Miliţian răpit! Patru băieţi l-au sechestrat şi umilit pe agentul de Poliţie care îi făcuse propuneri indecente prietenei unuia dintre ei
Poveste de-a dreptul hollywoodiană în dezbaterea instanţelor orădene, chemate să dea verdictul în cazul unui tânăr care s-a răzbunat crunt pe un subofiţer de Poliţie după ce l-a prins că i-a „bombardat” iubita cu propuneri indecente.
Cu ajutorul a trei prieteni, bărbatul l-a forţat pe poliţist să-l însoţească până acasă, unde l-au obligat să îngenuncheze şi să-şi ceară scuze de la tânără, iar apoi să-şi sune propria prietenă, ca să-şi mărturisească infidelitatea.
Urmarea? Scăpat din apartament, agentul a sunat imediat la 112. Întreaga trupă a ajuns în anchetă şi ulterior şi în faţa judecătorilor, pentru lipsire de libertate în mod ilegal, iar orădeanul care a pus la cale „răzbunarea” şi pentru şantaj…
Telefonul cu surprize
Întâmplarea care îi are protagonişti pe Şerban Bunta, pe amicii săi – Paul Herdean, Marcus Ivan şi Sergiu Bota – şi pe victima lor, Raul B., agent în cadrul Poliţiei Municipiului Oradea, s-a produs în urmă cu mai bine de doi ani, în seara de 6 martie 2019, după cum reiese din primul rechizitoriu al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea trimis instanţei pe 27 februarie 2020.
În ziua cu pricina, Bunta băuse şi a avut o ceartă urâtă cu iubita. Găsise în telefonul tinerei mai multe discuţii cu poliţistul, unele în care acesta îi făcea propuneri indecente, propunându-i chiar să facă video-chat, dar şi multe fotografii şi filmuleţe, unele cu tentă sexuală, altele şocante, cu cadavrele unor oameni, cel mai probabil surprinse în timpul unor anchete poliţieneşti.
Furios, dar şi cu mintea înceţoşată de băutură, bărbatul a decis să lămurească problema. Aşa că l-a sunat pe Raul B., cerându-i să se întâlnească în parcarea Kaufland din Calea Borşului. Polițistul a acceptat întâlnirea, nimeni nu înţelege de ce.
ÎMPREUNĂ. O criză de gelozie şi dorinţa de a se răzbuna l-ar putea despărţi pe tânărul orădean Sergiu Bunta de soţia şi bebeluşul său. Tânărul soţ şi tată s-a ales cu două procese penale după ce a sechestrat un poliţist care îi jignise iubita
Discuţie cu sabia
Dacă ar fi ştiut ce urmează, mai mult ca sigur că Raul B. ar fi refuzat propunerea. Bunta a plecat la întâlnire cu amicii Paul Herdean, Sergiu Bota şi Marcus Ivan, iar primii trei s-au urcat în maşina poliţistului, toţi cu câte o armă în mână. Bunta s-a pus pe scaunul din faţă, cu o sabie. Bota, având la el o bâtă de baseball, şi Herdean, cu un cuţit, s-au aşezat pe bancheta din spate.
Discuţiile au fost aprinse, după cum reiese din declaraţiile redate în actul de acuzare. Bărbatul i-a reproşat poliţistului comportamentul şi limbajul folosit în discuţiile cu prietena lui şi i-a pretins să-şi ceară scuze fetei pentru comportamentul său. A şi sunat-o, ca să i-l dea la telefon, dar cum fata nu a răspuns, i-a spus subofiţerului să-l însoţească până acasă, ameninţându-l că în caz contrar va avea de-a face „cu anumite personaje din lumea interlopă din Oradea”.
Poliţist în genunchi
Încolţit, Raul B. n-a avut încotro şi a pornit spre apartamentul orădeanului unde, zic anchetatorii, a fost obligat să-şi sune propria iubită, să-i spună că a înşelat-o şi „să-i relateze faptele sale săvârşite”, iar apoi să îngenuncheze, în două rânduri chiar, în faţa prietenei lui Bunta, ca să-şi ceară iertare, „sub imperiul ameninţărilor verbale şi cu ajutorul sabiei pe care o lua uneori asupra sa”.
Agentul a fost taxat şi pentru alte discuţii, în care ar fi povestit „că el fumează iarbă” şi ar fi insinuat că şi ea face la fel, căci tânăra i s-a plâns că o doare capul şi că are nasul înfundat, iar el s-a arătat sigur că „acelea sunt simptomele de la praf”. Poliţistul a negat, însă, discuţia şi, panicat, a luat-o la fugă spre uşa apartamentului. Norocul lui a fost că aceasta nu era asigurată şi astfel a reuşit să iasă.
„Ajutor! Mă omoară”
Băieţii au încercat să-l oprească. Unul l-a şi prins de haine, însă doar pentru o fracţiune de secundă, căci degetele i-au alunecat, iar „prizonierul” i-a scăpat. Alţi doi s-au luat după el la fugă pe scări, dar nu l-au mai găsit. L-au auzit, doar, strigând disperat „ajutor, ajutor, mă omoară!”, în vreme ce a dispărut pe stradă, unde a sunat la 112.
Panicaţi, tinerii au luat armele şi, împreună cu fata, au urcat în maşina lui Ivan, cu care apoi au plecat spre Sântandrei, pe malul Crişului Repede, unde le-au aruncat pe toate în apă. La întoarcerea în oraş, însă, colegii poliţistului îi aşteptau deja, toţi cinci fiind conduşi la sediul Poliţiei Oradea.
Sechestrare cu suspendare
În urma cercetărilor, cei patru agresori au fost trimişi în judecată, în februarie anul trecut, pentru lipsire de libertate în mod ilegal, faptă pedepsită cu închisoare între 1 şi 7 ani de detenţie.
Procesul a început la Judecătoria Oradea, unde doi dintre ei, Marcus Ivan şi Sergiu Bota, au cerut să fie judecaţi după procedura simplificată, adică doar în baza probelor strânse de procurori, pe care le-au recunoscut, beneficiind astfel de reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime. Au fost condamnaţi pe 16 februarie, în acest an, la câte 2 ani de închisoare cu suspendare şi câte 80 zile de muncă în favoarea comunităţii.
În cazul lui Şerban Bunta şi Paul Herdean, însă, care au admis doar parţial acuzele, pretinzând că poliţistul ar fi venit de bunăvoie în apartament – unde uşa n-ar fi fost închisă şi, deci, putea pleca oricând – dezbaterile au continuat.
Vină împărţită
Primul verdict în cazul celor doi s-a pronunţat o lună mai târziu, pe 24 martie 2021 când Herdean a fost condamnat, la fel ca şi ceilalţi doi complici, la 2 ani de închisoare cu suspendare şi 80 de zile de muncă în folosul comunităţii.
Bunta, în schimb, după cum reiese din sentinţă, a fost condamnat doar la 11 luni şi 20 zile de detenţie. Motivul? Judecătorul a admis că „atitudinea persoanei vătămate, poliţist de meserie, de a trimite mesaje şi fotografii neadecvate prietenei inculpatului cu care acesta avea o relaţie serioasă, au fost de natură a-i crea acestuia o stare de tulburare şi surescitare nervoasă”.
Doar că – a precizat magistratul – bărbatul ar fi trebuit să se stăpânească, pentru că era sub supraveghere, după o pedeapsă de 8 luni de închisoare încasată în 2018 pentru conducere fără permis şi a cărei aplicare fusese amânată.
Procesul continuă
Cum era de aşteptat, Bunta a atacat soluţia, astfel că dezbaterile continuă în prezent la Curtea de Apel. „Clientul meu şi-a recunoscut vina dar, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, comportamentul persoanei vătămate a fost unul condamnabil raportat la calitatea de poliţist pe care o are”, a explicat, pentru BIHOREANUL, Simona Paşcu (foto), avocata tânărului.
Cât despre poliţist, acesta nu a fost prezent până acum la vreun termen de judecată, nu a solicitat despăgubiri de la atacatorii săi şi, deşi interpelat de BIHOREANUL, a refuzat orice discuţie pe marginea cazului. O fi simţind, aşa cum au zis judecătorii, că are şi el o vină pentru cele întâmplate. Nu de alta dar, „om al legii” fiind, e obligat mai mult decât „civilii” la un comportament civilizat şi la a arăta respect faţă de orice persoană, nu doar la serviciu, ci şi în timpul liber…
ŞANTAJ
Aceeaşi faptă, două procese
Procesul aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea nu este singurul pornit pe seama neobişnuitului incident căci, odată cu rechizitoriul înaintat instanţei pentru lipsirea de libertate a poliţistului Raul B., anchetatorii au disjuns cercetările şi l-au trimis în judecată, separat, pe Sergiu Bunta, de astă dată pentru faptul că l-a obligat să-şi ceară scuze în genunchi prietenei orădeanului, dar şi propriei iubite. Chestiune care, în opinia procurorilor, ar fi fost şantaj.
„Nu a existat niciun motiv întemeiat să disjungă cauza, nu s-a administrat nicio altă nouă probă. Atât că s-au reaudiat martori, şi asta la solicitarea mea”, explică avocata Simona Paşcu, cea care îl reprezintă pe Bunta şi în noul proces. Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Oradea în vara acestui an şi se află în Cameră Preliminară.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: