Mircea GEOANĂ nu e prezidențiabil. ESTE BANC!
Aproape că nu există săptămână în care să nu fim bombardați cu un sondaj ce-l plasează pe Mircea Geoană printre favoriții cursei prezidențiale. Iar în realitate, pe secretarul-adjunct al NATO nu-l vrea nimeni la Cotroceni, nici măcar Washingtonul, care s-a lămurit cu ce non-valoare politică are de-a face. Și-atunci, oare cine are interes să ducă în derizoriu alegerile din iarnă? Mircea Geoană nu e prezidențiabil, este banc și unul d-ăla prost, chiar!
PSD nici nu vrea să audă de varianta asta, deși Geoană insistă, bate apropouri, ridică două degete, ca la școală, doar-doar îl vede cineva.
Luat în cătare de Mihai Tudose
L-a văzut, din păcate pentru el, Mihai Tudose, fost premier și actual europarlamentar, dar mai bine prezentat drept cel mai spiritual om politic din România. Intrat în gura lui Tudose, pe Mircea Geoană nu-l mai reabilitează nici echipa de PR a lui Joe Biden, care cumva reușește să le vândă americanilor imaginea unui candidat mai energic decât toți sportivii care concrează la Jocurile Olimpice.
Întrebat despre șansele lui Mircea Geoană de a ajunge la Cotroceni, Mihai Tudose mai că n-a scăpat o înjurătură. Printre rânduri, a avut, însă, grijă să-l demaște pe fostul șef al PSD.
„Aşa cum o joacă domnul Geoană acum – «Eu sunt un asset (n.r. – un bun, termenul folosit mai ales în serviciile de intelligence), sunt o chestie din spumă şi vă fac o favoare că aş putea să accept să candidez pentru voi», vine răspunsul ăla românesc: «Mai du-te, mă, …candidează!».
Am citit cu foarte mare interes un sondaj de opinie făcut de o casă de sondare din Brazilia. În aceste sondaje, poţi să obţii un rezultat din baie, poţi să obţii un rezultat din cum pui întrebările şi să-l scoţi pe Tudose cu 110% dacă vrei, ca cel mai scund dintre scunzi, cu toate că eu am 1,98 metri. Dacă te pricepi un pic, îţi iese. Eu sunt ancorat în viaţa reală şi zic că nu strânge nici semnăturile ca să candideze, cum o face el pe independentul”.
Și Mihai Tudose nici măcar nu l-a atacat direct pe Mircea Geoană, el doar a răspuns la o întrebare ce i-a fost pusă. Atât de jos a ajuns fostul lider PSD încât partidul nici măcar nu-l consideră un potențial adversar de luat în seamă pentru alegerile prezidențiale. „În lumea reală, dacă pomeniţi de adjunctul NATO, se opreşte câinele din lătrat”, a mai comentat Tudose.
Tudose șterge pe jos cu Geoană
Să ne amintim că, în decembrie, cu același dispreț a vorbit despre Geoană și premierul Marcel Ciolacu. Comentând pe marginea unor sondaje de opinie, primul-ministru afirma că nu comentează cifrele, însă, dacă secretarul-adjunct al NATO este atât de bine poziţionat, de ce să mai facem alegeri, ce sens ar mai avea?!
„Dânsul are experiență de președinte, a mai fost pentru câteva ore”, l-a curentat Ciolacu.
Refuzat de PSD, a ajuns la AUR
Respins de toți, Mircea Geoană a ajuns variantă de candidat pentru AUR, dacă vă vine să credeți. Dincolo de absurdul situației rămâne, însă, faptul că numărul 2 din NATO bate la uși închise și doar unul ca George Simion se mai uită pe vizor ca să vadă cine-i personajul.
„Mircea Geoană de un an și jumătate este în campanie electorală. Noi avem o problemă cu Marcel Ciolacu și cu Nicolae Ciucă. Dacă vedem că aceste două partide se aliază și fac mitinguri și comasează alegeri, orice opțiune din partea noastră e în picioare (…) În momentul acesta, Mircea Geoană nu este candidatul PSD (…) Domnul Mircea Geoană ar face bine să vină în fața noastră și să spună ce își dorește el pentru România”, a transmis Simion, semn că disperarea AUR merge până într-acolo încât ar defila cu Geoană în campania electorală.
Unchiul Sam are alt iepure în joben
Nici măcar Statele Unite nu-l văd prezidențiabil, deși, așa cum spune Tudose, pe la colțuri Geoană se laudă că este un „asset” pentru americani. Vorbe goale, care mai prostesc, poate, doar donatorii ONG-urilor Mihaelei.
Mircea Geoană nu este „garantat America”, să fim serioși! Casa Albă nu a transmis niciun semnal către oamenii de legătură de la București cum că „Prostănacul”, de Ion Iliescu, trebuie să ajungă la Cotroceni. Și nici nu o va face pentru că știe din ce aluat e făcut Geoană; ca politician, ar ieși pe 2 și dacă aleargă singur într-o cursă electorală, iar ca voce în NATO el joacă doar rolul crainicului care anunță jucătorii în arenă – în partea dreaptă, îl avem pe Putin, e bau-bau, în stânga, e Unchiul Sam, băiat bun; să înceapă meciul, fiți fair-play!
Cam ăsta-i Mircea Geoană, candidatul-Bulă pe varianta 2024. Am mai râs cu el o dată, parcă e prea mult de două ori.
sursa – ziarul national
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: