Mihai Tociu MĂTURĂ PE JOS cu Klaus Iohannis

Azi am obținut o ștampilă roșie în locul unei întâlniri cu un consilier prezidențial. O purtătoare de hârtii ne-a anunțat că vom primi răspuns în termenul „legal” de 45 de zile, adică instrucțiunile de la Iohannis sunt să se facă că nu i-au transmis petiția înainte ca el să promulge legea. Am insistat să transmită consilierului că nu ține șmecheria.

Textul depus pentru consilier:

Subiecte dezbatere cu consilierul Președintelui despre„Legea privind înființarea Muzeului Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România”

Referitor la petițiile cu nr. 6924/16.09.2019 și 6925/16.09.2019:

1. Legea înființează DOUĂ MUZEE ÎNTR-UNUL SINGUR: unul de istorie a evreilor și unul al holocaustului din România – două tipuri diferite de muzee.

2. Referitor la Muzeul holocaustului, inițiatorul a informat eronat parlamentarii: legea NU „RĂSPUNDE” unei recomandări din Raportul Wiesel, ci ea MODIFICĂ Raportul Wiesel, prin faptul că mută expoziția permanentă despre holocaust din Muzeul Național de Istorie într-un muzeu de sine stătător, sub controlul unei alte instituții – INSHT EW. Raportul Wiesel este „document de stat”, deci el nu poate fi modificat de Parlament fără să se plece de la această premisă.
   Concluzie: Legea ar trebui restituită la Parlament pentru rediscutare.

3. Inițiatorul a mințit parlamentarii că Raportul Wiesel ar fi recomandat înființarea unui ”muzeu național de istorie a evreilor din România”
   O lege prin care se înființează un muzeu de istorie pentru o minoritate, cu finanțare de la buget, este discriminatorie față de orice alt grup social din România.
   Un act emis de Parlament care încalcă legea este NECONSTITUȚIONAL, pe principiul că nici chiar Parlamentul nu poate încălca principiul constituțional ”nimeni nu e mai presus de lege”. Decizia 434/2018 a CCR este edificatoare (punctul 26).
   Concluzie: trimiterea la CCR a legii pentru verificarea constituționalității pe motiv de favorizare a minorității evreiești.

4. Legea a fost dezbătută în PROCEDURĂ DE URGENȚĂ, fără a prezenta o urgență. Cetățenii au fost privați în mod inutil de dreptul de a urmări procesul legislativ – de exemplu, site-ul Camerei Deputaților nu a publicat nici după 6 zile de la adoptare forma finală a legii.
   Concluzie: să se solicite Parlamentului să redezbată legea în procedură normală.

1. Folosirea sintagmei „muzeu național” nu este justificată de inițiator, conform Legii 311/2003. Nu sunt precizate bunurile muzeale care ar avea „valoare excepțională”, cu atât mai mult cu cât actualul muzeu de istorie a evreilor și nici actualul muzeu al holocaustului nu dețin niciun astfel de obiect. Spre deosebire, Muzeul Național de Istorie din București deține peste 3.000 de astfel de obiecte.

Concluzie: Legea ar trebui restituită la Parlament pentru eliminarea termenului „național” din titulatura muzeului.

1. Legea nu respectă prevederile Legilor 500/2002 și 69/2010 privind responsabilitatea fiscal-bugetară. Deoarece legea impune finanțarea muzeului de la bugetul de stat, inițiatorul trebuia să prezinte impactul financiar asupra Bugetului și măsurile propuse în vederea compensării majorării cheltuielilor bugetare, astfel încât să nu fie afectat deficitul bugetar.
   Concluzie: Legea ar trebui restituită la Parlament pentru îndeplinirea condițiilor fiscal-bugetare.

2. Prin această lege, Parlamentul înființează un organ de specialitate al administrației centrale, aflat în subordinea Guvernului, ceea ce încalcă Constituția României Art. 117 alin 2 și 3, care face distincție între autoritățile administrative autonome și autoritățile guvernamentale, precum și Art. 61 alin 1 privind separarea și echilibrul puterilor în stat.
   Concluzie: trimiterea la CCR a legii pentru verificarea constituționalității pe motiv de transformare a Parlamentului în autoritate publică executivă.

DIN PUNCT DE VEDERE POLITIC, subiectul holocaustului în România a fost definitivat în 2004 de Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului în România, prin publicarea documentului numit „Raport Final”. Documentul a avut o recunoaștere internațională absolută și a fost adoptat de statul român ca „document de stat”.

Procesul de înființare a unui muzeu de istorie a evreilor din România și al holocaustului a fost inițiat și condus de câteva ong-uri evreiești din SUA și s-a bazat pe modificarea și interpretarea abuzivă a Raportului Final. Președintele Iohannis a sprijinit acest demers prin declarații și acțiuni politice.
Demersul a fost acceptat de lumea științifică internațională și de ambasadele Israelului și SUA până la nivelul la care Parlamentul României l-a concretizat printr-o lege, cea în cauză.

Aceasta înseamnă că Raportul Final nu mai este un „document de stat”, intangibil și cu valoare legislativ-programatică, ci el poate fi interpretat și modificat și de alte entități decât cele similare Comisiei Wiesel. De către cine anume și în ce părți ale sale, nu mai există un for care să decidă, așadar „What is good for the goose is good for the gander”.

Concluzie: Președintele României trebuie să anunțe public renunțarea la statutul de „document de stat” pentru Raportul Final al Comisiei Wiesel și, implicit, deschiderea procesului de reevaluare a problematicii holocaustului în România.

Mihai TOCIU