ECONOMIC

Ministrul Muncii, mesaj pentru toți românii salariați! Creștere de 20,3%

Ministrul Muncii, Marius Budai, spune că în ultimii doi ani puterea de cumpărare în rândul salariaților români a crescut simțitor, iar dacă cineva spune altfel, „discutăm pe cifre”.

Puterea de cumpărare în rândul salariaţilor din România a crescut, în termeni reali, în ultimii doi ani, cu 20,3%, a declarat, sâmbătă, ministrul Muncii, Marius Budăi, în cadrul unei şedinţe a Comisiei de Dialog Social din Botoşani.

Potrivit acestuia, câştigul salarial mediu net era, în luna noiembrie 2018, cu 28,5% mai mare faţă de luna noiembrie 2016, în timp ce indicele preţurilor de consum a crescut, în acelaşi interval de timp, cu 6,8%.

Ministrul susţine că pensia de asigurări sociale de stat a crescut, în ultimii doi ani, în mod real cu 18,6%, ţinând cont că nivelul pensiei medii s-a majorat cu 26,7%, iar indicele preţurilor de consum a fost de 6,8%.

„Eu nu spun că pensiile sau salariile au crescut suficient, dar spun că facem tot ce putem şi spun că de când am venit la guvernare suntem doar pe plus. Dacă cineva spune altfel, discutăm pe cifre”, a afirmat ministrul Muncii, care a precizat că indicatorii sunt stabiliţi de Institutul Naţional de Statistică şi de Eurostat.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.