POLITICA

Năpârlește și ariciul de râs! Ghiță, prostul PSD, atacă din nou! A dat o declarație de lămurire a propriei declarații!

Interpelare a deputatului PSD Daniel Ghiță depusă la Camera Deputaților a făcut valuri. Cea prin care vrea să le interzică demnitarilor să se mai întâlnească cu străinii.

Acum, „inteligentul” Ghiță își apără textul interpelării, spunând că vrea doar ca politica României să nu se decidă în afara țării, și a explicat într-o declarație pentru știripesurse care a fost sensul demersului său.

”Zilele trecute presa a discutat despre interpelarea pe care am adresat-o primului-ministru și ministrului justiției prin care, în esență, le-am solicitat să explice dacă fidelitatea față de țară mai este sacră, în noul context internațional creat după aderarea României la NATO și UE”, a spus Daniel Ghiță.

Deputatul recunoaște că reacțiile la solicitarea sa au fost dintre cele mai diverse, unii vorbind de faptul că el ar cere ”pedepsirea trădătorilor de țară sau să nu se permită întâlnirile secrete dintre demnitari români și spioni străini și altele”.

Deputatul a transmis Ștripesurse cum se așteaptă el să arate răspunsul premierului și al ministrului justiției la interpelarea sa:

„Vă mulțumim pentru că prin interpelarea dumneavoastră ați sesizat o problemă reală. În noul context internațional cetățenii români care dețin funcții publice nu mai pot fi fideli României. Acum noi suntem europeni și trebuie să urmăm calea europeană și euroatlantică. Adică ce ne spun străinii așa facem. Deci, da, fidelitatea față de țară nu mai poate fi sacră, mai mult, ca îndatorire fundamentală în Constituția României, ea este perimată. Așa că, pentru a rezolva problema, deoarece nu putem să facem acest lucru prin ordonanță de urgență, vom solicita Parlamentului să aprobe o lege de revizuire a Constituției prin care să fie eliminată această îndatorire perimată de fidelitate față de România. Avem parlamentari ai Coaliției care schimbă România pe care ne bazăm să susțină acest demers: Sebastian Burduja, Cosette Chichirău, Iulian Bulai și alții ca ei, care după ce s-au format prin țări străine, s-au întors în țară în 2016 tocmai în acest scop”.

Daniel Ghiță nu este la prima răfuială cu PNL și cu USR-PLUS, iar meciul nu pare să se încheie. Ultimul politician care l-a criticat pe Daniel Ghiță a fost chiar liberalul Sebastian Burduja, care a atacat ideea acestuia cu fidelitatea față de țară.

Deputatul PSD Ghiță cere, într-o interpelare către premier și ministrul Justiției, să fie pedepsiți cei care au încălcat “fidelitatea față de România“. El sugerează că cei care se întâlnesc cu diplomați străini nu sunt fideli țării.

Interpelarea lui Ghiță începe cu o cugetare, în care acesta constată că îndatoririle cetățenești prevăzute în Constituție sunt “perimate prin neutilizare“.

El precizează că se referă la articolul 54 din Constituție, care prevede că:

“(1) Fidelitatea faţă de ţară este sacră.
(2) Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege“.

Deputatul PSD susține că sunt demnitari români care “nu au cetățenia română ori au și altă cetățenie“ sau sunt cetățeni români care au funcții publice și care “se întâlnesc discret cu personalul ambasadelor din București“ sau au fost decorați de alte state. “Cum respectă acești cetățeni aflați în funcții publice îndatorirea fundamentală de a fi fideli României?“, întreabă Ghiță.

La finalul interpelării sale, el le cere premierului Cîțu și ministrului Justiției, Stelian Ion, să spună câte încălcări ale fidelității față de țară au fost sancționate, de la intrarea României în NATO și UE.

Deocamdată, cei doi nu au răspuns.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.