Munții de cimitire de pe Valea Oltului. Arheologi și SRI-iști cazați la stână, fără paturi sau toaletă

Dezgroparea unor rămășițe pământești și arme ale eroilor care au luptat pe Valea Oltului, în Primul Război Mondial, materializată într-o lucrare științifică, scoate la iveală informații extraordinare.

La un secol de la sângeroasele bătălii care se dădeau în trecătorile Carpaților, inclusiv pe Valea Oltului, un grup de căutători de comori cu detectoare avea să dea întâmplător peste una dintre cele mai surprinzătoare descoperiri ale acestui secol.

Se întâmpla în 2016, într-un gol alpin din extremitatea vestică a Munților Făgăraș, în județul Vâlcea. La trei ani de la scoaterea la lumină a mormintelor unor soldați din Primul Război Mondial, detectoriștii aveau să înființeze „Romanian Military Archeology – RMA” , o asociație interesată de studierea zonelor de conflict din anii 1916-1918.

Descoperirea lor a ajuns la cunoștința autorităților prin intermediul imaginilor postate pe o pagină de socializare. Doi ani de zile le-a trebuit instituțiilor abilitate din Vâlcea să deschidă un șantier arheologic în creierii munților , din cauza birocrației, dar și a pericolului uriaș prezentat de faptul că în ciuda asanării zonei, locul este încă presărat cu muniție rămasă din Primul Război Mondial.

Săpăturile specialiștilor aveau însă să confirme teoriile vânătorilor de comori. Aceștia au descoperit nu doar osemintele a opt soldați, ci și modul înfiorător în care aceștia și-au găsit sfârșitul: surprinși de suflul unei explozii au murit cu arma în mână. Abia în 2019 a avut loc un ceremonial militar de reînhumare a celor șase eroi necunoscuți români și doi nemți .

Lucrarea științifică destinată acestor cercetări scoate la iveală detalii extraordinare despre ce au însemnat luptele din Primul Război Mondial pe Valea Oltului, dar și ce moștenire grea au lăsat în urmă: munți de cimitire și de muniție, de povești, de fapte eroice și de drame încă nespuse.

De fapt, acestea reprezintă doar vârful unui aisberg care completează istoria acestui neam, ținând cont că în trecători și-au găsit sfârșitul zeci de mii de soldați, români sau străini deopotrivă, ale căror rămășițe probabil nu vor mai fi niciodată găsite.

Generalul David Praporgescu sau prințul Heinrich de Bavaria, comandant din Corpul Alpin, au fost printre cei mai norocoși, în sensul că deși au murit în luptele de pe Valea Oltului, în „bătălia trecătorilor” sau „bătălia de la frontiere”, ei și-au găsit odihna veșnică la loc de cinste în cimitire dedicate eroilor.

Bătăliile de pe Muntele Poiana Spinului – Valea Oltului
„Episodul pe care încercăm să-l surprindem în acest Catalog face parte din bătăliile de pe Valea Oltului și s-a desfășurat pe versantul vestic al Muntelui Poiana Spinului, în punctul Culmea Rudarilor, la altitudinea de 1.126 m. Zona a fost deosebit de importantă pentru strategii militari români deoarece rezistența pe aliniamentul Carpaților ar fi salvat sudul Regatului de la ocupație, un important rezervor de provizii și oameni necesar efortului de război, dar și un factor moral important. Strategii militari germani și austro-ungari sperau să ocupe zona mai sus amintită, nelăsând armatei române timp să se reorganizeze, să facă rost de provizii, dar mai ales ca să forțeze România să capituleze”, explică de la bun început autorii lucrării «100 de ani de la Marea Unire/ Cercetarea arheologică de la Perişani – Poiana Spinului» .

Merită menționat faptul că lucrarea specialiștilor vâlceni reprezintă o inițiativă inedită având în vedere că la nivel național nu există o strategie în domeniul protejării și / sau al punerii în valoare a patrimoniului arheologic, iar descoperirile importante de acest gen sunt de obicei rezultat al întâmplării sau ,,rodul” arheologiei-pasiune.

Două săptămâni în vârful muntelui, în condiții greu de imaginat
Fără să aibă habar, în urmă cu șapte ani, vânătorii de comori aveau să dea peste mormintele neștiute ale unor soldați din care au scos bucăți de piele dintr-o centură militară, o teacă de baionetă, nasturi de haine militare, lopățică de front, cartușe etc..

Autorizația pentru cercetarea arheologică preventivă a venit abia în 2018, iar lucrările au demarat în condiții potrivnice, dată fiind zona descoperirilor – în creierii munților – după cum aveau să mărturisească ulterior specialiștii vâlceni: „Săpătura arheologică propriu zisă s-a efectuat timp de două săptămâni, în prima parte a lunii septembrie, în condiții improprii de cazare și masă. Cazarea s-a făcut într-o stână, fără paturi, apă, toaletă și alte facilități de igienă personală”.

Pe lângă arheologii Muzeului Județean de Istorie „Aurelian Sacerdoțeanu” Vâlcea, pe șantier au fost prezenți și doi localnici, dar și „trei cadre militare ale Serviciului Pirotehnic din cadrul SRI care au participat efectiv la săpături”.

Cu toții, dar și mulți alții au ajutat în demersul de a se completa o pagină de istorie locală și mai ales națională. „Credem că cercetarea arheologică preventivă începută de noi ar trebui continuată, zona prezentând un potențial arheologic interesant”, aveau să mai recunoască autorii lucrării, referindu-se la munții de cimitire și muniții încă nedescoperite.

Eroismul românilor, năucitor în fața unei armate dotate și experimentate
După cum reiese și din contextul istoric expus în lucrare, în trecătoarea de pe Valea Oltului s-au dat unele dintre cele mai sângeroase bătălii din Primul Război Mondial, între experimentatele și extraordinar de bine dotate trupe militare austro-ungare și germane din grupul Krafft von Delmensingen și prea puțin pregătita, slab echipata, dar fantastic de eroica armată română.

Curajul românilor a fost de fapt adevărata armă și stavilă în calea dușmanilor, timp de mai bine de două luni pe Valea Oltului și poate că ar fi durat mai mult dacă n-ar fi căzut trecătoarea de pe Jiu.

Experimentaților luptători de munte din Corpul Alpin bavarez și brigăzile de munte austro-ungare li s-au opus la început soldații a două divizii de Infanterie „formate din batalioane alcătuite la repezeală din diferite companii care au supraviețuit bătăliei de la Sibiu”, cu oameni slab pregătiți și deloc experimentați în luptele montane. Fapt ce a făcut ca dotarea Armatei Române să fie precum un pistol cu apă în fața unei armate echipată cu muniție de ultimă generație, cum avea să mărturisească pentru „Adevărul” un alt istoric vâlcean, chiar în timpul cercetărilor arheologice.

Generalul Praporgescu, mort după două săptămâni de la preluarea comenzii
Când bavarezii au ajuns pe culmile din Câineni – Vâlcea, localitate aflată la granița cu Sibiul, în Defileul Oltului, în peisaj și-a făcut apariția bravul general David Praporgescu, doar că acesta a căzut pe front la doar două săptămâni de la preluarea comenzii. A fost înmormântat în Cimitirul Eroilor de la Călinești – Vâlcea.

Situația pentru armata română a devenit critică după moartea generalului. „Deşi s-au cerut întăriri la Marele Cartier General s-a răspuns cu sintagma «Nici un om, nici un cal»”, au mai menționat arheologii vâlceni în lucrarea lor.

Străinii au fost efectiv uluiți de rezistența românilor de pe Valea Oltului, după cum recunosc istoricii, dar o dovedesc și descoperirile.

Greșelile tactice ale armatei inamice, privind atât configurația terenului, clima, cât și subevaluarea rezistenței de pe Olt, în ciuda dotării precare, au dejucat planurile timp de două luni. Echipamentul austro-ungar și german s-a dovedit a fi inutil, zăpada și gheața au făcut impracticabile cărările și văile, proviziile s-au dovedit a fi insuficiente.

Pierderile însă au fost pe măsură rezistenței, în ambele tabere, zeci de mii de soldați găsindu-și sfârșitul pe versanții din extremitatea vestică a Munților Făgăraș.

Printre ei și un prinț, comandat în Corpul Alpin: „Acesta primise ordin pentru a inspecta linia Perișani în vederea unui atac decisiv”. Dar Heinrich de Bavaria avea să cadă în propria capcană.

Prinși între inamici și Poliția Militară, ca într-o menghină
Bătăliile extrem de sângeroase însă aveau să ducă la scăderea moralului pe front al soldaților români. În acest context, se ia o decizie extrem de dură, extrem de controversată: Poliția Militară.

„Situația devine critică pentru armata română. Asistăm la retragerea unor trupe importante de teama unor încercuiri. Comandanții români primesc ordin să amplaseze în spatele liniilor poliția militară cu ordinul expres de a împușca orice soldat care își părăsea pozițiile”, au mai menționat specialiștii vâlceni modul în care a fost pecetluit destinul a mii de soldați, dar și al țării. O tactică folosită și în zilele noastre, întâlnită în ofensiva rusească în Războiul din Ucraina.

Mormintele soldaților din „divizia dispărută”, scoase la lumină
La finele lunii octombrie 2016 se putea vorbi despre o criză pe Olt, după ce 1.000 de soldați români au fost luați prizonieri de Regimentul Gardă bavarez, iar generalul Nicolae Petala, care-l înlocuise pe Praporgescu la cârma Corpului I Armată, a avut o cădere nervoasă când a realizat că dintr-o întreagă divizie de 12.000 de soldați mai rămăsese doar cu un sfert.

Este vorba despre Divizia a IV-a, cea care a fost dată dispărută în timpul luptelor din Primul Război Mondial. Morminte ale soldaților din această divizie au fost scoase la lumină după 100 de ani, pe frontul din Țara Loviștei.

Versantul vestic al Muntelui Poiana Spinului, în punctul Culmea Rudarilor a fost identificat în documentele din Primul Război Mondial ca Suţu, Sule, Sate, Sulele, respectiv Frunții Sălătrucului, au mai precizat istoricii.

Tranșeele devenite morminte și șantier arheologic în vârf de munte după 100 de ani
În timpul săpăturilor arheologice, specialiștii au realizat că situația a fost compromisă în multe cazuri: cum s-a întâmplat în cazul unui complex, unde din cauza unui brad și a intervenției celui care a realizat detecția, cercetarea a fost distrusă în proporție de circa 80%.

În tranșeele care pentru cei mai mulți soldați s-au transformat în gropi comune, arheologii au descoperit pe lângă oseminte, cartușe de tip Mannlicher M. 1895, resturi de haine militare, cazmale, teci de baionetă, cartușiere, resturi de la bocanci, de muniție, de la măști de gaze, bidoane de apă și gamele etc. dar și cuiburi de mitralieră sau gropi de obuze, dintre care unele chiar la suprafața solului.

A fost găsită inclusiv muniție de factură franceză, iar doi soldați nemți au fost identificați după muniția și resturile de uniformă militară: magazie din piele cu cartușe de tip 7,92 x 57 Mauser pe lamele de câte cinci gloanțe, cocarda de pe laterala căștii germane cu țui de tip Pickelhaube.

O parte dintre locurile în care aceștia erau îngropați se află la doar 50 de metri de golul alpin.