MEDICAL

Monica Pop, declaraţii-SOC: Ce spune despre cei care au făcut COVID după vaccinare

Medicul Monica Pop, fostul manager al Spitalului de Urgenţe Oftalmologice din Capitală, face afirmaţii revoltătoare, după ce 4.500 de români s-au îmbolnăvit de COVID după vaccinare.

Cunoscutul medic susţine, pe o pagină de socializare, că oamenii s-ar fi îmbolnăvit chiar din cauza administrării serului.

Medicul Valeriu Gheorghiţă, cel care a făcut anunţul, a spus că nu este vorba de aşa ceva, explicând faptul că vaccinul nu are fragment de virus în el.

Monica Pop: „E foarte clar că cei 4.500 care au făcut COVID după vaccinare l-au făcut de la vaccin”
„Greu de înţeles de ce unii medici nu spun adevăruri!

E foarte clar că cei 4.500 care au făcut COVID după vaccinare l-au făcut de la vaccin! Ştie orice medic că vaccinurile pot provoca boala! Instruiţi-vă şi veţi vedea!

Rog autorităţile şi colegii să nu mai spună lucruri neadevărate oamenilor, nu e moral şi nici benefică inducerea în eroare!”, a scris medicul Monica Pop, joi, pe pagina de Facebook.

Aproape 4.500 de români au făcut COVID-19, după vaccinare. Cum explică dr. Valeriu Gheorghiţă
Aproape 4.000 de români s-au infectat cu coronavirus după ce au primit prima doză de vaccin contra Sars CoV-2, iar alte 446 de persoane au făcut COVID-19 după rapel.

Mai exact, după prima doză de vaccin, în perioada 27 decembrie 2020 – 21 februarie 2021, un număr de 3.969 de persoane, reprezentând 0,49% din numărul celor imunizaţi, au fost testate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, a spus coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiță.

Majoritatea acestor persoane, 95% dintre ele, au fost vaccinate cu serul produs de BioNTech Pfizer, 4,6% cu vaccinul produs de Moderna și 0,4% cu serul produs de compania AstraZeneca.

Ce s-a întâmplat, de fapt
„Mediana timpului scurs de la momentul vaccinării până la momentul în care a fost depistată această infecție a fost de 7 zile, ceea ce înseamnă că persoanele respective au fost diagnosticate în intervalul de timp în care nu a apărut nivelul de anticorpi la un titlul protector.

De asemenea, foarte probabil vorbim de situații în care acele persoane erau fie în perioada de incubație la momentul vaccinării, fie au fost în fază de infecție asimptomatică sau au fost expuse ulterior momentului vaccinării, având în vedere că perioada de incubație pentru infecția cu SARS-CoV-2 e cuprinsă între 2 și 14 zile”, a precizat dr. Gheorghiţă.

Dr. Gheorghiţă: Prin vaccinare, procentul celor care fac boala e redus foarte mult
„Prin vaccinare, procentul celor care fac boala simptomatică e redus foarte mult. La Astra Zeneca studiile arată un procet de 67%, nivelul e foarte ridicat din viaţa de zi cu zi”, a mai precizat medicul.

Astfel, România va beneficia de patru vaccinuri anti-COVID, cel mai nou fiind produs de compania Janssen, filiala belgiană a gigantului american Johnson & Johnson.

În prezent, în România sunt prezente vaccinurile dezvoltate de Pfizer/BioNTech, Moderna și AstraZeneca.

Sursa: antena3.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.