Moscova ACUZA direct Romania: ar fi în topul statelor care trimit „mercenari” în Ucraina
România s-ar afla printre primele patru țări care ar trimite mercenari în Ucraina, acuză ministerul rus al Apărării.
Afirmația a fost făcută de Igor Konașenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării.
„De la începutul operațiunii militare speciale, regimul naționalist de la Kiev a adus 6.824 de mercenari din 63 de țări în Ucraina. Cel mai mare grup a venit din Polonia – 1.717 de persoane. Aproape 1.500 de mercenari au venit din SUA, Canada și România”, susține Konașenkov.
Mercenarii ar fi fost recrutați prin intermediul unor firme din străinătate.
Reporterii Antena 3 au încercat să contacteze o astfel de firmă.
Potrivit descrierii de pe site, compania recrutează agenți pentru extragerea unor persoane din Ucraina. Însă aplicațiile pentru aceste „slujbe” au fost închise.
Candidații contactați ar fi militari activi sau rezerviști participanți la misiuni speciale în Afganistan sau Irak. Plata s-ar ridica la sume între 1.000 și 2.000 de euro pe zi.
Ministrul român al Apărării: „O nouă fază a propagandei ruse”
După afirmațiile rușilor referitoare la mercenari veniți din România, șeful diplomației americane şi șeful Pentagonului şi-au sunat omologii de la București.
Ministrul apărării Vasile Dîncu spune însă că informațiile făcute publice de ministerul rus al Apărării sunt false.
„Nu e vorba de un asemenea fenomen, care să fie cuantificabil la acest nivel. E o noua fază a propagandei ruse, de a arata ca ei se luptă cu NATO. Nu credem ca există. Pe plan internațional, există firme de recrutare, dar asta nu e responsabilitatea statului român. Nu există informații că ar exista români în trupele de mercenari din Ucraina. Noi suntem siguri că nu avem români care sa fi plecat din armată spre trupele de mercenari”, a declarat ministrul Dîncu.
Sursa: antena3.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: