Mitul spulberat al lui Florian Coldea, vînzătorul de varză ajuns în fruntea SRI

Sintagma ”stat paralel” a devenit un ”must” în moda lexicală, de mai multă vreme în România. E și o emisiune cu acest titlu. Dar realitatea e mult mai prozaică. Nu există niciun stat paralel. Sau, mai degrabă, statul român e paralel cu sine. Partide și instituții, de la cele mai prestigioase pînă la cea mai săracă primărie de comună din țară s-au clădit, dezvoltat și consolidat în structuri cu totul paralele față de ideea consacrată a statului, ca structură birocratică și insituțională în serviciul cetățeanului. Această din urmă atribuție este ultima dintre grijile statului român. Prima sa preocupare este păstrarea statu-quo-ului, a ”stabilității” sale, cum bine zice domnul Ciolacu – a conservării beneficiilor pe care statul le aduce propriilor săi angajați.

Statul (și nu doar Justiția) a mai devenit, așa cum o arată recentul ”scandal Coldea”, un ”cîmp tactic”, în care nu numai bunuri și servicii publice sînt sifonate sau utilizate de funcționari și politicieni în beneficiul propriu, în care o birocrație politică și instituțională înflorește și prosperă, susținută de impozitele imense plătite de cetățean, ci pînă și nevoile acestuia sînt speculate ca sursă de profit. În cazul de față, al ”scandalului Coldea”, nevoia imperioasă a unui infractor de a scăpa de pușcărie. Și care, din acest motiv, s-a adresat celui care ar fi putut să-l scape: Florian Coldea, regele neîncoronat al ”binomului” dintre servicii secrete și justiție. Respectivul n-a avut bani deajuns pentru a plăti toată suma cerută, de aceea și ”consultanța” oferită pentru ”optimizarea” justiției în cazul său a fost parțială. Nemulțumit, infractorul a devenit denunțător și așa am aflat și noi o parte de adevăr. Adevăr care demonstrează, încă o dată, că statul român e paralel cu sine. Că la noi, pînă și ”instituțiile de forță” sînt de fapt niște cumetrii cu interlopi sau că însuși președintele țării se plimbă cînd și unde vrea el, cu avioane private supracostisitoare, pe bani publici – costurile fiind ”secrete de stat”, iar beneficiile ca și inexistente.

În acest ”florilegiu” de interese personale, dintr-un stat paralel cu sine (căci, altfel, de ce ar fi o așa bătălie pe ”liste” de aleși sau numiți, în funcțiile politice și administrative), cetățeanul ocupă ultimul loc. Acela de spectator de pe bancă, al eșuării statului. N-am spus-o eu. A spus-o președintele Iohannis. ”Cazul Coldea” e cel mai bun exemplu al acestui paralelism, care a transformat statul român într-o sinecură și sursă de avuție pentru unii și o povară pentru cei mai mulți – înghițindu-le celor din urmă aproape jumătate din viață, cît costă taxele și impozitele pe munca lor, pentru care nu primesc mai nimic înapoi, fără o plată suplimentară. O ”consultanță”.

”Omul din umbra puterii”

Florian Coldea n-a fost niciodată simpatic, nimănui – în afara fostului președinte Băsescu, admirator al cinismului generalului SRI și al ”sintezelor” sale rostite cu umor negru, pe marginea condamnării unor oameni la închisoare: întîmplător sau nu, rivalii președintelui în funcție. Florian Coldea s-a înconjurat de mister, sau mai degrabă a fost înconjurat de acesta, pentru că mai nimeni n-a știut de unde vine și cum ne-am trezit cu el, cu un om cu o asemenea putere concentrată în mîinile sale. Din acest mister, s-au iscat și nenumărate teorii ale conspirației, care l-au înzestrat cu o și mai mare putere, de astă dată informală, sădită în mentalul colectiv. Pentru că, după ce a fost ”retras” din funcție și trecut în rezervă, aura aceasta de mister a adus o clientelă bogată firmei sale de ”consultanță”, în care și-a continuat de fapt activitatea de general SRI, părinte al ”binomului” pe care l-a (pro)creat cu Laura Condruța Kovesi, între serviciile secrete și justiție, născînd un monstru care a nenorocit destine, pe altarul puterii regimului Băsescu. Atunci a și fost Coldea atotputernic: se știa că e ”omul din umbra puterii”, că face și desface în politică, poate urmări pe oricine cînd vrea, manipulează ziariști și politicieni, are partide în buzunarul de la piept și bagă la pușcărie oamenii cînd au el sau președintele lui chef.

Un fost general SRI, Ion Maranda, șef al contrainformațiilor serviciului, funcție din care a fost scos cînd puterea lui Coldea a crescut brusc, odată cu ”răpirea din Irak” a celor trei jurnaliști momiți de Omar Hayssam într-o afacere de lobby pentru grațiile lui Băsescu, mi-a mărturisit în 2007 că la acea oră Florian Coldea era capabil “să îngroape orice și pe oricine”. Îl îngropase și pe el, într-o funcție de consilier la Ministerul Telecomunicațiilor, odată ajuns general de brigadă cu o stea și șef ”operativ” al Serviciului Român de Informații. Maranda știa prea bine cu cine are de-a face, cît și cum și-a clădit Coldea ”fundația” propriei cariere în vremea lui Radu Timofte, cînd ”gurile rele” din serviciu spuneau că viitorul general a făcut compromisuri morale inacceptabile, pentru a obține gradul de maior, cîștigat cu mult ”peste rînd” și funcția de adjunct al șefului Brigăzii Antitero, generalul Ion Ștefănuț.

Florian Coldea are rare apariții publice. Una din ultimele a fost în feburarie, acum patru ani, cînd a participat la ceremonia de recepție a unei corvete construită de olandezii de la ”Damen Galați” pentru Forțele Navale ale Pakistanului. Ultima, la DNA, acum cîteva zile. Ceea ce nu se știa atunci, în 2020, cînd lumea se întreba ce caută la Galați, dar se știe acum, e că firma sa ”de consultanță” Strategic Sys SRL era angajată de constructorul de nave olandez Damen, aflată în concurență cu Naval Group din Franța, pentru cîștigarea unui contract cu MApN de 1,2 miliarde de euro.

De fapt, Florian Coldea e mai degrabă un nimeni. Nu apare în public nu pentru a-și întreține o aură de mister, ci pentru că nu e capabil să scoată două vorbe fără să se bîțăie, să-și miște necontrolat capul. Așa că evită publicul mai degrabă de nevoie – ceea ce i-a sporit și mai mult aparența de putere din umbră. Personal, mi-e greu să-mi imaginez și cum predă la Cluj, unde a primit o catedră universitară (fapt asupra căruia voi reveni cu altă ocazie), ca să nu mai spun de susținerea doctoratului său, printr-o teză care nu mai există și nu poate fi consultată de nimeni. Pînă la acest doctorat, însă, drumul lui Florian Coldea în viață a început mult mai prozaic, vînzînd varză și alte legume în piețele din Arad și Timișoara.

”Complexele unui repetent, beneficii pentru ”siguranța națională”

Florian Coldea, actualmente inculpat la DNA, general de brigadă în rezervă cu o stea, în vîrstă de 53 de ani, rezervist, după ce a îndeplinit funcția de director adjunct al Serviciului Român de Informații şi a fost o bucată de vreme chiar director interimar al SRI s-a născut în 1971, în comuna Tîrnova din judeţul Arad. Părinții săi sînt agricultori din comună și părea că fiul lor va urma tradiția familiei, mai ales că la școală nu prea l-a dus capul. A absolvit în cele din urmă un liceu industrial, ”cel mai prost liceu din Arad”, după cum au afirmat chiar părinții săi, a dat apoi la facultate, la Timișoara, unde a intrat în cele din urmă la Institutul Politehnic. Acolo a absolvit primul an, dar în al doilea a trebuit să plece, după ce a picat rînd pe rînd mai toate examenele, fără șansă de a mai trece multele restanțe. Pentru că școala s-a lipit precar de el, părea sortit să se întoarcă la Tîrnova, la părinți, unde își dovedise deja abilitățile, fiind foarte priceput: căra marfă la piața din Arad, dar și la Timișara cu un ARO cu remorcă și vindea en gros varză, cartofi și zarzavaturi, luate de la agricultorii din sat. Își dezvoltase afacerea treptat în ambele județe, cît și în cele învecinate. Dar nu, n-a fost să fie așa. Spre nemulțumirea părinților săi și a consătenilor (și nenorocirea noastră), tîrnovenii s-au văzut lipsiți de ”angrosistul” lor. Florian Coldea a preferat să plece la București. Tatăl lui, fost tractorist și mama, factor poștal pensionar, meserii onorabile, care i-au ajutat să își întrețină familia, l-au vizitat mai apoi în Capitală, cînd fiul lor ”s-a ajuns” și a devenit ”om mare”, neînțelegînd nici ei prea bine cum. Părinții lui l-au descris ca un copil cuminte și timid, dar care cu toate acestea se descurca foarte bine ”la tarabă”. În București, tatăl i-a remarcat vitrina ”plină de medalii și alte tinichele primite de la americani”. Concluzia e că nici așa nu s-au lămurit pe deplin cum a ajuns ”Florin” al lor mare șef”.

