furtună sălbatică, măturând uscăciunile din pădurea națională.