Military Times: Rusia se pregătește să atace Ucraina până la sfârșitul lunii ianuarie/ „Ar fi mult mai devastator decât orice s-a văzut până acum „
Rusia are peste 92.000 de soldați comasați în jurul granițelor Ucrainei și se pregătește pentru un atac până la sfârșitul lunii ianuarie sau începutul lunii februarie, a declarat șeful Agenției de Informații pentru Apărare a Ucrainei pentru Military Times.
Un astfel de atac ar implica probabil lovituri aeriene, artilerie și atacuri cu blindate urmate de atacuri aeriene în est, atac cu amfibii în Odesa și Mariupul și o incursiune scurtă prin Belarus, Ucraina, a declarat generalul Kyrylo Budanov pentru Military Times.
Exercițiul militar la scară largă Zapad 21 din Rusia de la începutul acestui an a dovedit, de exemplu, că pot folosi peste 3.500 de trupe aeropurtate și de operațiuni speciale deodată, a spus el.
Atacul pe care îl pregătește Rusia, a spus Budanov, ar fi mult mai devastator decât orice s-a văzut până acum în conflictul care a început în 2014, care a dus la moartea a aproximativ 14.000 de ucraineni.
Răspunzând vineri întrebărilor Washington Post, noul ministru al Apărării al Ucrainei, Oleksii Reznikov, a declarat că nu este clar dacă președintele rus Vladimir Putin a decis încă să atace.
Atacul Rusiei ar fi precedat de o serie de operațiuni psihologice care să destabilizeze
Dar Rusia își construiește capacitatea de a face acest lucru, a declarat Budanov pentru Military Times, crescând nivelul trupelor și tehnologia militară în Crimeea, dispunerea sistemelor de rachete balistice cu rază scurtă Iskandar și altă tehnică în alte locuri în apropierea graniței. Acesta a catalogat drept glumă sugestiile privind condițiile meteorologice brutale din acea perioadă a anului care i-ar descuraja pe ruși să atace.
„Nu este nicio problemă pentru noi și ruși”, a spus Budanov despre lupta pe vremea rece.
Orice astfel de atac, însă, ar urma mai întâi unei serii de operațiuni psihologice aflate în desfășurare, menite să destabilizeze Ucraina și să-i submineze capacitatea de a lupta, a spus Budanov.
„Ei vor să stimuleze tulburările prin proteste care să arate că oamenii sunt împotriva guvernului”, a spus el.
Peskov: ”Europa să-și revină în fire și să înceteze să mai considere Rusia responsabilă de toate relele’
La o zi după ce premierul britanic Boris Johnson a avertizat Moscova împotriva ‘oricărui aventurism militar’ la frontiera dintre Belarus şi Polonia şi la cea a Ucrainei, Peskov a spus că a constatat o înmulţire în ‘Marea Britanie a materialelor (de presă) isterice’. ‘Rusia nu duce niciun fel de război hibrid’, mai susţine purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
NATO, Washington, Paris şi Berlin au denunţat o comasare de trupe ruseşti la frontierele de est ale Ucrainei, unde un conflict cu separatiştii proruşi este în curs de desfăşurare din 2014. La rândul său, Kievul, care a încercat în ultimele săptămâni să minimalizeze amploarea desfăşurării de forţe ruse la frontierele sale, a crescut tonul joi, cerând în special livrări de arme aliaţilor săi occidentali.
‘Agresivitatea Rusiei a crescut considerabil în ultimele săptămâni’, a declarat şeful diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba într-o conferinţă de presă. Prin urmare, Kievul negociază cu Occidentul ‘încheierea unor acorduri privind livrări suplimentare de arme defensive pentru ţara noastră’, a adăugat el, fără să ofere detalii în acest sens.
Sursa: comisarul.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: