Mişcarea politică a momentului. Iohannis, MUTARE de ultimă oră
Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat mişcarea politică a momentului, cu câteva zile înainte de alegerile locale.
Bogdan Chirieac a comentat, într-o intervenţie la România TV, informaţia potrivit căreia Nicuşor Dan şi Ludovic Orban ar fi fost chemaţi la discuţii, joi dimineaţa, la Palatul Cotroceni, de către preşedintele Klaus Iohannis:
„Este simplu: în situaţia în care Nicuşor Dan ar câştiga Primăria Capitalei duminică – nu e deloc sigur în acest moment – PNL doreşte să-şi asume singur victoria. Nicuşor Dan este susţinut şi de PNL şi de USR-PLUS, Nicuşor Dan nu se lipeşte pe PNL, el ar fi candidatul USR-PLUS care ar câştiga Primăria Generală a Capitalei – de altfel ştiţi bine că el e fondatorul USR, a fost la USB, a luat locul doi acum patru ani, după doamna Firea, la o distanţă destul de mare – deci nu se lipeşte pe PNL. Preşedintele, care e mega-PNL, şi premierul, care e preşedintele în funcţie al PNL, au dorit să şi-l adjudece pe Nicuşor Dan pentru orice situaţie. Dacă cumva Nicuşor Dan câştigă, el va ieşi alături de premierul Orban, de preşedintele Iohannis, deci va fi colorat în galben.”
Întrebat ce se va întâmpla dacă Nicuşor Dan pierde, Bogdan Chirieac a spus: „Să ştiţi că o victorie are mulţi părinţi, o înfrângere te lasă orfan. Dacă Nicuşor Dan va fi înfrânt, va fi înfrângerea USR-ului, nu a PNL-ului. E, dacă vreţi, o mişcare de campanie foarte simplă, dar utilă din acest punct de vedere”.
Dcnews.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: