Minunea inginerească care ne-a dus în topul mondial acum opt decenii. Destinul trist al „păsării de pradă”

România a avut la începutul Celui de-al Doilea Război Mondial unul dintre cele mai bune avioane de vânătoare din lume. A fost conceput în secret şi a fost pilotat de marii aşi ai aviaţiei româneşti din aceea perioadă. A ajuns în cele din urmă la fier vechi.

În timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, România a avut parte de momente grele. A intrat în război alături de Germania nazistă şi a avut o scurtă perioadă de reuşite militare printre care recucerirea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, urmată de adevărate catastrofe în stepele ruseşti cu pierderi mari de vieţi omeneşti.

Soldaţii români erau slab echipaţi şi nici nu aveau armamentul necesar pentru a face faţă războiului din inima URSS. În anul 1944, românii şi-au abandonat aliatul şi au trecut de partea învingătorilor, ajungând în cele din urmă în partea răsăriteană a „Cortinei de Fier” sub atenta supraveghere a Rusiei Sovietice.

Ceea ce i-a adus României faimă, cel puţin în anii de început al Celui de-al Doilea Război Mondial, a fost o realizare tehnologică impresionantă a inginerilor români. Este vorba despre avionul de vânătoare IAR-80, o armă letală şi extrem de competitivă, mai ales atunci când era pilotată de aşii aviaţiei româneşti. IAR-80 a fost considerat unul dintre cele mai bune avioane de vânătoare de la începutul războiului, surclasând aparate de zbor faimoase ale vremurilor sale.

Un proiect dezvoltat în secret

În preajma Celui de-al Doilea Război Mondial, armata română nu ţinea pasul din punct de vedere tehnologic cu marile state occidentale. S-au încercat tot felul de planuri de reformare ale armatei dar s-au împotmolit în luptele politice şi în birocraţia românească.

Singurele îmbunătăţiri au fost făcute fără o coerenţă reformatoare şi ca atare nu au avut un impact major. Nici măcar Antonescu, după 1940, deşi a încercat reformarea armatei şi dotarea ei nu a ajuns la rezultate mulţumitoare. Drept dovadă, în martie 1941 Hitler îşi exprima nemulţumirea faţă de felul în care arăta armata română.

„Cu românii nu se poate face nimic. Poate că, în spatele unui obstacol foarte puternic, ei ar putea asigura apărarea acolo unde nu se atacă. Antonescu şi-a mărit armata în loc de a o reduce şi îmbunătăţi. Soarta unor mari unităţi germane nu trebuie să depindă de rezistenţa unităţilor româneşti“, preciza liderul nazist.

În timp ce marile puteri investeau mai ales în motorizate, blindate şi avioane de luptă, România deţinea la începutul războiului câteva avioane de vânătoare poloneze. dar şi câteva româneşti, dar total neperformante şi detehnologizate.

Pe scurt, România nu conta într-un război aerian. În timp ce autorităţile române încercau să achiziţioneze prin contracte dubioase tot felul de avioane din Occident, la uzinele IAR din Braşov, un grup de ingineri români geniali printre care Ion şi Mircea Grosu, Elie Carafoli, Gheorghe Zota sau Teodor Gârneţ puneau la punct un proiect de avion autohton deosebit de performant.

Cu o cabină închisă şi motor în stea, avionul de vânătoare visat de specialiştii de la IAR Braşov era peste, din punct de vedere tehnologic, peste aparatele de zbor ale vremii. Fără buget, doar cu vaste cunoştinţe aceşti ingineri au pus la punct unul dintre cele mai bune avioane de vânătoare ale lumii, numit IAR-80.

Proiectul a fost conceput în secret în anul 1937 şi era aşteptat momentul în care să fie prezentat autorităţilor. Momentul a venit în anul 1939, atunci când avionul a fost prezentat lui Armand Călinescu şi regelul Carol al II lea. La teste a impresionat. La aproximativ 4000 de metri IAR-80 zbura cu o viteză uluitoare, peste 500 de kilometri la oră. A început şi producţia în septembrie 1940. La început era produs un avion pe zi, pentru ca mai târziu, odată cu necesităţile războiului să fie produse şi câte două IAR-80 pe zi.

Un avion în top patru mondial

IAR-80 a devenit în scurt timp un avion legendar. Era de altfel în top patru mondial ca performanţă. Specialiştii vremii îl comparau cu celebrele aparate de zbor Spitfire, Hawker Hurricane sau chiar Zero-urile japoneze. IAR-80 avea motor pe benzină în stea dublă, cu 14 cilindri, de peste 1000 CP şi şase mitraliere belgiene.

Era făcut în întregime din metal, fiind capabil să zboare la înălţimi mari. Primul model de IAR-80 avea o viteză maximă de 550 de kilometri la oră la o înălţime de aproape 4000 de metri. Totodată era un avion de vânătoare cu cabină închisă ermetic. Putea să urce la 5000 de metri în doar 6 minute şi avea o rază de acţiune de 940 de kilometri cărând 450 de kilograme de bombe.

În anii războiului a fost îmbunătăţit. IAR-80 A, de exemplu, a primit şase mitraliere germane, mult mai puternice decât cele belgiene, iar scaunul pilotului şi partea din faţă a avionului au fost blindate. A fost încărcat cu blindaj mai mult ,dar şi un motor îmbunătăţit. IAR-80 A au fost primele forţe româneşti care au intrat pe teritoriul inamic, atacând sovieticii în Basarabia.

Eficienţa lor era extraordinară, escadrilele de IAR-80 fiind poreclite de ruşi, „măturoiul românesc”. În primii ani ai războiului avioanele de vânătoare IAR-80 au făcut ravagii în rândurile sovieticilor reuşind să doboare numai în Basarabia, 242 de avioane sovietice în zbor, dar şi alte 150, la sol.

La Odessa, escadrilele de IAR-80 au distrus în luptele aeriene peste 210 avioane ruseşti. În aceea perioadă IAR-80 nu avea rival pe frontul de Est. Totodată aceste avioane româneşti IAR-80 au apărat cu succes zonele petrolifere de la Ploieşti împotriva aviaţiei americane fiind considerate capabile să facă faţă orcărui aparat de zbor, de luptă, al vremii. Au fost fabricate diverse modele, inclusiv IAR-81, cu diferite dotări, luptând pe toată perioada războiului.

„Pasărea de luptă” a aşilor aerului

IAR-80 a fost preferat de unul dintre cei mai mari aşi ai aerului români din Cel de-al Doilea Război Mondial. Dan Vizanty, un mare pilot român din anii războiului, unul dintre cei mai buni din Europa, la bordul unui IAR-80 a făcut ravagii în rândurile aparatelor de zbor americane care au atacat câmpurile petrolifere din Valea Prahovei. Între 4 aprilie şi 23 august 1944, Dan Vizanty, în fruntea Grupului 6, doar cu avioane IAR-80 au distrus în luptă 6 „fortăreţe zburătoare” B-17, americane, 6 bombardiere Liberator B-24 şi 28 de avioane Lightning P-38.

Faima bătăliilor purtate de Dan Vizanty şi piloţii români la bordul IAR-80 a făcut înconjurul lumii, fiind supranumiţi ”spaima Lighting-urilor”. Pilotul român Serghei Ciachir mărturisea că escadrilele româneşti de IAR-80, pe frontul de Est „măturăm totul în cale”.

Un destin trist

Avioanele IAR-80 şi IAR-81, după război, nu au mai ţinut pasul cu progresul tehnic. România comunistă nu a mai investit în acest aparat de zbor providenţial pentru aviaţia românească. În anii 50, IAR-urile au fost duse la fier vechi, avioanele fiind casate. În momentul de faţă nu s-a mai păstrat niciun aparat de zbor IAR-80 sau IAR-81.