GENERAL

Misiunea avionului-fantomă, care a survolat ILEGAL si Romania, descoperită de un general român

Avionul misterios care a străbătut mai multe țări NATO, inclusiv România, a efectuat, cel mai probabil, o misiune de spionaj în slujba Rusiei.

Este concluzia la care a ajuns generalul Cristian Barbu, fost rector al Academiei Militare.

El și-a prezentat și argumentat această teorie la Antena 3.

În opinia sa, avionul, cu ajutorul unui dispozitiv portabil, urmărea să determine caracteristicile tehnice ale radarelor asociate scuturilor anti-rachetă instalate de americani în Polonia şi România.

În favoarea acestei interpretări vine traiectoria urmată de aparat.

„La traiectorie, daca ne uitam, e controlată. Au fost puncte clare unde s-a oprit.Pilotul știa ce face, nu era un tânăr teribilist.

Aici avem Deveselu și aici, cealaltă componentă a scutului antiracheta.

Acest Deveselu n-a putut fi niciodată activat de un avion neidentificat venind dinspre vest.

Acest avion a trecut la aproximativ 60 – 70 de kilometri de Deveselu.

(…) Trebuia văzut dacă acest scut a intrat în funcțiune sau dacă nu s-a declanșat. Posibil ca radarul de aici (din localitatea Redzikowo, situată în nordul Poloniei, n.r.) să fie deja in probe și trebuiau controlate sistemele din aceste din aceste puncte de vedere: radiație, fascicul plus orientare (…) Cine a zburat, a știut ca poate lua o informație de aici (Redzikowo) și una de aici (Deveselu).

(…) Îi spun (spionului rus, n.r.) caracteristica de bază a acestor radare. Cu ce a făcut înregistrarea? Întregul dispozitiv încape într-o geanta de voiaj. Și-a terminat ținta si a plecat fără sa lase urme”, a spus generalul Cristian Barbu la Antena 3.

Sursa: antena3.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.