Moartea post-adevărului

În timp ce Israelul se pregătește să intre în Gaza, numeroși oameni atrag atenția asupra faptului că cerbicia în a-și impune punctul de vedere se poate termina extrem de prost. Observăm că SUA trimite în disperare echipe de suport într-un ultim efort de a-și proiecta puterea. Însă există un element care le dă tuturor fiori reci pe șira spinării: pierderea narativului.

COVID a fost elementul inițial care ne-a făcut să constatăm că narativul s-a pierdut după aproximativ 1 an. Războiul din Ucraina a înjumătățit această perioadă. În cam 6 luni de zile, doar idioții mai repetau precum papagalii narativul oficial. Acum, în ciuda faptului că la televiziuni există obligația să se repete papagalicește sintagma „teroriștii Hamas”, din care să rezulte că de partea cealaltă ar fi compusă din îngeri, s-a obținut într-un timp record opusul. Mai nimeni nu mai repetă narativul oficial. Și asta în ciuda cantităților absolut disperate de minciuni aruncate în media.

În ceea ce vă spun în articolul de față nu este vorba despre ucraineni, evrei, arabi sau ce mai credeți. Este un simptom mult mai grav care indică pierderea unei lupte subtile. Bătrânii impotenți din spatele sistemului – cei care între două injecții menite câștigării „imortalității” mai emit câte-o aberație pusă instantaneu în practică de infernalul sistem de pârghii pe care-l manipulează – sunt în fața unei probleme majore: jucăria preferată nu mai funcționează. După atâta amar de vreme în care s-a investit imens în tehnicile de manipulare, după crearea unor școli super-specializate și după distilarea celor mai perverse tehnici, să te trezești cu un asemenea efect este ceva de coșmar.

Ceea ce trăim în prezent are un nume: picajul ideologic. E acel moment în care principiile ideologice – cele care stau la baza întregii construcții sociale – cedează. Când nimeni nu mai crede în justețea principiilor care ar fi trebuit să fie imuabile, întreaga structură se gripează, iar la prima furtună totul se prăbușește spectaculos. Asta e ceea ce vedem acum.

Narativul oficial pică, ceea ce înseamnă că întregul sistem pică. Noi, cei care-am mai asistat la o prăbușire de regim în 1989, suntem acum martorii celei de-a doua prăbușiri spectaculoase. Prima prăbușire a fost a unei lumi create artificial cu 80 de ani înainte de prăbușire. Estul Europei a fost obligat să stea 55 de ani în obsesivul regim. La fel ca și acum, picajul regimului a fost precedat de o imensă picare de narativ. Sistemul a încercat să se mențină în diverse moduri. În unele zone a mimat abundența și a mai dat drumul libertăților individuale, iar în altele, din contră, a menținut sărăcia și oprimarea oamenilor. Nu e ciudat că, indiferent de setupul creat, s-a ajuns la aceeași dărâmare de sistem? Iar asta, atenție!, în condițiile în care oamenii erau devastați de prostirea impusă la scară de regim. Cei care ați prins acele vremuri cunoașteți sentimentul de perplexitate care ne încerca de fiecare dată când constatam că „treburile stau exact pe dos” față de cum ne învățase regimul.

Ei bine, acum situația este infinit mai crâncenă întrucât se pune între paranteze un regim care parazitează omenirea de mai bine de trei secole și a cărei creație de acum un secol terorizează lumea mai ceva decât URSS-ul vremurilor apuse. Să ne înțelegem clar: atât URSS, imperiul comunist, cât și SUA, imperiul hegemonic actual, sunt creații ale aceleiași ideologii. Căderea URSS și a comunismului nu a însemnat victoria SUA ci, culmea, fragilizarea sistemului din subsoluri. Comunismul reprezenta un vârf ideologic al sistemului despre care vă vorbesc. De aceea, pentru cei care știau despre ce e vorba, picajul nu a reprezentat un motiv de bucurie. Înlocuirea comunismului cu capitalismul a fost o mișcare disperată, menită a salva ceea ce se putea salva prin apelul la un mecanism care funcționase până atunci.

Planul, de data aceasta, a fost acela al revenirii către o societate distilată din amestecul ideologic al celor două. Iată de ce noi, cei care aveam instinctele ascuțite din vremea comunismului, n-am mai înghițit gălușca. De data aceasta Apusul – compus din indivizi îndobitociți la maxim – este forța generativă a noului regim care se dorește impus. Fără a avea experiența comunismului, vesticii înghit cu ușurință goangele ideologice pe care esticii trecuți prin comunism n-o mai fac. Aici este și paradoxul pe care l-am constatat, anume compatibilitatea perfectă între vestul îndobitocit și generațiile tinere de estici care, necunoscând experiența comunistă, înghit cu inconștiență aceleași goange.

A apărut însă o problemă. Cu toate că planul marii conspirații a resetării era perfect pus la punct, cei trei pași ai săi au suferit grav. COVID, primul pas, a picat prin prăbușirea narativului. Ucraina, al doilea pas, a picat și mai repede tot prin prăbușirea narativului. Israel, ultimul pas, a picat la fel. Și mult mai repede. Trei eșecuri repetate menite a „controla resetul”. E ceva similar Vaticanului care, prin inventarea instituției „pontifului demisionar”, extinde ultimul pontificat pentru a amâna sine die ceea ce urmează.

Cei care n-ați trăit în acea perioadă trebuie să înțelegeți că populația est-europeană din 1989 era la fel de îndobitocită precum cea de acum. Întreg discursul unui estic de-atunci era la fel de plin de disonanțe cognitive precum cel al populației îndobitocite din prezent. Și, cu toate acestea, propaganda a picat. Cum a fost posibil? Mulți explică asta prin diferențele dintre ceea ce spunea propaganda că se întâmplă și ceea ce se întâmpla de fapt. Propaganda spunea că e bunăstare, dar oamenii nu aveau ce să mănânce. Tehnicile actuale ale propagandei fac exact același lucru: caută să suplimenteze lipsurile cu sugestia că e bine. Însă s-a depășit de mult nivelul de echilibru și acesta este motivul pentru care „post-adevărul” nu mai funcționează.

Dacă în 1989 problema era complexă, acum e un coșmar pentru elitele sistemului și nu  numai. Atunci exista ca alternativă „refugiul în capitalism”. Acum nu mai există alternativă. Vreau să vă spun că nu este un motiv de bucurie pentru nimeni întrucât problemele sistemului vor duce într-un hău SUA și Occidentul, dar nici restul țărilor nu-s izolate de acel hău întrucât inclusiv principiile lor fondatoare stau tot în ideologia comună de acum 300 de ani. Picând acea ideologie, practic se dărâmă tot, iar ideologii „resetului controlat” vor vedea că au avut dreptate doar pe jumătate, în sensul în care va fi un reset, dar sub nicio formă controlat. Este pentru prima dată în istorie când întreg sistemul socio-politic este în pericol de a rămâne efectiv în aer, fără niciun fundament la bază. Și nici noi, ca indivizi, nu stăm mai grozav întrucât, prin negarea ultimilor trei secole, ne trezim într-un dezechilibru de nedescris. Doar ancorarea în adevărurile care au trecut testul timpului va fi soluția! Iată așadar bazele haosului de început de mileniu!

Dan Diaconu