Explicația e simplă și prozaică. Mai întîi, prin pile. O rudă mai îndepărtată, din comuna Sinta, învecinată cu Tîrnova natală a lui Coldea, era generalul Dan Gheorghe, fost șef la ”doi și-un sfert”, fost colonel de Securitate și adjunct la comandă al USLA. L-a recomandat și susținut la București și Gheorghe Falcă, fostul său coleg arădean de la Politehnica din Timișoara, intrat în politică, după Revoluție. Cu cele două proptele, admiterea la Insitututul Național de Informații n-a mai fost o problemă. La INI, Florian Coldea a urmat Facultatea de Psihosociologie, absolvită în 1996, în a doua promoție de ofițeri ai școlii de informații. Dar iarăși s-a ivit o problemă, din nou legată de capacitatea lui intelectuală pentru că după absolvire Coldea nu a obţinut nota de trecere la licenţă. Așa că, oficial, el a primit diploma de absolvent al Institutului Național de Informații abia în 1997, trecută doar anul următor, cînd a și absolvit. Cum a reușit un fost repetent la licență, ca șapte ani mai tîrziu să-și înceapă asaltul direct asupra șefiei supreme, de facto, în Serviciul Român de Informații, nu a fost un mister pentru colegii lui: în lipsa intelectului, care nu l-a dat afară din casă, Florian Coldea era dotat cu acea șmecherie țărănească, ”orientare” care l-a ajutat și pe un alt vestit om al istoriei noastre, Ceaușescu, tot din categoria ”prima generație în pantofi”, să parvină la putere: capacitatea de a face orice, pentru a o obține.

În facultate, Coldea era introvertit, își păstrase acel aer timid și părea mai degrabă complexat de ticurile sale, pe care le camufla sub o morgă artificială, care trecea ușor drept aroganță. Dar orizontul său intelectual, capacitatea de discernămînt și de comunicare, spiritual critic, să nu mai vorbim de cultura generală, au rămas la un nivel redus. Totuși, compensa aceste lipsuri printr-o mare putere de muncă și voință de a domina, într-un cîmp specific, în care complexele sale l-au ajutat – aceea de a-și manifesta, din plin, capacitatea de a controla, tocmai pentru a-și camufla propriile limite și complexe – un soi de cocoașă morală. Foștii săi colegi nu-și explicau ulterior (sau nu îndrăzneau să o facă) cum mediocrul și introvertitul lor coleg, misterios și plin de morgă, pînă la a fi foarte arogant, un carierist interesat de parvenire, le-a ajuns totuși șef. Ei l-au cunoscut cel mai bine cum era în realitate, fără orizont intelectual și lipsit de capacitatea de comunicare, de discernămînt și de spirit critic. Dar toate acestea păleau în fața singurei calități cerute acolo: să fii capabil de orice.

Lui Coldea i-a fost întodeauna alături soția sa, prin care el a exercitat ulterior admiterii și încadrării sale în serviciu un control riguros asupra colegilor și mai apoi a subordonaților din SRI. De fapt, s-au susținut și s-au ridicat unul pe altul. Dorina Negru, ca și Coldea, ardeleancă, dar din Zalău, i-a fost colegă de facultate. Ea a ajuns, promovată de Radu Timofte, în grațiile căruia intrase, şefă a Serviciului de Protocol al SRI. Se spune că așa a ajuns, ”via Timofte”, și Coldea adjunct la Antitero. Apoi, cînd Coldea însuși a urcat în funcție și influență, grație lui Traian Băsescu și a rolului jucat de el în afacerea ”Răpirea din Irak”, Dorina a ajuns, prin intervenția soțului, director adjunct al Centrului de Psihologie al SRI. Era o rețetă de dominare care funcționa simplu și eficient: avizul psihologic periodic este obligatoriu pentru cadre, iar doamna Coldea exercita, prin funcția ei, puterea de control a soțului asupra eventualilor indezirabili din serviciu, a celor care refuzau instituirea unui ”sistem” total subordonat voinței și dorinței de putere a acestuia, la rîndul lor total subordonate voinței și capriciilor președintelui Traian Băsescu.

Ca ”braț de sprijin” politic, Coldea a avut doi prieteni de încredere, care i-au cunoscut și apreciat ”calitățile”, care le putea fi și lor utile. Cei doi l-au și prezentat în primăvara anului 2005 președintelui României. E vorba de fostul său coleg de facultate, Gheorghe Falcă, fin al lui Traian Băsescu și un alt om de bază al acestuia, Gheorghe Seculici, vicepremier în guvernul Tăriceanu. A fost un fel de dragoste la prima vedere: s-au văzut și s-au plăcut, pentru că se asemănau foarte mult și au înțeles, fără prea multe vorbe, ce vrea unul de la celălalt și cum se pot sprijini reciproc, pentru a-și asigura cel mai de preț drog – puterea. Curînd, maiorul Coldea din Inspectoratul pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului a ajuns o amintire, pentru a lăsa locul atotputernicului Florian Coldea, tatăl ”binomului” și cel mai temut om din România, un fel de Saint Just al lui Băsescu – Robespierre.

Cît rău a făcut Coldea acestei țări, ce influență și putere reală a avut și ce a făcut cu ele, voi povesti cu altă ocazie. Acum, m-am rezumat doar la a istorisi un fapt, cum un negustor de varză a ajuns vînzător de putere și influență – noua marfă în posesia căreia a intrat și pe care o vindea pînă acum o săptămînă la taraba în care a transformat și el, alături de alții, statul român în ultimele două decenii și patru mandate prezidențiale.

Marius Oprea