GENERAL

PNRR: Motivul HALUCINANT pentru care milioane de euro sunt în pericol

România riscă să piardă primii bani din PNRR! Licitația de aproape 5 milioane de euro lansată în luna octombrie de Ministerul Muncii,, prin care statul căuta expertiză pentru cele două reforme asumate prin PNRR, respectiv legea pensiilor și legea salarizării, a fost anulată, iar cele două proiecte vor fi rezolvate cu ajutorul Băncii Mondiale.

Explicațiile sunt de-a dreptul halucinante: la licitațiile organizate de Raluca Turcan nu s-a prezentat aproape nimeni. La licitația pentru legea pensiilor a fost unul, iar la cea pentru legea salarizării nu s-a prezentat nimeni, a precizat Dan Vîlceanu, ministrul Proiectelor Europene. Totuși, Dan Vîlceanu a precizat că România are termene până la 31 decembrie să rezolve situația.

”A exista o licitație pe care Ministerul Muncii a organizat-o și s-a renunțat. Se va face un contract cu Banca Mondială. Eu cred că lucrurile pot fi rezolvate în termenul asumat, nu vor fi probleme. Până la finalul anului trebuie încheiat, altfel nu putem trage banii pentru consultanța pe legea pensiilor. Pe legea salarizării nu s-a prezentat niciun ofertant. La legea pensiilor s-a prezentat un singur ofertant.”, a spus Dan Vîlceanu.

Sursa: stiripesurse.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.