Mint, fac mizerie și nu respectă legea. IMIGRANTII MUSULMANI iau cu asalt Romania!
IMIGRANTII MUSULMANI DAU NAVALA IN ROMANIA!
Acum un an plângeau dacă ajungeau, accidental, în România. Acum, trec frontiera ajutați de călăuze, iar când sunt prinși cer azil, un tertip ca să câștige timp și cazare decentă, așteptând să le ajungă banii trimiși din țară, ca apoi să își organizeze plecarea frauduloasă spre Occident
este 400 de imigranți au găsit polițiștii din Timișoara și împrejurimi, în august. În septembrie, doar în oraș au mai fost descoperiți peste 150. Ultimii 30, duminică dimineața, au fost dați jos din trenul cu care călătoreau de la București spre Budapesta. Este vorba de migranți din Siria și Irak, bărbați, femei și copii, între 64 și 3 ani, solicitanți de azil înregistrați la centrele din Capitală și Galați. Unii au încercat să scape de autorități furișându-se prin pasajul pietonal subteran din gară, alții spuneau că au venit în vizită la rude.
Cer azil doar ca să-și pregătească fuga spre Occident
În ultima săptămână, zilnic, în Timișoara, migranții au fost culeși de pe străzi sau din parcuri și duși la poliție. Peste 20 de irakieni au fost descoperiți de un sportiv care se antrenează în Parcul Botanic. Dormeau pe țevile de apă caldă. Duși la poliție, au spus că sunt din Irak, că au intrat pe fâșia verde în România, plătind călăuzelor sârbe câte 800 de euro de persoană.
„Alții și-au încropit tabere în parcări. Indiferent de locul unde au oprit, lasă în urma lor o mizerie de nedescris, nedând doi bani pe regulile țării în care se află”, spun polițiștii.
Intre 80 și 90% din migranții descoperiți recent la Timișoara sunt solicitanți de azil. „Cazați în centre pentru refugiați din țară, ajung în vest cu un singur scop: să părăsească clandestin țara în care au mințit că vor să rămână. Nu duc lispă de resurse pentru a-și atinge scopul. Deseori se cazează cu zecile la hotel.
Plătesc taximetriștilor câte 1.000 de euro ca să îi ducă de la Timișoara la frontiera cu Ungaria sau negociază direct cu șoferii de tir-uri din parcarea Selgros”, spun surse din Poliție.
Dacă-i găsește poliția, procedura e simplă: după identificare (unii, deși au cerut azil, își rup actele și susțin că nu au) sunt trimiși reprezentanților IGI de la Timișoara, adică în Centrul pentru Refugiați.
Cei care au cerut azil în alte orașe ale țării, sunt trimiși înapoi în centrele unde au fost cazați. Dar cum șederea lor în aceste centre e în regim semi-deschis, pot pleca oricând, din nou.Cum îi descurajează polițiștii de frontieră
Cum îi descurajează polițiștii de frontieră
Migranții iau cu asalt Timișoara Potrivit lui Fabian Bădilă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, paza la graniță s-a întărit etapizat și e atent monitorizată, 24 de ore din 24, inclusiv cu un elicopter dotat cu reflector. Toate acțiunile au rolul de a descuraja migrația.
De la începutul anului au fost prinse și trimise în judecată 170 de călăuze: „Cei mai mulți imigranți care sunt prinși în Timișoara sunt solicitanți de azil. Noi am întărit etapizat paza la frontiera cu Serbia și Bulgaria, inclusiv cu forțe de la jandarmerie și poliție. Frontiera e supravegheată pe trei aliniamente, inclusiv cu elicopterul. Am ajuns în situația ca imigranții când ne văd să fugă înapoi în Serbia, pentru că știu că dacă cer azil la noi și apoi sunt prinși încercând să treacă prin Ungaria, vor fi trimiși înapoi în România unde trebuie să rămână”.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: