JUSTITIENOUTATISPORT

Mihnea Ionescu, lider al galeriei dinamoviste, va fi audiat la DIICOT după ce asupra sa au fost găsite droguri

mihnea_ionescu

Mihnea Ionescu, unul dintre liderii galeriei dinamoviste, ridicat joi seară, înaintea meciului Dinamo-Steaua, după ce asupra sa au fost găsite droguri, va fi audiat vineri de procurorii de la crima organizată, în legătură cu provenienţa stupefiantelor, au declarat pentru Mediafax surse juridicare.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Structura teritorială Bucureşti a deschis un dosar de cercetare, după ce jandarmii au găsit asupra lui Mihnea Ionescu, la un control corporal, aproximativ două grame de substanţe halucinogene, au precizat sursele citate.

Mihnea Ionescu ar urma să se prezinte, în cursul zilei de vineri, în faţa anchetatorilor, pentru a i se aduce la cunoştinţă acuzaţiile şi pentru a fi audiat în legătură cu proveninţa stupefiantelor.

Sursele citate nu au putut preciza dacă pe numele acestuia a fost începută urmărirea penală sau dacă a fost pusă în mişcare acţiunea penală.

Potrivit unor surse din Poliţie, Mihnea Ionescu avea drogurile în spatele curelei, ambalate într-o bucată de hârtie. Sursele citate au precizat că acestea au fost trimise la laborator pentru expertiză, iar la prima vedere este vorba despre maxim două grame de “substanţă vegetală”, care după miros pare a fi canabis.

Potrivit legii, pentru deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, Mihnea Ionescu riscă între trei luni şi doi ani de închisoare sau amendă.

Mihnea Ionescu, supranumit “Profesorul”, a fost surprins, înaintea meciului din manşa secundă a semifinalelor Cupei României – Timişoreana, la intrarea pe Arena Naţională din strada Pierre de Coubertin, când vindea fulare cu mesaje obscene la adresa formaţiei Steaua.

“La controlul corporal, jandarmii au găsit asupra sa aproximativ două grame de substanţe halucinogene. Liderul galeriei dinamoviste a fost predat la Biroul de Combatere a Crimei Organizate pentru continuarea cercetărilor”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Georgian Enache. – Active News

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

2 comentarii la „Mihnea Ionescu, lider al galeriei dinamoviste, va fi audiat la DIICOT după ce asupra sa au fost găsite droguri

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.