Motivul pentru care a luat-o de nevastă Nicolae Ceaușescu pe Elena lui Briceag

Destinul a vrut ca femeia care a marcat în modul poate cel mai nefast istoria noastră să se nască și să moară în același județ, Dâmbovița. Între Petrești, satul în care a văzut lumina soarelui, și Târgoviște, locul unde a fost executată în ziua de Crăciun a anului 1989, sunt circa 40 de kilometri.

Timpul scurs între 7 ianuarie 1919 și 25 decembrie 1989 i-a oferit marea șansă ca vreme de mai bine de 50 de ani să înțeleagă mersul lucrurilor de la București. Adică exact locul ”de unde răsare soarele”. Aici și-a cunoscut marea iubire a vieții, aici a cochetat cu mișcarea comunistă și tot aici a intrat în rândul lumii. Apoi a venit mai întâi vremea în care ”s-a îndrăgostit” de chimie, o materie de care nici nu apucase să audă în cele doar patru clase primare absolvite la ea acasă.

Asta nu a împiedicat-o însă să patenteze metodele prin care să devină academician și om de știință de largă respirație intelectuală (un Gabriel Oprea și toată șleata doctorilor prefabricați din ultimii ani o pot invoca drept model în a păcăli sistemul, deși metodele lor au diferit de ale ei, ținînd pasul cu vremurile). În cele din urmă a intrat foarte bine în pielea celei care veghea la sănătatea ”tovarășului”, o veritabilă ”cloșcă”.

După 25 decembrie 1989 s-a născut și cea de ”a doua Elena Ceaușescu”, femeia de moravuri ușoară. Cât timp fusese ”prima tovărășă” a țării așa ceva ar fi de neconceput. După moartea sa lucrurile s-au schimbat. Oare de ce? Cine și-a dorit să o transforme dintr-o femeie puternică într-o curvă pe cea care alături de soțul ei condusese destinul românilor vreme de aproape un sfert de veac?

Lavinia Betea e cea a realizat recent un documentar difuzat de televiziunea națională despre Elena Ceaușescu și a coordonat un amplu proiect științific dedicat vieții lui Nicolae Ceaușescu, concretizat în apariția a trei volume de specialitate, excelent primite de marele public.

”Scenarita” de până în 1989 nu a identificat-o ca fiind o femeie de moravuri ușoare

În primul rând trebuie spus celor ce nu au trăit acea perioadă și reamintit celor care au traversat-o, în mai mare sau mai mică măsură, că în ”Epoca de Aur” nu a existat un asemenea scenariu. ”Scenarita” era și atunci la modă și Elena Ceaușescu era desigur subiect de cancanuri. Cele mai multe se plasau în faza în care tot ceea ce se întâmpla rău în țară i se datora, din cauza influenței sale nefaste.

Nimic însă despre moravurile ei (nu la fel stăteau lucrurile atunci când venea vorba despre mezinul familiei Ceaușescu, Nicu). În epocă însă Elena Ceaușescu devenise de temut de o bună bucată de vreme, având pîinea și cuțitul tuturor promovărilor către ”marele cioIan” al orânduirii socialiste multilateral dezvoltate.

Ea era responsabilă de soarta cadrelor de partid și de stat. Ca atare, atrage atenția Lavinia Betea, mulți înțelegeau să se lingușească și să se coboare mai mult decât le-ar fi cerut-o protocolul vremii. Or, mulți dintre cei care au rămas în preajma Elenei și a lui Nicolae Ceaușescu au încercat să-și justifice rămânerea în sistem până la capăt dând vina pe soția dictatorului, și nu pe slăbiciunile lor.

”A fost un act de răzbunare din partea lor peste timp, încercând astfel să-și explice și lor, și nouă, într-un fel de ce s-au agățat de pozițiile lor, de ce s-au umilit deseori mai mult decât era cazul. Iar în opinia publică explicațiile au prins.

Există un mit în psihologie, cel al lui Adam și al Evei. Adam e băiatul cel bun, integru, pe când Eva e cea care-l duce în păcat. Nimeni nu se întreabă de ce Adam nu rezistă ispitei, de ce nu-i arde două palme femeii care încearcă să schimbe armonia supremă. Pur și simplu lumea se împarte, și nu de ieri, de azi, în bine și în rău. Bărbatul e asociat de multă vreme ideii de bine. Cealaltă opțiune nu e greu de ghicit”, afirmă istoricul Lavinia Betea.

Ea atrage atenția că inclusiv familia din partea lui Nicolae Ceaușescu au construit din plin această tendință. Ipoteza prostituției, susținută după 1990, a venit și din partea unuia dintre frații lui Ceaușescu, Andruță, care din boza acuzațiilor în procesul foștilor nomenclaturiști nu a pregetat să-și învinuiască fosta cumnată, în primăvăra lui 1990, nu doar de tragedia familiei, ci de rolul fatal pe care-l jucase Elena în tragedia națională a deceniilor scurse între 1965 și 1989.

Andruță Ceaușescu, fratele mai mic al lui Nicolae, a lansat primele semne de întrebare

Andruță Ceaușescu a povestit printre altele ziariștilor o întâmplare din anii războiului, când, spunea el, dorind să-și viziteze viitoarea cumnată, care locuia cu cumnata ei, Adela, într-o cameră închiriată în București, le-ar fi găsit pe amândouă petrecând dezbrăcate în compania unor soldați germani. Au trecut anii și nepoatei lui Nicolae Ceaușescu, Mihaela Ceaușescu-Moraru, conferențiar universitar și unul dintre puțini reprezentanți ai familiei care au vorbit deschis despre familia sa, i-a fost atribuită afirmația conform căreia și-ar fi auzit mama spunându-i soțului ei, Marin, fratele mai mare a lui Ceaușescu – cel care a fost găsit mort în decembrie 1989 în Misiunea Economică a României de la Viena, că poate ar fi fost mai bine pentru țară s-o fi ținut pentru el pe Elena Ceaușescu.

S-a vorbit și despre o posibilă legătură dintre ea și diverși alți bărbați din preajma sa. Cum ar fi fost un oarecare Ioan Ursu, coordonatorul Programului nuclear al României prin anii ”70, care-și permitea intimități cu ”prima tovărășă” în public, ajutând-o să urce sau să coboare din diverse mijloace de locomoție, prilej cu care o atingea în public, în locuri dintre cele mai sensibile. La sesizarea aghiotantului care o însoțea pe Elena Ceaușescu, cum că asemenea lucruri nu sunt permise, acesta ar fi replicat cu o replică des gustată și azi mai ales de publicul masculin.

Or, un asemenea scenariu nu are cum să reziste pentru nici o persoană echilibrată, ținând cont de argumentul bunului simț, dar și de existența altor moravuri în urmă cu mai bine de patru decenii. S-a vorbit și despre relația dintre Elena Ceaușescu și medicul familiei, Abraham Schechter. Acesta din urmă era medicul personal al familiilor Ceauşescu şi Drăghici încă din anii ”50. Există informații certe că Securitatea, prin direcţia a VIII-a (predecesoarea direcţiei a V-a de pază a demnitarilor din anii ’80) crease o agentură din medicii care răspundeau de sănătatea nomenclaturii comuniste, întocmind dosare pentru fiecare dintre aceştia, inclusiv pentru Nicolae Ceauşescu. Nereuşind să-l racoleze pe doctorul Schechter, Securitatea a exercitat presiuni pentru a-l schimba.