Moartea personalității, moartea civilizației umane

Una din întrebările la care încearcă să răspundă mereu omul modern este „cine sunt eu?”. O astfel de întrebare nu este una conștientă, ea poate fi exprimată și inconștient, prin căutarea febrilă a unui spațiu material sau imaterial cu care să se asocieze și să-și definească identitatea, propriul Eu. Noi suntem ceea ce consumăm sau ceea ce refuzăm să consumăm.

În acest sens, societatea în care trăim este una din cele mai totalitare societăți din întreaga istorie a omenirii. Dacă în vremurile străvechi, omul avea libertatea de a se autodefini, indiferent de statutul pe care îi atribuia sistemul social, astăzi însăși capacitatea de a răspunde la unele întrebări elementare este surpată din interior.

Omul și-a pierdut acea axă interioară prin care se ridică la rangul de Personalitate. El nu are idealuri, el nu are răspundere morală, el nu mai crede într-o lume nevăzută, care ar devaloriza importanța materialului. Astăzi, el are nevoie de gadgeturi scumpe, de prezența în localuri glamour sau mall-uri, de o viață în spațiul virtual, pentru a-și crea iluzia că ar prezenta un element important în sistemul social. Omul este obsedat de alinierea la anumite standarde, de însușirea unor aparențe, a unui „image” personal care nu îl caracterizează, pentru a-și umple propriul gol.

Omul gol în interior, lipsit de orice prejudecăți, valori și coduri morale devine absolut liber – iată minciuna perfidă cu care vine noua eră. Adevărul este că această libertate se rezumă doar la alegerea dintre „brand-uri”, posturi TV, click-uri sau partidele politice. Chiar și termenul de „carieră” a ajuns să se definească prin capacitatea de a obține cât mai mare acces la bunuri prin care omul și-ar crea iluzia falsă a unei importanțe.

Am pierdut acel elementar instinct veșnic al omului de a crea, de a produce, pentru că anume creația definește orice personalitate. Un primitiv, care știe să dobândească focul cu două bețe sau cu un cremene, știe să-și ridice o casă, poate trăi autosuficient, știe să cucerească noi spații prin foc și sabie, devine net superior acelui animal domesticit, moleșit, lipsit de orice instinct de autoconservare și demnitate, care își atribuie cu pafos titlul de “om modern”, produs al “progresului social și tehnologic”.

Nu mai suntem într-o perioadă a războaielor între popoare sau civilizații, suntem în perioada în care omul urmează să lupte pentru propria sa calitate de om și acest deziderat devine comun pentru întreaga seminție omenească.

Moartea personalității, moartea principiului masculin al spiritului, moartea rădăcinilor solare ale duhului istoric, căderea în mrejele Lilith, Cibelei și Isis definește ceea ce în tradiția hindusă se poartă numele de Kali-Yuga, “era fierului”, “veacul întunecat”, și cel din urmă al civilizației umane. De Octavian Racu